AL X-Y-Z-LEA CONGRES AL P.S.D.

                                                  Al X-Y-Z-lea CONGRES al PSD

În sfârșit, după lungi-îndelungi dezbateri interioare (din interiorul grupului partinic, dar mai ales din interiorul unor indivizi ai acestui grup), s-a hotărât și desfășurarea Congresului. Dar, nu mai este vorba de un Congres al „tovarășilor”, ci de unul al „camarazilor”. Bulă stă cuminte pe tușă și raționează în stilul lui, uneori chiar poetic: „Camarade, camarade /Dacă vii și îți dai votul /Vei avea și tu o parte / Din Întregul nostru care / Cât de mic o fi rămas/ Mai departe se împarte”. Popular -nu populist- zis: „Cine împarte își face parte”, dar de noi se cam desparte. Cât îl privește pe Șeful cel Mare,  poetul nostru național continuă „Renumitul Liviu Dragnea merită nu ales sau re-ales / Ci re-numit tacit, la acest hotărâtor Congres”.  Simplul cetățean, aflat pe „tușă”, adică mai ales „în stradă”, nu prea înțelege care este rostul, menirea acestui surprinzător Congres. Probabil că Șeful cel Mare știe despre ce este, despre ce va fi vorba („vorbirea”, „vorbăria”, nuanțează Bulă), că ceilalți participanți, cu atât mai puțin noi, n-avem de unde să știm. Știm doar că se va dezbate, se va analiza, se va hotărî, pentru că, vorba lui Oprișan, PSD „Este un organism viu” și că, oricâte păreri am avea, la urma urmei, adică „La final vorbim pe o aceeași voce”. Altfel spus, metaforic, oricâte fisuri ar avea un stejar în coaja lui, el rămâne veșnic viu, fiind el Stejarul de la Scornicești, sat aflat nu foarte departe de Videle (asta cine a mai scornit-o, dacă nu tot Bulă!?)

Cât privește limba, nu este nici o problemă de opțiune, toți membrii PSD vorbesc limba română, că doar suntem cu toții români, care „De la Râm ne tragem”, cum spunea și cronicarul. Alte limbi, adică cele străine, le sunt mai mult sau mai puțin cunoscute, adică străine. Dar, propria lor limbă nu le este bine cunoscută, de unde tot felul de greșeli, unele chiar impardonabile. După 1989, văzând cum merg lucrurile, adică cine ajunge departe, chiar foarte departe în sfera Puterii, le-am propus sociologilor să facă un test. Adică să vadă care este graficul notelor, de la clasa I, până la eventuala absolvire a Facultății, a noilor șefi politici. Nu mi-au răspuns cei de la care mă așteptam să-mi răspundă, iar la un sociolog ca Marius Pieleanu n-am apelat, dânsul fiind un oportunist funciar, care știe să măsoare și să măsluiască orice. Vine însă o lecție și un îndemn din partea domnului Andrei Pleșu. Într-un text recent, dânsul trece în revistă toate notele luate de Călin Popescu Tăriceanu de-a lungul anilor de școală. Situația este cât se poate de clară, cel puțin pentru mine. Ca profesor, am predat de la clasa a V-a până la Universitate, urmărind evoluția elevilor mei, respectiv a studenților. După 1989, am observat, pe câteva cazuri, că unii dintre studenții mei cei mai slabi au ajuns departe, chiar foarte departe. Cercetarea sociologică despre care vorbim ar putea fi aplicată și doar la membrii CEx. al PSD (eșantion restrâns, dar semnificativ), și n-am nicio îndoială că ipoteza pe care o pun în joc se poate confirma. De altfel, felul în care a fost tratat Învățământul din România, după 1989, adeverește din partea decidenților politici (promovați la limită, corigenți sau chiar repetenți) complexele și resentimentele lor față de profesorii care i-au instruit, dar absolut degeaba. Ca membrii ai CEx. al PSD au acum prilejul „să-i execute” încă o dată și încă o dată pe foștii și actualii profesori.

Doamna Premier (Premieriță, Premiereasă!?) Viorica Dăncilă are o primă (!) ședință de guvern. Semn al deschiderii și al evitării deficiențelor de comunicare (vezi tot Liviu Dragnea), în sală este invitată mass-media. Doamna Viorica Dăncilă citește un text aflat în fața dânsei,  propoziție cu propoziție, frază cu frază. Nu ne legăm acum de povestea cu „globulina-globină” ca medicament, ci de aspirația dânsei spre globalizare, chiar dacă numai la scară națională. N-am citit textul publicat, deci nu știu dacă este vorba de 7 sau 10 Proiecte ale guvernului. Oricum, așa cum Tudorel Toader ne-a prezentat un „Raport” al activității trecute-petrecute a DNA, Viorica Dăncilă ne-a prezentat și le-a prezentat jurnaliștilor tot un „Raport”, dar unul al Proiectelor de viitor, cu ce vom face și ce vom drege noi mai deprte. Jurnaliștii s-au retras, ce-a urmat numai dânșii știu, că sunt „tovarăși”, că sunt „camarazi”. Nu știm precis, dar nici nu bănuim ce se va dezbate și cum se va desfășura acest imprevixibil Congres.

PS. Oricum, eu aștept cu interes cel de al X-Y-Z-lea Congres, care sper să nu marcheze un progres chiar în regres.

 

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>