FAIMOASA DEFĂIMARE

FAIMOASA DEFĂIMARE

 

Pentru a putea fi defăimat, este evident că trebuie să ai deja o faimă. Faimoasă poate fi o colectivitate, mai mică sau mai mare, după cum poate fi și un individ. Până aici este clar. Numai că poți fi faimos nu doar prin faptele tale bune, ci și prin cele dubioase, dacă nu de-a dreptul nebune. Un criminal în serie poate ajunge și el faimos, după cum faimoasă este și mafia italiană. În aceste cazuri, „defăimarea” se reduce la dezvăluirea caracterului lor negativ, însoțită de o delimitare, de o critică, de o respingere mai mult sau mai puțin severe. Or, combinația politică PSD-ALDE este una „capro-varzistă” și pe bună dreptate a fost analogată cu o „mafie”. Ca oricare mafie, are și aceasta strategiile ei subtile, bazate în esență pe viclenie. Limba română distinge între cuvintele „strategie” și „stratagemă”. Când anticul Ulyse a imaginat Calul troian, el a recurs la o stratagemă, prin inducerea în eroare a cetățenilor din Troia. La tot felul de stratageme recurg azi și Șefii celor două partide, care alcătuiesc o unică „partidă”. Menționăm doar una dintre aceste stratageme, probabil cea mai „inocentă”. Când un membru al acestei „partide” politice a intrat în vizorul DNA, sunt invocate repetat, cu surle și trâmbițe, până la asurzire, „drepturile și libertățile omului” (ale cetățeanului, ale individului) pe care Statul de drept trebuie să le apere. Cel intrat în vizorul DNA este, desigur, și el  un om, sau un „animal politic”, cum ar zice Aristotel. Numai că el este și un infractor, deci nu  este un om ca toți ceilalți oameni sau cetățeni. Aici se recurge repetat la altă stratagemă, invocându-se „prezumția de nevinovăție”. În limba română, un sinonim al cuvântului „prezumție” este cuvântul „presupunere”. Ambele sinonime au la bază cuvântul și conceptul POATE. Acesta, prin definiție, se asociază nu cu una, ci cu două alternative: ”Poate că Da” și ”Poate că Nu”. Faptul că Justiția – cu diverse argumente și justificări – a recurs la ”Prezumția de nevinovăție”, nu înseamnă că, logic, ”Prezumția de vinovăție” s-a evaporat. Or, „avocații politici” ai celor trimiși în judecată convertesc prezumția (presupunerea) în certitudine: omul nostru este categoric nevinovat. Dar, dacă este al vostru, atunci categoric el este vinovat. În modul cel mai penibil, această stratagemă este folosită și în actualul Parlament, atunci când se votează trimiterea sau netrimiterea în judecată a unora dintre membrii lui, dintre con-frați. Legislația ne spune foarte clar că faimoasa „imunitate parlamentară” se referă exclusiv la opiniile politice ale parlamentarilor și nu la faptele lor, de genul Teldrumului. Laura Codruța Kövesi revine de câteva ori asupra acestei probleme, care este o nedreptate strigătoare la cer. Cum să nu cunoască aceste situații, strigătoare la cer, cum ziceam,  și Comisia Europeană, cu care avem o convenție precisă și clară !?

Dacă, atunci când este vorba de infractorii lor, Șefii binomului „capro-varzist” invocă cu glas mare și tare  „drepturile și libertățile omului”, ei uită complet de una dintre aceste libertăți, „libertatea cuvântului”, respectiv a opiniei. Pe ea se întemeiază cea de a patra Putere din Statul de drept, adică Mass-media. Oricâte păcate ar avea – unele chiar strigătoare la cer -, această Putere nu poate fi cenzurată printr-o Lege a interzicerii Defăimării. Membrii acestei Puteri se cenzurează reciproc, tot reciproc dezvăluindu-și păcatele (mai puțin sau deloc și calitățile). Apoi, CNA are un Regulament sever prin care sancționează, inclusiv financiar, declinațiile de la Reguli, în esență de la Bunul-simț. Atunci, de ce este nevoie de o Lege specială care să vizeze Defăimarea este foarte simplu. Actuala putere politică a adus țara într-o stare aproape dramatică, imposibil de imaginat în anul 1989. Silviu Brucan pare acum, după aproape 30 de ani, un visător utopic. Strategia actualei puteri politice, a Binomului „capro-varzist”, este un lanț coerent de stratageme istețe. Au câștigat alegerile printr-un Plan care conținea un ansamblu coerent de măsuri utopice, de promisiuni imposibil de realizat într-un timp previzibil. Au fost votați de doar 17% din populația țării, dar nu fac elementara diferență dintre populație și Popor. De aceea,  ei se consideră reprezentanți ai Poporului, nu ai unei părți mici din populația României. Apoi, au recurs la tot felul de schimbări, atât a oamenilor lor, cât și a documentelor, inclusiv a Legilor, prin tot felul de „reforme”, inclusiv „revoluții”. Cum acordul dintre promisiuni și fapte nu se realiza nicicum, au recurs la alte două stratageme complementare, invocarea „grelei moșteniri” și facerea-refacerea altor noi proiecte. La recentul lor Congres, Liviu Dragnea a ajuns, cu viitorul, la nu mai puțin  de patru cincinale. Cum lucrurile nu se dreg nicicum, este firesc să căutăm un vinovat. După lungi căutări, după temeinice investigații (deși se pare că aici nu a participat și SRI), în sfârșit, Vinovatul a fost descoperit, iar numele lui este Defăimarea. În trecere, putem observa că acest dușman este de genul feminin, deci este o  Dușmană (sau Dușmancă!?)

Ca orice dictator (virtual sau real) și Liviu Dragnea împărtășește enunțul Regelui Ludovic al XIV-lea, adică „Statul  sunt Eu”. Dacă Regele era numit și Regele Soare, pe Liviu Dragnea îl putem numi Dictatorul cel clar-obscur, în umbra căruia stă Călin Popescu Tăriceanu, stă și așteaptă. Or, întreaga presă critică -împreună cu mișcările străzii – se îndreaptă împotriva celor doi con-frați, a conducerii politice în întregul ei, respectiv a stării jalnice în care trăiește majoritatea cetățenilor acestei țări, adică Poporul român în majoritatea lui. Nici cei doi și nici subalternii lor nu fac diferența elementară dintre „stat”, „popor”, „națiune”, amestecându-le claie peste grămadă, dar identificându-se personal cu ele. De aceea, orice delimitare, orice critică, sau atac (dechis dar întemeiat) la adrea lor este considerat o Defăimare, fie ea a statului, a poporului, a națiunii.

PS. J.W. Goethe a fomulat enunțul „Toate popoarele sunt geniale”, ceea ce exclude defăimarea națională, fie ea unilaterală sau reciprocă. Dar nu s-a referit și la Șefii acestor popoare (națiuni, state). Pentru situația noastră actuală, putem invoca zicătoarea românească „Peștele de la cap se împute”. M-am referit, evident, la cei doi Șefi, nu la Poporul  român, sau la România.

 

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>