Compromisul: admisibil sau nu !? (2)

COMPROMISUL, ADMISIBIL SAU NU!? (2)

În prima parte a acestui text, am analizat faimosul enunț „Scopul scuză mijloacele”. În interpretarea iezuiților, oricare scop scuză orice mijloc. Acest enunț, pe nedrept numit „machiavelic” – pentru că nu este al lui Machiavelli, ci al iezuițiolor – a fost drastic amendat de către Blaise Pascal, în ale sale „Scrisori provinciale”. Pentru a justifica un mijloc îndoielnic, scopul trebuie să fie imperios necesar, și să nu existe alte mijloace pentru realizarea lui. În cunoscutul roman „Mizerabilii”, al lui Victor Hugo, Jean Valjean fură o pâine dintr-un magazin. El recurge la acest mijloc pentru a o hrăni pe micuța Cosette, aflată la capătul puterilor, din cauza subnutriției. Pentru acest gest, Jean Valjean este condamnat la ani grei de închisoare. Oare la câți ani de închisoare ar trebui să fie condamnați Liviu Dragnea „și ai lui”, pentru cât au furat (sau au sustras), nu dintr-un simplu magazin, ci din avuția națională a unui popor!? Noroc că CCR – care mai are și momente luciditate – a contestat înființarea „Fondului financiar suveran”, fond fără fund, care putea fi o sursă inepuizabilă pentru matrapazlâcurile celor îmbogățiți peste noapte.
Dacă este vorba de scopuri, acestea pot fi concepute pe cele trei termene: scurt, mediu și lung. Pe termen lung, scopul devenit ideal al actualului „binom-caprovarzist” PSD-ALDE este conservarea puterii politice pe termen nedeterminat, dacă se poate chiar până la „A doua venire a Domnului”. Pe termen mediu, este vorba de conservarea averilor acumulate, dar nu la „loz în plic”, la „zaruri” sau la „ruletă”, ci prin niște mecanisme subtile care, sub aparența legalității (pretextul) ascund interesul financiar dubios (mobilul). Complementară acestei conservări a averilor furate, este limitarea activității DNA și eliminarea Șefei, Laura Codruța Kövesi. De altfel, fosta Șefă a DNA mărturisea sincer că i-a trebuit câtva timp până ce a înțeles subtilitatea diabolică a strategiilor prin care „băieții deștepți” ca și „fetițele istețe” ajung să fie milionari, chiar dacă părinții lor au fost niște sărăntoci. Pe termen scurt – ceea ce se poate petrece, fie în miezul zilei, fie în miezul nopții – „băieții deștepți”, în ipostaza lor de juriști, absolvenți ai facultăților private, chiar și la fără frecvență, isprăvite la vârste venerabile (între 30 și 45 de ani), lucrează temeinic la modificarea Codurilor penale. Aparent somnambulul Florin Iordache, hiper-istețul Eugen Nicolicea, primitivul agresiv Șerban Nicolae etc., sub îndrumarea protectoare a oportunistului profesor Tudorel Toader, recurg la o veritabilă analiză semantică și hermeneutică a Codurilor deja elaborate, pentru a le schimba. Argumentul schimbării cică ar fi optimizarea Legislației, aducerea ei la zi. Acesta este pretextul legal, mobilul real fiind corectarea arbitrară a unor articole și puncte, astfel încât interesele „găștii politice” (în special „Dragnea și ai lui”) să nu cadă sub incidența Legii. Stilul de lucru din comisia lui Iordache este o mascaradă, în consens cu porecla pe care o merită, „Ciordache”. Se procedează cam așa: din acest articol scoatem sintagma cutare, la acel articol adăugăm o altă expresie, iar procedura ajunge până la cuvinte izolate, la „cuvințele”. Prin simpla modificare a unui „cuvințel”, Dinu Patriciu a făcut o avere fabuloasă. Din fostul PNL-Aripa tânără, o „aripă” a zburat la cele veșnice, dar a mai rămas „aripa” lui Călin Popescu Tăriceanu. Ca să nu zboare asimetric și cumva să cadă, această „aripă” de dreapta s-a corelat cu „aripa” de stânga a lui Liviu Dragnea. Această combinație – o veritabilă genetică politică – seamănă cu performanța lui Miciurin, care a altoit grâul în pălămidă, ridicând producția sovietică de cereale la cote nemaiîntâlnite vreodată. Tot așa, cei doi „magnifici” încearcă să altoiască Politica în Justiție, de unde și articolele de lege numite „cu dedicație”.
Reluăm matricea celor trei termene, cu referință la Opoziție. Din păcate, Opoziția nu este unitară. Ea este formată din câteva partide (chiar partidulețe), care se află între ele în opoziție. Mai mult, chiar în sânul unui singur partid, cum ar fi PNL, se dau lupte interne pentru Șefie. Prin contrast, la acest capitol, PSD este „o unitate de monolit incompatibilă cu fracțiunea”, cum își spunea PCR, pe vremuri, care se pare că încă nu au apus. Programele acestor partide, din Opoziția mozaicată, sunt în mare parte fanteziste, utopice, ele visând „cai verzi pe pereți”. În această situație globală și confuză, rămân în Opoziție, fie ea reală sau virtuală, doar Președintele Klaus Johannis și „Mișcarea străzii”. Atribuțiile Președintelui sunt limitate, iar Dragnea și Tăriceanu, ajutați de „hiper-interpretul” Toader, fac tot ce este posibil (chiar și imposibilul) pentru a limita aceste atribuții și mai mult, păstrând viu în memorie spectrul lui Traian Băsescu.
