SACRU ȘI PROFAN

SACRU ȘI PROFAN

Savantul Mircea Eliade a studiat comparativ toate religiile de pe „suprafața zbârcită a Pământului”, cum îi spunea un Profesor de-al meu. Pe baza acestei analize, el a ajuns la concluzia că valorile fundamentale ale oricărei religii sunt două, adică Sacrul și Profanul. Axiologia este teoria valorilor, iar prin Tudor Vianu ea ne spune că toate  valorile sunt „polare”. Astfel, în Teoria cunoașterii (Gnoseologie) avem Adevărul și Falsul, în Etică avem Binele și Răul, în Estetică avem Frumosul și Urâtul, în Economie avem Utilul și Perniciosul, etc. Nu prea știm care sunt valorile fundamentale în Politică (poate Puterea și Opoziția !), ceea ce nu împiedecă Lumea să meargă mai departe spre nu se știe precis ce. Același Mircea Eliade consideră că oricare ființă umană, ca ființă conștientă, are sentimentul Sacrului, deci este și o ființă religioasă. Un sinonim al cuvântului „sacru” este cuvântul „sfânt”. Deci, ne sugerează savantul, oricare om are ceva sfânt în această Lume, că este vorba de părinți sau copii, sau de entitățile evident profane, cum ar fi proprietatea privată, să zicem casa și grădina. Aici intervine și o dublă posibilitate. Dacă entitățile sacre sunt în Ceruri, iar cele profane sunt pe Pământ, este posibilă atât profanarea Sacrului, cât și sacralizarea Profanului. Oricum ar fi această mișcare, sentimentul religios este prezent la toți oamenii, indiferent de religia în care ei cred, de la Animismul ancestral, prin Politeism, până la Monoteism. Când ajungem la Monoteism, dăm peste o problemă gravă, vecină cu un paradox. Monoteismul ne spune că Dumnezeu este doar Unul, dar pe aceeași „suprafață zbârcită a Pământului” există mai multe Religii monoteiste, deci mai mulți Unici Dumnezei. Aceștia sunt asociați cu reprezentanții lor pe Pământ, deci cu Profeții lor, care sunt Buddha, Moise, Iisus, Mahomed. Mai mult, Religia creștină, prin Teologie, ajunge la elaborarea Dogmei Sfintei Treimi, potrivit căreia Dumnezeu este Unul, dar este configurat din Trei Ipostaze („Ipostasuri” le numește Dumitru Stăniloae) Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Mai ales milenara dispută în jurul acestei Dogme a dus la despărțirea Religiei creștine în trei direcții: Ortodoxia, Catolicismul, Protestantismul, ca să nu vorbim și de altele, derivate. Chiar și sărbătoarea de Paște este ținută în două zile diferite, Lumina Învierii fiind adusă de la Ierusalim de două ori, situație care este în vecinătatea unei „erezii”.

Papa Francisc merge pe ideea de „aggiornamento”, deci de aducere la zi a Religiei catolice. Dar, și pe ideea reunificării Religiei creștine, la originea căreia stă un singur Iisus. Sincronizarea zilei de Paște este un obiectiv care poate fi atins, fără eforturi prea mari, dacă Iubirea rămâne un fundament al acestei Religii, inspirată de Iisus. Dintre observațiile recente ale Papei Francisc una ne-a atras atenția. Dânsul consideră că și un Ateu (adică un om care nu crede în  Dumnezeu) poate fi un om bun sub raport moral, adică „un om de omenie”, cum ar zice D.D. Roșca, la care vom reveni. În limbajul lui Mircea Eliade, pentru acest ateu Valorile morale sunt sacre, deci are și el ceva „sfânt” în ființa lui, altfel coborând la treapta lui animalieră. Conceptele „polare” de Sacru și Profan au avantajul caracterului lor universal, ele definind toate religiile apărute până acum în istorie. Dar, ele lasă istoria deschisă, ceea ce presupune că sunt posibile și alte forme ale religiei-religiozității decât cele de  până acum. Într-un text de excepție, marele savant Einstein afirmă că el este „o ființă religioasă”. Dar nu se referă nici aici, nici în alte texte, la una sau la alta dintre religiile cunoscute, în care el ar crede. Din explicațiile lui concise rezultă că este vorba despre o altă religie, una nouă, posibilă. În esență, el afirmă că Lumea, în care am avut norocul să ne naștem, este de o complexitate indefinită – la limită, chiar infinită. În contrapunct, Rațiunea cu care noi cunoaștem această Lume, acum și aici, este una primitivă, aflată abia la începuturile ei. Va mai trebui timp până când Rațiunea noastră umană să se dezvolte pentru a putea pătrunde până în adâncul și a cuprinde cuprinsul de necuprins al Existenței în care ne-a fost dat să ne naștem și să trăim. În perspectiva acestei viziuni atotcuprinzătoare, toate formele actuale ale Monoteismului (cu Profeții Buddha, Moise, Iisus,Mahomed) vor deveni un fel de Neo-politeism  al planetei numită Pământ.

N.B.  După ce a citit cartea lui Mircea Eliade, „Sacru și Profan”, Eugen Ionescu (o) a scris și el o carte, intitulată „Nu”, carte în care desființează cam tot ce poate fi desființat în Cer și pe Pământ. Referindu-se la cartea lui Mircea Eliade, Eugen Ionescu (o) consideră că un om care cunoaște toate religiile Pământului s-ar putea să nu creadă în niciuna dintre ele. Este interesant că, deși a fost întrebat în care dintre Religiile existente crede, Mircea Eliade a amânat răspunsul până în pragul morții și nu știu dacă a mai dat un ultim răspuns.

 

 

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>