Compromisul: admisibil sau nu !? (1)

COMPROMISUL: ADMISIBIL SAU NU !? (1)

Semnarea deciziei de revocare a Laurei Codruța Kovesi de către Președintele Klaus Johannis a venit prin surprindere și ne-a lăsat aproape pe toți cu „gura căscată”, ne-a lăsat „tablou” Nici un semn anterior, oricât de vag, nu prevestea o astfel de veste. Aici se potrivește expresia „bombă politică”, reacțiile fiind pe măsură: delir de fericire la adversari, tristețe până la depresie la cei solidari cu Klaus Johannis. Facem parte din categoria celor din urmă. Între timp, am ascultat diverse voci, prinse în eternul „pro”-„contra”, dar încă nu am ajuns la o concluzie. Așadar, am rămas în echivocul lui „poate”: poate că este așa, poate că este altcumva, cine știe cum! Oricare veste, care ne ia prin surprindere, ascunde în spatele ei -în culise- o poveste. Știm care este vestea, nu știm care ar putea fi povestea.
Despre Politică s-a spus că este „arta compromisului”. Oricare ar fi subtextul ei tainic, decizia de revocare este un compromis, dată fiind tenacitatea cu care Klaus Johannis a susținut-o pe Șefa DNA. Încă de la Machiavelli, s-a făcut distincția relativ clară dintre „compromisul admisibil” și „compromisul inadmisibil” În „Principele”- carte admirată și de Lucian Blaga- marele florentin stabilește trei condiții care legitimează un compromis: 1) Scopul pentru care el este făcut reprezintă o „cauză” nobilă și absolut necesară, cum ar fi, spre exemplu, apărarea patriei; 2) Nu există și alte mijloace eficiente prin care să fie realizat acel scop legitim; 3) Suntem îndreptățiți să folosim împotriva adversarilor noștri, mijloacele pe care ei le folosesc împotriva noastră: mint ei, mințim și noi, ucid ei, ucidem și noi etc. Plecând de la această teorie, iezuiții au ajuns la faimosul enunț „Scopul scuză mijloacele”, ca și la epitetul evident negativ „machiavelic” Ei au interpretat în chip iezuit prima condiție. În „Principele”, este vorba de scopul care reprezintă o „cauză” nobilă și necesară, nu despre oricare scop, întrucât există și scopuri nelegitime, chiar diabolice. Între acestea, îmbogățirea peste noapte și nerușinată a „băieților deștepți”, sau salvarea lor de la condamnarea penală, sunt numai două, evident actuale. Ele ne pot aminti de Vlad Țepeș și de versul lui Eminescu, unul imperativ: „Și în două temniți large, cu de-a sila să-i aduni / Să dai foc la pușcărie și la casa de nebuni”
Revenind la situația actuală, scopul fundamental al Președintelui este democratizarea progresivă a României, ca și lupta împotriva corupției, ca o componentă de bază a democratizării. Câștigând Puterea, cu un Program politic utopic și totodată diabolic, adică de promisiuni seducătoare, însă deșarte, Liviu Dragnea s-a instalat în vârful piramidei Puterii. Prima lui grijă a fost modificarea Legislației, a celor două Coduri penale, asfel încât să scape de condamnare, el și „ai lui” Dușmanul lui principal și chiar personal devine Laura Codruța Kovesi, Șefa DNA, și, prin alianță, Președintele Klaus Johannis. Ce s-a întâmplat mai departe este o „făcătură” machiavelică în sens iezuit. Cele 20 de acuzații din Raportul lui Tudorel Toader sunt un model de sofistică, unele fiind bazate pe extrapolare sau pe interpolare, altele pe intrapolare (ca să vorbesc și eu în limbajul hiper-hermetic al „acuzatorului”) În toate aceste pseudo-argumente se are în vedere preponderent doar „litera” legii, nu și „spiritul” ei. Decizia a venit de la CCR, în urma unui vot. Dată fiind importanța majoră pe care CCR o are în apărarea Constituției, deci a democrației, normal ar fi ca votul final să fie, nu unul majoritar (cu majoritatea simplă de 1), ci unul unanim, ca în cazul unor instituții europene sau mondiale, de maximă răspundere (juridică) și responsabilitate (morală). Ecuația votului majoritar în acest caz este una problematică, încât ea ne mai poate oferi surprize din „culisele” ei. În fața acestei situații -pus între Scylla și Caribda-, Klaus Johannis s-a tot gândit (ca orice sas serios), apoi s-a re-gândit (ca tot românul), și, în cele din urmă, s-a răzgândit, în pofida tuturor așteptărilor, sau a majorității lor. În această răzgândire a sa, și Klaus Johannis a avut în vedere doar „litera” Legii, iar în acest caz , a deciziei care a fost dată de CCR. Dar, această instituție, menită să apere Constituția, este ceva, iar Constituția, cu litera și cu spiritul ei, este altceva. Klaus Johannis însuși a revenit asupra acestei diferențe dintre CCR și Constituție. Diferența este vizată și de Laura Codruța Kovesi – devenită „obiectul” unei dispute, pe viață și pe moarte- în ultima sa declarație, un fel de „cântec al lebedei” Și totuși, în explicarea deciziei de a semna decizia CCR, Klaus Johannis se referă la Constituție, nu la CCR. Oricum, schimbarea poziției Președintelui țării (răzgândirea) este clară ca lumina zilei, deși motivele ei rămân oarecum în ceață. Dar, asupra acestor motive (mobiluri) vom reveni.
PS Gândirea și regândirea unei teme-probleme sunt legitime, răzgândirea este un semn de compromis. Urmează să vedem mai concret, în partea adoua, dacă acest compromis este unul admisibil sau nu.

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>