În aceste condiții – complexe, complicate, confuze – Președintele Klaus Johannis și-a propus, pe termen lung, democratizarea societății românești, în consens cu Constituția, cu așteptările cetățenilor cinstiți (care formează majoritatea civică reală a țării), cu valorile europene și cu Bunul simț moral. În acest termen lung intră și lupta împotriva corupției, care nu se va încheia mâine-poimâne. Tudorel Toader i-a reproșat Laurei Codruța Kövesi că a stricat imaginea României, prin numărul mare de dosare ale „penalilor”. Aceasta este o „logică” uluitoare: deci nu hoțul este vinovat, ci acela care îl descoperă și îl pedepsește. Solidaritatea Președintelui cu Șefa DNA părea de nezdruncinat, încât revocarea acesteia a generat nedumerire și dezamăgire, de unde și întrebarea noastră privind natura compromisului lui Klaus Johannis. Pe termen mediu, Președintele are în vizor păstrarea echilibrului între cele trei Puteri ale statului. Toate inițiativele actualului „binom capro-varzist” vizează perturbarea acestei structuri mozaicate (Legislativ-Executiv-Judecătoresc) și înlocuirea ei cu o structură piramidală, în vârful căreia să troneze Liviu Dragnea sau Călin Popescu Tăriceanu. Numele popular al acestei structuri piramidale este dictatura, de unde și metafora străzii: „Ciuma roșie”. Între cei doi aspiranți la Șefia supremă a apărut deja o fisură, pe care Bulă o exprimă în limbajul lui ritmat, rimat și decantat: „Că tu, că eu, că eu, că tu / Că care din noi e mai tare / Că eu, că tu, că tu, că eu /Că care din noi amândoi !?” Aici nu apare și pronumele „Noi”, adică pronumele celor din „mișcarea străzii”, pe care Klaus Johannis îl are în vedere și în care se include personal. Tot la termenul mediu intră și decizia lui Klaus Johannis de a participa la viitoarele alegeri prezidențiale, ceea ce îl oftică rău mai ales pe Liviu Dragnea, care păstrează din umbră, de multă vreme, nostalgia acestei poziții supreme (aflată undeva în vecinătatea Bunului Dumnezeu, dacă nu cumva a Oponentului Lui). Pe termen scurt, Klaus Johannis își face datoriile zilnice (nu la miezul nopții, ca Florin Iordache „și alții”), mișcându-se între problemele țării și problemele Europei integrate.
În concluzie și rezumativ. Semnarea actului de revocare a Laurei Codruța Kövesi din funcția de Procuror-Șef al DNA, este un compromis (față de ceea ce Klaus Johannis a tot promis), dar este un compromis admisibil. Dacă nu ar fi semnat revocarea, penalul disperat Liviu Dragnea ar fi dus până în pânzele albe (sau roșii, dacă nu gri) procesul de suspendare a Președintelui Klaus Johannis. Dar, la începutul anului 2019, România începe Președenția UE. Liviu Dragnea, total lipsit de orice Bun simț, este capabil de orice, dar Klaus Johannis nu este capabil de orice. Apoi, importantă este și soarta Șefei DNA, după revocarea dânsei. A fost numită, de către Augustin Lazăr, într-o funcție de înaltă răspundere, în Parchetul General. Doar, și membrii Opoziției au dreptul să comunice și să se înțeleagă între dânșii, dincolo de comunicatele și declarațiile publice. Povestea, adică tripla „tărășenie” Dragnea-Tăriceanu-Toader continuă. Un moment crucial al ei va fi „examenul” pe care cei patru candidați la Șefia DNA îl vor susține în fața „examinatorului” Tudorel Toader. Dânsul deja ne-a anunțat că nu este obligatoriu ca unul dintre cei patru candidați să câștige. Expresia pare hermetică, dar este, totuși, transparentă. Adică, aceștia sunt „de-ai voștri”, eu, personal, vreau unul „de-al nostru”. Vrând-nevrând, preluând expresia unui clasic, mă gândesc acum că va veni cândva și vremea „examinării examinatorului”.
PS Dată fiind situația actuală a României (una complexă, complicată, adesea confuză), cu siguranță că vom mai asista la compromisuri, venite din toate părțile. Criteriul fundamental după care putem aprecia caracterul acestora (admisibil sau inadmisibil) sunt interesele fundamentale ale României, nu ale unora sau ale altora, oricare ar fi ei. Personal, cred că este nevoie de un alt partid, unul cu adevărat nou, și care să intre în opoziție cu toate partidele existente azi, indiferent dacă sunt la putere sau în opoziție. Acest partid s-ar putea numi Partidul România Europeană (PRE)

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>