Diaspora și disperarea (3)

DIASPORA ȘI DISPERAREA (3)

La sfârșitul articolului anterior, spuneam că disperarea este o mișcare între optimismul, în care nu mai credem, și pesimismul pe care îl refuzăm. Tema fatalității (pesimismului), care ar fi proprie ethosului poporului roman, este mai degrabă una mitologică și poetică, speculată pe balada „Miorița”, nu una cu adevărat adevărată. Disperarea, ca stare spirituală națională, era prezentă și pe „vremea comuniștilor”, dar ea a revenit și este prezentă și azi, în alte forme. Eminescu ar spune simplu: „Alte măști, aceeași față”. O putem ilustra aici pe trei secvențe, distincte, dar și corelate subsidiar, subteran.
1. Degradarea morală și registrul metalelor
Tudorel Toader, adică Ministrul Justiției, a apărut și s-a prezentat în spațiul public, trecând prin câteva ipostaze consecutive. Dânsul a fost Profesor universitar, chiar Rector al „Universității Al. Ioan Cuza”, din ”Dulce târgul Ieșului”. Speranțele noastre au crescut brusc: în sfârșit, un intelectual de valoare se înscrie în viața politică, una care numai de onoare nu poate fi bănuită, acuzată. Dânsul, ca Ministru al Justiției, va avea grijă ca legile existente să fie aplicate corect, iar noile legi să promoveze dreptatea, concept și valoare fundamentală a Justiției, de oriunde și de oricând. Aceasta este prima ipostază a dânsului, una auriferă. Domnul Tudorel Toader intră în joc activ, și pare să fie încurcat, aflându-se undeva, la mijloc, între Putere și Opoziție. Nu dă semnul clar al unei opțiuni, încât pare să rămână contemplativ între cele două forțe adverse, într-o neutralitate senină, de argint. În cele din urmă, dânsul alege, adică își dă arama pe față, cu ocazia analizei activității Șefei D.N.A., Laura Codruța Kovesi. Cele 22 de articole, prin care Șefa DNA este acuzată, ne dezvăluie un sofist redutabil, care sub limbajul hiper-gongoric, speculează oricare situație concretă, extrapolând un detaliu asupra întregului unei situații, sau recurgând la fantezii. Deși i se răspunde concret la toate cele 22 de puncte, dânsul rămâne o entitate de plumb, sau de piatră (încât ne-a împietrit și pe noi, privitorii). Cu această ocazie, intră în joc și limbajul non-verbal, deci corporal, al Ministrului. O evidentă încântare și siguranță de sine, degetul arătător orientat ferm spre acuzată, timbrul vocii își modifică decibelii în sus, încât Profesorul și Rectorul s-au dus la „mama dracului”, și a rămas doar Procurorul Diabolic, așa cum i-am mai spus. Căci, sub aura aparentă a impersonalității Legilor (și a interpretării lor), Tudorel Toader are o prestație absolut personală și subiectivă. Dânsul este doar un instrument, unul de oțel, al actualei Puteri, respectiv al lui Liviu Dragnea, care l-a adus unde este, și al lui Călin Popescu Tăriceanu, care l-a propus. Într-o astfel de atmosferă, în care justiția este tot mai politizată, devine actual enunțul unuia dintre cronicarii noștri: „Dreptatea umblă cu capul spart”. Iar protectorul Justiției se va degrada treptat, până la condiția de fier ruginit.
2. Discursul, cursul și concursul
Tudorel Toader este deja un personaj respingător, dar nu se oprește la această ipostază. Vine concursul pentru ocuparea postului vacant, de Șef al DNA. În ultima zi, se prezintă patru candidați, care în DNA erau la dânșii acasă, ca profesioniști. Dar domnul Profesor și Ministru îi cade pe toți, acuzând grave defecțiuni la capitolul management. La acest capitol ar putea fi analizat cândva chiar dânsul, dar nu după criteriile enigmatice la care a recurs până acum, și care rămân într-o clară penumbră. Logica dânsului este bizară și curge așa: dacă Laura Codruța Kovesi a fost respinsă, trebuie respinși toți subalternii ei, indiferent de valoarea lor profesională sau caracterială.
