CLAIE PESTE GRĂMADĂ ȘI VAL-VÂRTEJ

Trăim într-o țară cu regim democratic, dar o țară aflată în tranziție. În primele zile ale anului 1990, Silviu Brucan prevestea sau prorocea că această tranziție va dura cam 20 de ani. Cel puțin pe mine, această durată m-a uimit prin lungimea ei. Dar, nimeni nu-i profet în țara lui, încât și politicianul politolog s-a înșelat. Azi, după 28 de ani, democrația noastră cea „originală” se află mai departe într-o stare de tranziție și nu se întrevede cât timp va mai dura ea.
Oricare regim democratic este pândit de două mari pericole: dictatura și anarhia. Cum răsturnarea din 1989 a însemnat răsturnarea dictaturii, primul pericol care a intrat în jocul istoriei a fost anarhia. Aproape tot ce s-a clădit într-o jumătate de secol a fost distrus și/sau vândut. În schimb, s-au conservat oamenii, o anumită categorie de oameni, incuzând trei segmente: 1) S-a petrecut o schimbare la față (fațadă) a elitei comuniste, încât apărătorii fervenți ai democrației socialiste au devenit promotorii, chiar în stil feroce, ai proprietății private, mai ales a celei proprii, personale. Exemplul cel mai ilustrativ este aici D. Voiculescu. 2) Apoi, lângă aceștia, au intrat în joc „băieții” de la Securitate, care dețineau toate informațiile, din toate domeniile vieții, de la economie, prin relațiile externe, până la „păcatele” unora dintre contemporani, virtualii lor adversari. 3) În sfârșit, intră în joc și categoria celor complexați, adică a celor care din clasa I-a până la Bacalureat au primit note mici, fiind corigenți sau repetenți (Valeriu Zgonea). Chiar și de aici se vor selecta viitorii doctoranzi sau autori de cărți scrise după gratii (Gigi Becali). Prin contribuția – conjugată sau separată – a celor trei categorii de „cetățeni” s-a desfășurat un proces global, constant și totuși progresiv. Numele lui este polarizarea socială, instituită între săraci și bogați. Procesul este progresiv, în sensul că bogații sunt tot mai puțini și mai bogați ( Ion Țiriac), iar săracii sunt tot mai mulți și mai săraci. Oricare partid social-democrat, dacă este „întreg la cap”, adică la concepție, are ca primă sarcină tocmai soluționarea polarizării sociale. Dar, cum poate actualul PSD – condus de penalul Liviu Dragnea – să soluționeze această problemă gravă și fundamentală, dacă PSD formează un „binom” cu ALDE, al lui Tăriceanu!? Păi, domnul Tăriceanu vorbește tot timpul, ca o moară stricată, doar despre „drepturile și libertățile” persoanelor individuale. În oricare Legislație democratică, „drepturile și libertățile” sunt însoțite complementar de „datorii sau de obligații și de răspunderi”. Date fiind contextele în care fabuloasa sintagmă este folosită, trebuie să înțelegem că este vorba de „drepturile și libertățile” infractorilor, respectiv ale „penalilor”, adică ale celor puși sub urmărire penală, în curs de condamnare, sau condamnați. Nici nu trebuie să ne mai mire această înfrățire cu infractorii, ei fiind „eiusdem farine”. Apoi, Călin Popescu Tăriceanu apasă tare pe cuvântul „libertate”(LIBERTATE), dar uită că în Dicționar există și cuvintele „libertinism” și chiar „libertinaj”. Ne putem aștepta ca ultimele două cuvinte să fie scoase din Dicționar, cu argumentul că ele discriminează. Tot astfel, deci cu același argument, trebuie să scoatem din Dicționar și cuvintele „autist”, folosit de Viorica Dăncilă, sau „penal”, folosit de Klaus Johannis. Binomul PSD-ALDE este, cum am mai spus în alte texte, o combinație artificială, de tip capro-varzist, care nu va putea rezolva niciodată și nicicum problema fundamentală a României de azi, care este aceea a polarizării sociale între săraci și bogați.
Metafora din titlu are două secvențe intim corelate, dar distincte. Expresia „claie peste grămadă” se referă la dezorganizare (haos), având un aspect static, iar expresia „val-vârtej” are un aspect dinamic și se referă la imprevizibil, la instabilitate. Dacă privim de la o distanță mai mare, una cuprinzătoare, starea generală a României de azi, putem constata că acesteia i se potrivesc ambele expresii metaforice. Și aceasta pentru că suntem mai departe în tranziție, aceasta fiind pândită de cele două pericole constante, dictatura și anarhia.
