PĂTURA INTELECTUALĂ

PĂTURA INTELECTUALĂ (1)

 

Văzându-l și ascultându-l pe Tudorel Toader, Profesor universitar și Ministru al Justiției, am rămas cu gura căscată. De aceea, după o lungă perioadă de tăcere, fiind ocupat cu alte treburi, simt nevoia și eu „să casc gura” și să zic ce am de zis. L-aș lua aici ca reper pe Cristian Tudor Popescu (CTP).Redutabilul nostru jurnalist, plecând de la diverse situații actuale, găsește antecedentele lor istorice, în diverse epoci apuse. Pentru cazul la care mă refer (un caz și un necaz mare), eu îmi amintesc de Vladimir Ilici Lenin (Ulianov). Referindu-se la structura oricărei societăți, deci la clasele sociale, Ulianov afirmă că intelectualitatea nu este o clasă, ci este doar o „pătură” El stabilește și câteva trăsături ale acestei „pături”, între care mai importante sunt caracterul ei versatil, oportunist și imprevizibil. Aceste trăsături îl definesc perfect pe Tudorel Toader, ca autor al „Raportului” de analiză a DNA, respectiv al prestației Șefei acestei instituții, Laura Codruța Kovesi. Un „Raport” similar a fost citit de același autor și în anul precedent. O retorică absolut bombastică, în care termenii juridici sunt hipertrofiați și combinați în fraze obscure, sugerând măreția Justiției vecină cu Măreția lui Dumnezeu, și  din care omul cu capul normal abia dacă pricepe câte ceva („Ghici, ghicitoare ce-i!”) „Raportul” precedent înșiruia tot felul de greșeli și de lipsuri din activitatea DNA, respectiv a Șefei, dar se încheia surprinzător cu o concluzie pozitivă. De data aceasta, concluzia a fost negativă. Întrebarea vine de la sine, chiar și în limbaj poetic: „ Ce e cu tine, ce s-a-ntâmplat /Ce-mprejurare mi te-a schimbat!?” Vom răspunde la această  întrebare „ cheie” în secvențele următoare ale acestui mimi-serial.

 

 

                                            PĂTURA INTELECTUALĂ (2)

Expresia „pătura intelectualilor” este o metaforă leninistă. Ea îi vizează doar pe intelectualii cu o mentalitate comunistă, care participă și azi la „greaua moștenire”, încărcând-o suplimentar. În sfera teoriei și practicii juridice, reprezentantul ilustru și lustruit al acestei „pături” este Tudorel Toader, ca Ministru al Justiției, și nu numai… Colegii de breaslă ai dânsului (profesori, procurori, avocați, judecători) au luat deja atitudine. O atitudine diferențiată, care merge de la îndoială și ironie, până la desființarea argumentată a pseudo-argumentelor invocate de Tudorel Toader împotriva Laurei Codruța Kovesi. Mai mult, tânărul judecător Cristi Dănileț -care nu participă la această „pătură”, cu care să se acopere în „vremurile iernatice” prin care trecem- consideră că în deja faimosul „Raport” sunt incluse documente care trebuiau să rămână ne-publice, până la finalizarea unor anchete aflate în curs. Altfel spus, domnul Ministru al Justiției ar putea fi trimis dânsul însuși în justiție pentru abateri de la litera și spiritul Legii. De altfel, în întregul „Raport”, dânsul speculează doar „litera”, nu și „spiritul” Legilor pe care le invocă repetat, ca și a „faptelor și actelor” la care se referă. Spus în trecere, dacă i-aș fi student, l-aș întreba pe Profesorul Tudorel Toader care este diferența specifică dintre „fapte” și „acte”, și dacă nu cumva cele invocate de dânsul se reduc mai degrabă la atitudini și la enunțuri de diverse tipuri. Majoritatea comentatorilor de până acum constată că autorul „Raportului” pleacă de la fragmente de adevăr, sau de la adevăruri parțiale, pe care le generalizează sau -aș zice eu- le „globalizează”, dacă  tot suntem în epoca tuturor globalizărilor. Las în seama specialiștilor desființarea sistematică a celor 20 de puncte ale acuzației, puncte pe care ardeleanul Gherontie Cotorea le-ar putea numi „articulușuri de price” Mă refer aici, doar la două dintre ele, și mă refer ca simplu cetățean și intelectual de din afara „păturii” cu pricina.