Domnul Profesor-Ministru Tudorel Toader, după ce i-a căzut pe cei patru, a declanșat un nou concurs, ca să nu rămână goluri în producția juridică, mai ales la capitolul crâncen al luptei împotriva corupției. În această luptă, dânsul apare ca un fel de al doilea Robespierre, numit „Incoruptibilul”, pe vremea revoluției franceze (1789). La concurs s-au prezentat nu patru, ci șase candidați. Cât de „incoruptibil” este balcanicul nostru Tudorel Toader, vom vedea în urma concursului. Îmi voi găsi timp să analizez, nu prestația la examen a celor șase, care va fi cândva, ci dosarele lor, pe baza informațiilor din mass-media. Aici, eu ca Profesor, pot face un pariu (nu „Pariul lui Pascal”) cu Profesorul și Ministrul Tudorel Toader, privind câștigătorul viitorului (virtual și prea puțin virtuos) concurs, solicitând dreptul la două variante (nume). Mie mi se pare deja evident că dacă nu urmezi cursul vieții și discursul oportunist al maestrului, nu ai nici o șansă să câștigi vreun concurs organizat de dânsul. Aș mai spune aici, doar în trecere, că după 1989 și mie mi s-a propus postul de Ministru (al Învățământului, sau al Culturii), dar l-am refuzat, întrucât mi-am respectat, până la pensie, statutul de Profesor Universitar.
3. Protocolul și ocolul
Ultima „Mișcare a străzii”, la care a participat Diaspora română, generează un alt prilej, pentru Tudorel Toader, de a ieși la rampă, de a se urca pe creasta valului juridic. Felul semi-barbar în care a fost reprimată revolta participanților a stârnit legitime nemulțumiri și plângeri. Ele urmează să fie analizate, pentru a se stabili vinovații, respectiv sancțiunile pe care aceștia le merită. Acest proces intră atât în competența Parchetului militar, cât și a Parchetului general, acestea având atribuții specifice. Șeful celui de al doilea Parchet este Procurorul general Augustin Lazăr. Dânsul nu a fost de acord cu eliminarea Laurei Codruța Kovesi (pe care a recuperat-o), intrând în conflict cu Tudorel Toader, care nu suportă să fie contrazis de cineva. Ca și în cazul Șefei DNA, și aici ,Tudorel Toader recurge la o stratagemă subtilă și sofisticată, pe care am numit-o interlocarea dintre pretext și mobil. Ca Ministru al Justiției, domnul Tudorel Toader își arogă dreptul de a analiza, a aprecia, a aproba sau a respinge oricare segment sau persoană din întreg sistemul juridic al României, ca și cum ar fi Directorul și Rectorul acestui uriaș sistem. Astfel încât, dânsul a declanșat procedura de analiză a activității (presupunem că tot cea managerială) a lui Augustin Lazăr. Mobilul adânc și tăcut al acestei analize este eliminarea din sistem a lui Augustin Lazăr, și înlocuirea acestuia cu unul „de-al lui Dragnea”. Pretextul formal al acestui mobil ascuns este semnarea a două Protocoale, de către cei doi Șefi ai celor două instituții, Augustin Lazăr din partea Parchetului General, și Eduard Hellvig, din partea SRI. În acest caz, lovitura nu este una directă, ci indirectă, adică ocolită, deși este una dată „sub centură”. De unde și subtitlul secvenței „Protocolul și ocolul”. Asupra celor două Protocoale merită să revenim. Oricum, Ministrul Justiției a avansat deja ideea stranie după care toate dosarele -inclusiv cele cu condamnări definitive, ca în cazul lui Liviu Dragnea sau al lui Darius Vâlcov- ar trebui să fie revizuite. Acest Ministru al Justiției, care înseamnă dreptate și ordine, este o sursă a tuturor nedreptăților și a dezordinii, sporind iluziile infractorilor și ale grupurilor conexe (inclusiv din mass-media), dar și disperarea, la nivelul unui întreg popor, unde nu intră și „poporul pesedist”
PS. Ca student la prima Facultate (Filologia), am aflat că poetul Mihai Beniuc și-a susținut teza de doctorat în domeniul Psihologiei animalelor. Teza a fost susținută în Germania și avea ca titlu „Drumul indirect al peștelui combatant”. Cuvântul „indirect” este sinonim cu „ocolit”. Și astfel, cu Tudorel Toader, coborâm din sfera solidelor (metale) în spațiul acvatic și învățăm cum să înotăm în apele tulburi ale vieții, ale existenței noastre: pe ocolite, prin ocolișuri.

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>