COPIII  ŞI ANIMALELE

 

 

Actualii politicieni aflaţi la putere nu îşi asumă nici o răspundere (juridică) şi nici o reponsabilitate (morală) pentru actuala „mişcare a străzii”,  şi nici nu sunt dispuşi  să audă sau să înţeleagă ceva din „vocea străzii”. Dimpotrivă, ei sunt dispuşi să incrimineze pe oricine altcineva, de la preşedintele Klaus Johannis, trecând prin membrii opoziţiei, până la manifestanţii înşişi. Ultima „găselniţă” a guvernanţilor este de-a dreptul uluitoare. O parte dintre părinţi şi-au adus copiii cu dânşii. Nu ştim bine care Şefi au luat măsura inventarierii, a „sesizării plângerilor” împotriva aducerii copiilor „în stradă”. Argumentul politic şi juridic este „Apărarea drepturilor copilului”, dar nu este deloc clar despre care drepturi este vorba. Dacă „Piaţa Victoriei” ar fi în război (ea fiind victorioasă înainte de începerea războiului), atunci copiii ar fi expuşi la violenţe. Dar, manifestarea populară este absolut paşnică, „războiul” fiind unul al cuvintelor şi al imaginilor. Autorităţile ar fi trebuit să incrimineze şi aducerea animalelor (a câinilor, mai ales), invocând ca argument suprem un capitol din „Drepturile animalelor”. Pentru  îngemănarea celor două specii (copiii şi animalele) este semnificativ titlul admirabilei cărţi „Binecuvântaţi animalele şi copiii”, a lui Glendon Fred  Swarthout. Totuşi, în chemarea Sa, Iisus zice „Lăsaţi copiii să vină la mine!” fără să se refere şi la „dobitoacele necuvântătoare”. Prin grija Autorităţilor, capitala patriei noastre a fost eliberată de „câinii străzii”, dar nu şi de „copiii străzii”. Autorităţile ar fi trebuit să afle numărul copiilor care se află în stradă („copiii străzii”), dar care dorm iarna în subsolurile străzilor, dată fiind bogăţia solurilor şi subsolurilor din patria noastră. Există multe alte categorii de copii de care autorităţile ar trebui să aibă grijă: copiii din orfelinate, copiii din spitale, copiii ai căror părinţi (mama, tata, sau ambii) sunt plecaţi în străinătate, etc. În contrapunct – şi nu unul armonic – ar trebui să se vadă ce se petrece cu copiii actualei „aristocraţii”, care urmează să ajungă o nouă aristocraţie („neo-aristocraţie”), şi nu una „muncitorească”, ca să folosesc o expresie de pe vremurile numai aparent apuse. Simetric şi armonic, inclusiv câinii lor – numiţi „de companie”, prezenţi în expoziţii şi concursuri de frumuseţe – duc o altă viaţă decât ceea ce înţelegeam noi prin „viaţa de câine”. Copiii străzii pot doar să viseze la o astfel de „viaţă de neo-câine”.

 

În anul de graţie 1989, „Adunarea Generală a Naţiunilor Unite” a reglementat drepturile copiilor în documentul „Convenţie asupra Drepturilor Copilului”. „Convenţia” a fost asumată şi de România prin Legea nr.18/1990. E vorba de Legea nr.18/1990 şi nu de „Ordonanţa nr.13/2017”. În această „Convenţie” sunt cuprinse 24 de Articole de Lege, iar Articolul 17 sună aşa: „Copilul are dreptul la libertate de asociere, în structuri formale şi informale, precum şi dreptul la libertatea de întrunire paşnică, în limitele prevăzute de lege”. Aceste „limite” sunt lămurite clar (la „Digi-24”) de către doamna Daniela Gheorghe, specialistă în Psihologie şi cu funcţii de răspundere în domeniu.

Tot la „Digi-24”, Miercuri seara, am urmărit un filmuleţ de scurt-metraj făcut  pentru copii. Filmuleţul a fost făcut chiar  în ultimele zile,  în Germania (R.F.G). În esenţă, câteva figurine, aflate pe poziţia de solicitanţi („andrisanţi”, le-ar zice Conu Iancu), întroduc bani în buzunarele celor ce trebuie să le rezolve problemele. Este interesant că beneficiarii sunt selectaţi din toate straturile socio-profesionale, de la Sănătate („Că-i mai bună decât toate”) până la clasa politică, unde – dată fiind una dintre definiţiile Politicii – se află „curvele”, fie ele feminine sau masculine. Apar şi câteva secvenţe care ne sugerează „mişcarea străzii”, adică a cetăţenilor protestatari revoltaţi. Pe la mijlocul filmuleţului este introdus şi un cuvânt.- cheie, care este cuvântul „Şpagă”. Pe parcursul derulării lui, apoi în final, apare şi Tricolorul României, ca o flamură înflăcărată. Imaginea este foarte pregnantă, şi este ultima, ca un fel de „cădere a cortinei”. Pe mine filmuleţul m-a întristat. Copilul german poate asocia cuvântul „Şpagă” doar cu Tricolorul şi cu România. Iar ceea ce se învaţă în copilărie poate dura până la bătrâneţe, dacă nu chiar şi dincolo de ea. Nu ne vom mira dacă, ajunşi la maturitate şi citindu-i pe istoricii de limbă germană I. Ch. Engel, F.I. Sulzer sau Robert Roesler, ei nu vor rămâne surprinşi în faţa afirmaţiei acelor istorici. Aceştia, într-un deplin consens,  scriu negru pe alb că românii sunt urmaşii hoţilor din închisorile Romei, aduşi pe pământul Daciei după cucerirea acesteia de către Împăratul Traian. Reprezentanţii „Şcolii Ardelene”, Gheorghe Şincai, Petru Maior, au luptat împotriva acestei viziuni, dar ea este reactivată de actuala „clasă politică”, luată în întregul ei, deci dincolo de numele partidelor şi de orientarea lor ideologică.

Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>