Chiar la punctul 2 al „Raportului”, Laura Codruța Kovesi este acuzată că a intervenit ilegal și a contestat „legalitatea și oportunitatea” Legii nr. 13, faimoasa „Lege”, echivalentă cu o fărădelege, dată de guvernul PSD, după preluarea puterii. La această situație m-am referit și atunci când s-a petrecut, în câteva articole publicate în „Adevărul” În esență, DNA, respectiv Șefa acestei instituții, nu contestau nici „legalitatea” și nici „oportunitatea” acestei Legi nenorocite (13), ci conținutul ei intrinsec, fondul ei. Prin pragul pe care îl stabilea pentru „furturile legale” (le putem numi și așa, liniștiți), Legea era menită, fără nici un fel de echivoc, să-l apere pe Liviu Dragnea. Se mai  adaogă aici și condițiile (adică „circumstanțele”) clar-obscure, dacă nu chiar nocturne (întunecate) în care ea a fost elaborată. Limba română face distincția precisă, fără nici un fel de echivoc, între cuvântul „oportunitate” și cuvântul „oportunism” Or, Legea nr.13 nu ținea de  vreo oportunitate publică (pentru toți cetățenii), ci de oportunism, fiind menită să-l apere pe Liviu Dragnea de pericolul iminent al gratiilor. În cele din urmă, Legea nr. 13 a fost abrogată. Ceea ce este un argument irefutabil pentru oportunitatea demersului DNA pe cursul clar-obscur al elaborării Legii cu pricina („pricina” lui Dragnea)

Vine aici și o nuanță stupefiantă, legată de Curtea Constituțională a României (CCR), din care a făcut parte și Tudorel Toader. În „Raport”, cuvintele „constituție” și „constituționalitate” sunt folosite cu o frecvență năucitoare. După abrogarea (abandonarea tacită) a Legii nr.13, CCR a fost întrebată dacă Legea cu pricina a fost sau nu a fost constituțională (!?) În înalta ei înțelepciune, CCR dă următorul răspuns: această problemă nu se mai pune, pentru că Legea nr.13 a fost abrogată. Chiar abrogată fiind, întrebarea era „cum a fost acea Lege, constituțională sau neconstituțională!?”   După „logica” CCR, a lui Valer Dorneanu și a lui Tudorel Toader, putem deduce și noi că Legea nr.13 nu a fost efectiv abrogată, că ea supraviețuiește tacit în culisele istoriei, ale istoriei PSD – ALDE, așteptând doar prilejul (adică oportunitatea și circumstanțele) să iasă din nou la iveală, în altă formă,  cameleonic.

PS În fața acestei situații, ca și a altora de același fel, te apucă „râsu-plânsu”, cum ar zice Nichita Stănescu. Pe prima secvență (râsu), ne putem aminti și de Topârceanu : „Un țânțar nervos și foarte slab de constituție / În zadar vrea să ia parte și el la discuție” Numai că dacă înlocuim cuvântul „discuție” cu „execuție”, de la râsu trecem iremediabil la plânsu.

 

 

 

 

PĂTURA INTELECTUALĂ (3)

 

În sfârșit, mai repede decât am putut crede, „Raportul” lui Tudorel Toader a ajuns la CSM și fiind dezbătut în ziua de Marți, zi decisivă chiar la scară istorică. La ședința de analiză au fost prezenți  procurorul DNA, Laura Codruța Kovesi, în calitate de acuzată (inculpată), dar și autorul „Raportului” acuzator, Tudorel Toader, în calitate de „procuror”. Câteva aspecte ale întregii tărășenii, deși mascate, ne-au sărit în ochi, ne-au lasă cu gura căscată.

Am avut ocazia să vedem (și să auzim) prestația ambelor părți, a șefei DNA, autoarea faimoasei Conferințe de presă, dar și a lui Tudorel Toader, în nu mai puțin faimoa prezentare a „Raportului”său.  Cele două evenimente au fost separate în spațiu și timp. Murieam de curiozitate să-i vedem pe cei doi în același spațiu și în același timp. Cu atât mai mult cu cât cei doi „combatanți” nu s-au mai văzut de multă vreme, ceea ce nu înseamnă că și-ar fi dus dorul. Oricum, Ministrul Justiției, acuzatorul, nu a deranjat-o pe acuzată nici cu o singură întrebare, cel puțin așa, de ochii lumii. Au fost prezenți amândoi (co-existenți), în Marțea dezlegării unui „nod gordian” și parțial grobian, în fața noastră. Șefa DNA a promis că va răspunde punct cu punct la cele 20 de acuzații („articulușuri de price”), dacă va fi întrebată, sau dacă va fi lăsată să o facă. Personal, dacă aș avea dreptul să o  fac, eu azi aș propune ca Laura Codruța Kovesi să fie numită Ministru al Justiției, numai că dânsa nu face politică. De altfel, cuvântul „politică” are un registru semantic năucitor, care urcă sau coboară de la Zeița antică până la curva sau prostituata de oricând și de oriunde.