O ilustrare recentă a lui „claie peste grămadă” este ”Raportul” lui Tudorel Toader cu privire la revocarea Procurorului Șef al DNA, Laura Codruțe Kövesi. „Raportul” a fost prezentat (citit) mai întâi în fața jurnaliștilor, fără întrebări și răspunsuri. Apoi a fost citit în cadrul CSM, unde la cele 20 de „argumente” s-au mai adăugat două (deci „cu vârf și îndesat”). În sfârșit, vine a treia prezentare a lui, în fața CCR, a celor 9 magistrați cu totul superiori. De fapt, în cele 22 „articulușuri de price” (cum le-ar fi spus ardeleanul Gherontie Cotorea), Ministrul Justiției pleacă de la niște situații reale, dar pe care le modifică prin diverse proceduri retorice demne de un Sofist. „Raportul” a fost analizat și apoi votat de CSM, din care fac parte juriști calificați, inclusiv autorul lui. Doar Tudorel Toader a votat cu el însuși, adică pentru aprobarea cererii de revocare. Aici, autorul găsește „soluția” juridică: votul CSM este doar consultativ, ca și opinia altor organizații juridice. Paradoxul construit de „logicianul” Tudorel Toader este perfect: CSM este competent juridic, dar votul lui este unul consultativ, pe când Klaus Johannis este „executiv”(ca parte a unei entități „bicefale”), dar nu este competent, dânsul fiind Profesor de Fizică, nu de Drept sau de …Metafizică. Cât privește aprecierile laudative la adresa DNA și a Șefei, venite de la instituții și persoane din UE, urmare a șoaptelor și șușotelilor dragului de Liviu Dragnea, ele sunt văzute ca „amestec în treburile interne ale României” Cât privește reacțiile cetățenilor liberi din „mișcările străzii”, ele sunt văzute sub semnul lui „anti”, adică anti-democratice, anti-naționale, anti-românești.
Vârful de lance al „combaterii” este contestarea atribuțiilor Președintelui în decizia finală. Marele jurist și Profesor universitar Tudorel Toader, dincolo de horbota bombastică a întregului limbaj („curat juridic”, domnule, doamnă, domnilor!) apreciază că verbul „numește”, care se referă la Președinte, are doar un aspect pozitiv și exclude negativul „respinge”, la care recurge Klaus Johannis. Rămâi efectiv cu gura căscată. Logic, oricare decizie este legitimă dacă trebuie să se opteze cel puțin între două alternative. Încă de la anticul Sextus Empiricus știm că alegerea între două alternative, fie ele A-B, implică doar trei soluții: Da pentru A (ceea ce înseamnă Nu pentru B), Nu pentru A (ceea ce înseamnă Da pentru B); Nu știu (ceea ce echivalează cu „suspendarea judecății”). Or, Klaus Johannis a zis un categoric Nu, la cererea de revocare formulată de Tudorel Toader, deci la Nu-ul dânsului. Și cum negarea negației ne dă o afirmație, Laura Codruța Kövesi poate rămâne mai departe acolo unde este și unde își face datoria, dincolo de mici erori, greșeli sau scăpări, care abundă – în formele lor grave – în multe alte sectoare ale vieții noastre. Și despre care Eugen Barbu spunea că sunt „scăpări de geniu și goluri de căpătâi”.
Cât privește expresia „val vârtej”, ea este ilustrată pe viu și recent de către Prim-ministrul (sau ministreasa, ministrița !?) Viorica Dăncilă. Aici se începe cu lucrarea-lucrătura în taină, dată fiind și binecuvântarea primită de Liviu Dragnea din partea Patriarhului nostru. De câteva luni, asistăm la o dezbatere și la o zbatere crâncenă pe tema ”Protocoalelor” secrete încheiate între SRI și diverse instituții juridice. Membrii binomului PSD-ALDE folosesc acest prilej ca un pretext pentru a contesta toate deciziile, inclusiv cele definitive, luate în anii anteriori. Pe această cale, cum inspirat spune Liviu Avram, „cheia”, care are o menire precisă, este înlocuită cu „șperaclul”, instrument viclean folosit mai ales de infractori, pentru a deschide orice ușă sau poartă (portiță). În această atmosferă de „desecretizare”, Guvernul Dăncilă se trezește (noaptea sau ziua”?) elaborând chiar un document secret, adică un „Memorandum”. Acesta vizează mai ales relația României cu Israelul, deci probleme care țin de relațiile externe ale țării noastre. Treimea cea Politică (Dragnea, Viorica, Meleșcanu) se deplasează într-un fel de semitaină în țara îndepărtată și prietenă, fără ca Președintele Klaus Johannis să știe ceva despre ”Memorandum”. Tărășenia verbală și retorică de legitimare a acestei deplasări (cam deplasate) este sub demnitatea oricărui demnitar. Ultima mișcare ține de același „val-vârtej”. Ce caută Viorica Dăncilă, nu la Roma (unde poate merge ca excursionistă, însoțită de cei doi), ci chiar la Papa de la Roma!? Poate că din cele Trei Coroane („puse una peste alta”, cum zicea Eminescu), Papa Francisc îi va transfera una lui Liviu Dragnea, ca semn de unificare virtuală și virtuoasă a Catolicismului cu Ortodoxia.

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>