CRISTIAN ȚOPESCU-IN MEMORIAM

CRISTIAN ȚOPESCU – IN MEMORIAM

A mai plecat dintre noi un Om adevărat, adică o personalitate exemplară. Prin comentariile dânsului, noi aflam mereu că și sportul este o artă, respectiv aflam diferențele dintre această artă și formele ei mai mult sau mai puțin degradate, pseudo-artistice (ciorovăiala, ciondăneala, ruperea oaselor).
În prestația orală a cuiva, prima condiție este timbrul vocii. Toate însușirile vocii pot fi controlate de un vorbitor, exceptând timbrul acesteia, care este și un semn al caracterului celui ce vorbește. Cristian Țopescu avea o voce cursivă, armonioasă, i-am putea spune chiar auriferă, inclusiv atunci când intensitatea ei ajungea la un prag maxim, datorită entuziasmului (victoriei). Timbrul vocii este un dat natural, restul ține de instrucție și de educație.
Avea o informație enciclopedică în toate sporturile pe care le comenta (fie ele de echipă sau individuale). Pe unele le-a prestat chiar dânsul, până să ajungă Comentator consacrat. În ultimul interviu, publicat în „Adevărul”, ne vorbește de efortul făcut pentru a se informa înaintea oricărui meci, a oricărui spectacol sportiv. Aici apare și ideea că spontaneitatea în comentarii nu este posibilă decât dacă ai o informație bogată, însă și claritate în gândire. Dar, spontaneitatea se bazează pe intuiție, iar la baza acesteia stă sensibilitatea afectivă, afectivitatea. Comentariile lui Cristian Țopescu sunt marcate de pathos, care este însoțit de un ethos, și care se transmite spectatorilor instantaneu, cu o viteză care se apropie de viteza luminii. În același Interviu, mai apare și ideea celor două comentarii, adică în caz de câștig sau în caz de pierdere a jocului sportiv. Caracterul enciclopedic al informațiilor se referă nu doar la informația din sport-sporturi, ci și la contextul desfășurării jocurilor. Când acestea aveau loc în străinătate („afară”), prin comentariile lui Cristian Popescu noi aflam câte ceva, și nu puțin, despre peisajele de acolo, despre complexele sportive (stadioane, săli, dotări tehnice), despre atmosfera generală și reacțiile publicului, deci despre civilizația apuseană. La acest capitol, Cristian Țopescu interfera cu Vocile de la „Europa Liberă”, dânsul fiind un autentic liberal.
Date fiind încercările prin care a trecut, mă așteptam ca după 1989 să înființeze o Școală de comentatori, care putea fi și o Secție specială a oricărei „Facultăți de Jurnalism”. Dar, din păcate, n-a fost să fie așa, biografia dânsului luând un alt destin. Noul regim, cu democrația lui infantilă, a dus la o explozie a libertății care, în multe domenii, a ajuns să fie libertinism și libertinaj. În aceste condiții, oricine poate zice orice și oricum, Regulile oricărei arte intrând în disoluție. În aceste condiții, putem compara comentariul lui Cristian Țopescu cu marea majoritate a comentariilor confraților săi de azi. Unii vorbesc atât de mult și de tare, încât pe primul loc, în auzul nostru, intră până la asurzire, nu spectacolul comentat, ci comentarea spectacolului. Alții intră în tot felul de aprecieri privind calitatea prestației sportivilor, încercând să influențeze, până la limita manipulării, opiniile personale ale spectatorilor. Apoi, mai ales comentatorii ieșiți la pensie, în loc să rămână acasă, în fața televizoarelor, trec la prestația verbală publică și ne împuie capul cu toate amintirile lor din „vremurile de altădată, când era bunica fată”. În sfârșit, dacă apar doi comentatori la același spectacol, lupta adversarilor din teren este înlocuită repede cu lupta dintre comentatori, fiecare dorind să fie cam cum era Bulă odinioară, adică „Primul la sport, primul la învățătură” (dar nu la cea de minte). Prestația calificată de comentator sportiv a lui Cristian Țopescu este conservată în documente. Prin analiza lor temeinică, se poate ajunge la stabilirea unor Reguli adunate într-un posibil și necesar Cod, care s-ar putea numi chiar „Deontologia comentariului sportiv”. Asupra acestei teme importante voi reveni.
După anul 1989, ca tot omul (intelectualul) supus încercărilor „de pe vremea comuniștilor”, a intrat și Cristian Țopescu în politică, la liberali, desigur. Nu după multă vreme, dezamăgirea a venit, întărindu-se progresiv. Într-un amplu și dens interviu, dânsul ne explică, în forma cea mai simplă și clară, motivele intrării și mai ales ale retragerii din viața politică. Dânsul se referă la toți oamenii politici (politicieni), nu doar la unii sau alții. Aceștia – adică și unii și alții – ziceau una, dar făceau alta, adică umblau cu promisiuni deșarte. Încet, încet, oamenii și-au pierdut încrederea în toți politicienii și în toate partidele. Cu această experiență de viață a lui Cristian Țopescu, putem înțelege de ce intelectualii autentici nu mai intră în viața politică, plină de mediocrii și analfabeți, dar înțelegem totodată și de ce majoritatea cetățenilor acestei țări nu se mai prezintă la vot.
PS În vremurile de demult apuse, Cronicarul zicea „Nasc și în Moldova oameni”, la care eu am simțit nevoia să mai adaug ”Pasă-mi-te în toată Țara Românească” (România). Cristian Țopescu a fost unul dintre acești oameni, cu adevărat Oameni. Să sperăm că – deși nu a înființat o Școală, ca instituție, fiind doar un Profesor al vieții sportive concrete -, va avea cât mai mulți urmași sau succesori, din „același aluat” (eiusdem farinae)!

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>