Ne-a uimit, apoi ne-a descumpănit, reacția reprezentanților PSD față de „Raport” Membrii PSD din linia a doua, ca și vorbăreții zeloși de la „Antena 3”, au lăudat cu  respirația aproape tăiată de entziasm, calitățile „Raportului” Ar intra aici „profesionalismul”, „atitudinea fermă”, „coerența” etc. Aceste însușiri nu stau departe de  cele trei proprietăți ale unui Sistem axiomatic, care sunt: claritatea, coerența, completitudinea. Numai că, luându-le pe rând, ceea ce constată de la bun început Președintele Klaus Iohannis este tocmai lipsa de claritate, de sub caracterul bombastic al expresiei, a celei juridice, mai ales. Cât privește „coerența”, aceasta este prezentă, numai că ea nu este o coerență a gândirii raționale, ci a unei atitudinni neraționale, adică una de respingere, cu orice preț, a Șefei DNA. În sfârșit, nici „completitudinea” nu este completă. Dacă Tudorel Toader ar fi îndemnat de Liviu Dragnea să-și îmbogățească „Raportul”, nu mă îndoiesc de faptul că dânsul ar mai putea „descoperi” încă 10 „articulușuri de price”, condamnând-o pe Șefa DNA direct la închisoare (eventual în celula în care ar putea să fie locatar chiar Liviu Dragnea) Or, tocmai aici vine marea surpriză, răsturnarea de fond. Ieri, adică Luni („La-nceput de săptămână /Cântec, joc și voie bună”) Liviu Dragnea le mărturisește jurnaliștilor că nu este „solidar” cu „Raportul”, pe care îl lasă în seama instanțelor juridice să-l judece. Îți vine să zici aproape poetic „Cine nu e solidar /Va rămâne solitar /Și-a trudit cam în zadar” Vom trăi și vom vedea dacă va fi chiar așa.

Nu pot încheia fără să mă refer, chiar în trecere, la una dintre acuzații, care m-a stupefiat. Laura Codruța Kovesi este acuzată de faptul că, mai ales prin interviurile date, a contribuit la degradarea imaginii țării noastre peste hotare. Îți vine să-ți faci cruce, chiar dacă nu ai fi creștin. Păi, țara noastră este lăudată -chiar în comparație cu alte țări, fie ele estice sau orientale- tocmai pentru lupta împotriva corupției, numele Laurei Codruța Kovesi fiind dat explicit ca un exemplu, ca un model. Dovadă în acest sens sunt și premiile, distincțiile, medaliile primite de Șefa DNA. Vinovați pentru imaginea negativă sunt corupții, prezenți în toate partidele, dar mai ales în PSD, aici fiind evidenți prin mulțimea lor, dar și prin volumul hoțiilor (nu zeci sau sute, ci mii, milioane și miliarde de lei sau de euro)  Îmi amintesc de un text publicat acum câțiva ani în  „Adevărul” Mă refeream acolo la o situație din Iugoslavia de pe vremuri. Într-o zi, Josip Broz Tito a ținut o Conferință de presă. Jurnaliștii l-au întrebat de ce a crescut numărul de infractori în  ultimul an. Șeful le-a răspuns că acest număr nu a crescut,  ci că s-a dat dreptul instituțiilor mass-media să facă publice numele infractorilor condamnați și infracțiunile comise de ei. După „logica” lui Tudorel Toader, ipotetic cetățean al Iugoslaviei, vinovați pentru creșterea numărului de infractori din Iugoslavia sunt instituțiile mass-media, dar mai ales Șeful, adică Josip Broz Tito

 

 

                                    PĂTURA INTELECTUALĂ (4)

 

