LEGIUITORUL  ŞI  INFRACTORUL

 

 

La întrebarea „Ce a fost la început, oul sau găina!?” nu putem răspunde univoc, încât intrăm într-un cerc vicios. Cu  inteligenţa lui, Bulă ne-ar putea răspunde că la început a fost cocoşul, răspuns care ne poate amuza, dar care nu ne lămureşte. Deşi cocoşul participă activ la acel cerc, chiar anulându-i caracterul „vicios”. Nu la fel se pune problema  cu întrebarea „Ce a fost la început, legiuitorul sau infractorul!?” Deşi, azi, cele două personaje coexistă, totuşi, pe plan istoric, la început a fost infractorul, apoi a apărut şi legiuitorul. Şi animalele fură, recurgând la viclenie pentru a nu fi descoperite, iar omul le moşteneşte la acest capitol. Doar într-un târziu a apărut interdicţia „Nu fura!”- Poruncă înscrisă în „Decalogul” iudeo-creştin -, respectiv sancţiunea pentru abaterea de la Regulă. Înţeleptul Solon a introdus „Dreptul la apărare a celui acuzat” atunci când civilizaţia grecilor era deja  în plină înflorire.

În zilele noastre, corupţia a devenit un fenomen general, încât C.N.A.S. a declarat-o ca fiind un „pericol naţional”. Preşedintele Senatului, liberalul Călin Popescu Tăriceanu, se arată scârbit şi revoltat de frecvenţa cu care este folosit azi cuvântul „corupţie”. Dânsul se referă la cuvântul „corupţie” şi nu la realitatea vie şi scandaloasă care stă în spatele acestui cuvânt. Considerând că nimeni, până la dânsul, nu şi-a pus această problemă, dânsul ne invită să cercetăm cauzele fenomenului incriminat. Ne putem aminti aici de Democrit, care, tradus în latină, ne spune: „Felix qui potuit causas rerum cognoscere”, adică „Fericit este cel ce poate cunoaşte cauzele lucrurilor”. Deci, domnul Tăriceanu ne invită la fericire, de care se pare că dânsul are deja parte. Cauza frecvenţei cuvântului „corupţie” nu este şi nu poate fi alta decât Corupţia însăşi, ca fenomen real şi generalizat  la scară mică şi la scară mare, a doua intrând în vizorul DNA.

Ceea ce s-a petrecut la scară istorică se petrece şi în zilele noastre, adică la început este Infractorul, apoi vine şi Legiuitorul. Inteligenţa infractorilor („băieţii deştepţi” şi „fetiţele isteţe”) este una ieşită din comun, că „dacă n-ar fi, nu s-ar pomeni”. Abia după câţiva ani, Laura Codruţa Kővesi mărturiseşte într-un interviu că a început să cunoască strategiile subtile la care recurg infractorii pentru a fura fără a fi prinşi. Cartea lui Dürenmatt, „Judecătorul şi călăul” ne vorbeşte despre coexistenţa celor două personaje, similară coexistenţei oului cu găina. Totuşi, şi din acest roman, dar şi din viaţa reală rezultă că Infractorul este tot timpul cu un pas înaintea Judecătorului, adică inventează strategii noi şi subtile, care nu cad sub incidenţa Legii, ci o ocoolesc. De aceea, şi Legislaţia trebuie modificată, perfecţionată, adusă la zi, pentru a face faţă infracţiunilor petrecute în miez de noapte ( adică, nevăzute-nemaivăzute şi neauzite-nemaiauzite).

Actuala putere politică a călcat pe bec, încât pe întuneric a emis  „Ordonanţa nr. 13” iar cetăţenii au ieşit în stradă cu copiii şi chiar cu câinii, inclusiv cei de pază ai democraţiei, adică jurnaliştii. Tărăşenia cu cele două Ordonanţe încă nu s-a încheiat definitiv. Ce încredere mai pot avea cetăţenii în actuala putere politică şi mai ales în reprezentanţii ei!? Experienţa de viaţă ne arată că, dacă îţi pierzi încrederea în cineva, ea nu mai poate reveni 100%, niciodată şi nicicum. O umbră de îndoială o va însoţi, chiar dacă cel ce o trădează se spăşeşte, se jură pe cuvânt etc.

Dar, cum să revină încrederea în actuala putere când  Şeful PSD, isteţul Liviu Dragnea, îi convoacă pe primarii ţării în capitală, invitaţia având multiple tâlcuri şi rosturi. Între altele, Şeful cel mare le sugerează primarilor că se va lucra la o Lege care să nu afecteze cu nimic Hotărârile pe care dânşii, primarii, le vor lua de acum înainte. Condiţia este ca aceste Măsuri (Hotărâri, Decizii) să satisfacă criteriul Oportunităţii. Numai că acest concept (Oportunitatea) este la fel de vag şi interpretabil ca şi Urgenţa, dacă ignori litera şi spiritul „Constituţiei” şi dai drum liber „isteţimii duhului personal”. În faţa unei astfel de promisiuni, a unei astfel de Legi, poţi rămâne cu gura căscată. Pe această cale, primarii din România devin infailibili, asemeni Papei de la Roma. Îl putem felicita din inimă pe Judecătorul Cristi Dănileţ, care a luat o atitudine fermă, rapidă, precisă faţă de o astfel de „năzbâtie juridică”. Judecătorul (ardelean şi clujean) indică două „Recomandări” (20/2004 şi 7/2007) ale Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei,  care prevăd, dar şi elimină posibilitatea ca o Hotărâre (indiferent care) să scape de „incidenţa Legii”, dacă acea Hotărâre se însoţeşte cu prejudicii, de orice natură ar fi acestea. Găsim, în situaţia la care ne referim acum, şi ecoul unei lungi dezbateri, care a avut loc în anii precedenţi. „Constituţia” ţării vorbeşte despre imunitatea opiniilor (părerilor) politice, în special în cazul parlamentarilor. Dar, liberalul cu doi papioni, cu cinci neveste succesive, şi cu o colecţie de maşini co-existente, adică domnul Călin Popescu Tăriceanu, extinde imunitatea de la conceptul de Opinie la conceptul de Decizie. Cuvintele pot fi şi simple „vorbe în vânt”, în timp ce Deciziile şi Hotărârile intrate în vigoare au o realitate efectivă, practică, încât ele antrenează nu „bani în vânt”, ci bani în buzunarul secret al cuiva sau al altcuiva.

În sfârşit, pe bună dreptate, DNA cercetează („in rem”) originea „Ordonanţei nr. 13” şi procedura de elaborare şi publicare a ei. Nu am nici o îndoială  că cel ce a sugerat şi a inspirat  „Ordonanţa nr. 13”- deşi retroactiv se face că plouă, că nu ştia nimic – este Liviu Dragnea. Iar recenta întâlnire cu primarii, respectiv sugerarea unei Legi sub incidenţa căreia să nu cadă Hotărârile şi Deciziile (generatoare de tot felul de incidente şi accidente, dar deliberate) adevereşte că Infractorul este tot timpul cu un pas înainte faţă de Judecător, respectiv Infractorul este „cauza” pe care o tot caută Călin Popescu Tăriceanu, dar pe care nu o găseşte, deşi se află sub privirile dânsului, chiar lângă dânsul, deci cot la cot.

P.S. În situaţia la care ne referim, problema fundamentală nu este aceea a cauzei, care este deja cunoscută, fiind  chiar evidentă, ci aceea a soluţiei, care rămâne problematică.

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>