Deci, am mai trăit ca să o vedem și pe asta. Un cunoscut distih de pe vremuri zicea: „La masa verde, față-n față /Cer unii moarte, alții viață”. Ieri – în Marțea cea mixtă, albă și neagră – au stat față în față Tudorel Toader și Laura Codruța Kövesi. Dânsul, în calitate de ministru și procuror, dânsa, în calitate de procuror și inculpat. Procesul începe cu acuzarea, deci cu Tudorel (mânca-l-ar tata sau mama pre el). Ni se promite iarăși un rezumat, o sinteză a celor expuse pe larg cu câteva zile înainte și chiar publicate. Vezi-ți de treabă, care sinteză!? Profesorul universitar Tudorel Toader este incapabil de o sinteză. Într-un comentariu inteligent (TVR-1) Alina Pippidi-Mungiu observă că oricare lucrare științifică publicată începe cu un rezumat, care poate fi formulat în 10, hai 20 de propoziții, sau enunțuri, cum le spune și Tudorel. Iar dacă 35 de pagini nu le poți sintetiza în 2-3 pagini, te poți duce acasă la culcare și să ții discursuri interminabile în vis, în fața întregii lumi. Dar, cu această ocazie, a apărut o notă nouă în atitudinea aparent echidistantă a vorbitorului. Este vorba de agresivitate, care, după omul de știință Konrad Lorenz, este proprie tuturor animalelor, inclusiv omului, ca mamifer superior, sau ca „animal politic”, cum i-a spus Aristotel. De la tonalitatea stridentă, prin gesticulația agitată, până la ridicarea repetată a degetului arătător spre inculpată, chiar spre ceilalți membri ai comisiei (colegi), avem toate indiciile unei agresivități departe de echilibrul unui autentic Profesor universitar. La cele 20 de puncte de acuzare a mai adăugat două și – încercat de un iremediabil simț al Perfecțiunii – ne-a asigurat că mai sunt și altele pe care (probabil că dintr-un exces delicatețe și de bun-simț) le trece sub tăcere. Prin contrast evident – să zicem că prin „contrapunct armonic” -, Laura Codruța Kövesi a folosit mult mai puțin timp (el este măsurat exact), răspunzând calm, corect, temeinic, la cele 22 „articulușuri de price” (Gherontie Cotorea). Votul final a fost semnificativ. Din cei 7 membri ai comisiei CSM, 6 au votat contra, adică pentru respingerea respingerii, iar unul (TT) pentru aprobarea ei. Dacă reluăm metafora cu zilele săptămânii, s-a început cu Marțea cea tărcată  (albă și neagră) și s-a încheiat cu Duminica neagră.

Fiind mixtă cromatic (alb-negru), ziua de Marți se poate metamorfoza. Ea poate deveni o zi gri, apoi albul poate anula negrul, dar și negrul poate elimina albul, ca să devină el pe deplin stăpân. Iar, ca să fie ziua pe deplin neagră, după încheierea întregii lucrări, vine și o „lucrătură”, și nu de oriunde, ci din partea „Curții Constituționale a României” (CCR). Vă  dați seama, la nivel de titulatură, ce sinteză înaltă, ce superioară elevație: și „curte”, și „constituție”, și ”Românie”. Ultimul termen este pândit de pericolul unei rupturi semantice, în care putem avea: „rom” și „mânia”, ultimul, prin metateză, putând să devină și „mâine”, iar prin extensie, chiar „poimâne”. CCR invocă un text din „Constituție” care se referă la relația dintre toți procurorii (deci, inclusiv, Șefa DNA) și Ministrul Justiției. Textul sună așa: „Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției”. Noi știm că există trei Puteri într-un stat democratic: Puterea legislativă, aceea care elaborează legile (Parlamentul), Puterea executivă, care le pune în practică, le aplică, și Puterea judecătorească, adică aceea care judecă și sancționează abaterile de la Legi. Despre cea de a doua Putere, înalta CCR afirmă explicit că  este „bicefală”, în ea intrând atât Guvernul, deci și Ministrul Justiției, cât și Președintele, care este al României, nu al unui bloc închiriat cu plată sau dat în folosința săracilor. Or, prin comunicatul dat ieri (în Marțea tărcată) înalta CCR  desface „bicefalul” în două.

Textul este interpretat în favoarea Ministrului Justiției, iar pe ocolite sunt limitate drepturile Președintelui României, în numirea sau respingerea propunerilor pentru procurori. Se știe că această „sacră” „Constituție” trebuie să fie modificată în diverse puncte, dar toate tentativele de a o modifica au eșuat. Chiar în sintagma invocată de CCR, apare o contradicție evidentă, chiar la nivelul unei logici elementare. În aceeași sintagmă ni se spune că procurorul își desfășoară activitatea „potrivit legalității” și „al imparțialității”, deci el este autonom sau este independent, (Puterea judecătorească fiind și ea autonomă, independentă), dar, pe de altă parte, același procuror este și controlat ierarhic, deci el este „subordonat” în relația cu Ministrul Justiției, deci cu Tudorel Toader, în acest caz. Or, „subordonat” înseamnă „dependent”, iar logica noastră naturală nu poate pricepe cum poți să fii în același timp și în aceeași relație, atât „independent” cât și „dependent”. Există mai multe explicații posibile, dar noi mergem pe ipoteza noastră privind „pătura intelectuală”, în varianta ei leninistă (Ulianov). Membrii actualei CCR (în primul rând Șeful, adică Valer Dorneanu) fac parte din „pătura intelectuală” formată la școala dialecticii marxiste (comuniste), care soluționează orice contradicție în numele „unității de monolit a Partidului”. Diferența dintre trecutul și prezentul acestei „pături” se concretizează în faptul că Partidul a fost înlocuit cu Partida.

PS. Dacă vorbim în limbajul actualei CCR, Puterea executivă nu este „bicefală”, ci este chiar „tricefală”, a treia ipostază a ”cefaleei” fiind chiar CCR, inspirată din umbră sau din clar-obscur de cei doi penali majestuoși, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>