VOCEA STRĂZII -1

VOCEA STRĂZII -1

 

„Vocea străzii” este o metaforă, prin care se defineşte opinia colectivă în ipostaza ei de nemulţumire şi revoltă. Opinia colectivă se defineşte prin mai mulţi parametri, cei mai mulţi dintre aceştia fiind măsurabili, testabili. Între aceşti parametrii, mai importanţi sunt numărul de participanţi, statutul lor socio-profesional şi natura cererilor exprimate prin cuvinte, fie acestea scrise pe pancarte, fie rostite, sonorizate. Să le considerăm pe rând.

Îngâmfarea şi siguranţa de sine a lui Liviu Dragnea se bazează pe victoria de la alegerile recente, care i se pare una „zdrobitoare”. Dânsul ignoră, surâzând pe sub mustaţă, numărul participanţilor la vot, respectiv al celor care, din diverse motive, nu s-au prezentat la vot. O cercetare psiho-sociologică a celor care nu s-au prezentat la vot ar putea conchide că  neîncrederea şi chiar lehamitea faţă de actuala clasă politică, luată în întregul ei, este factorul  psihologic de bază al neparticipării. Ceea ce numim „clasă politică” este de fapt o „supra-clasă”, la care participă toate partidele, dovada elocventă fiind aici  alianţele, rupturile, re-alianţele şi mezalianţele lor. A unifica o secţiune din Partidul Liberal cu  Partidul Social Democrat seamănă cu împăcarea dintre capră şi varză, aici varza fiind populară, capra fiind elitară. În această soluţie capro-varzistă, fiecare dintre cele două partide devine o partidă (adică o gaşcă). Dacă folosim metafora unei partide de şah, jucătorul Liviu Dragnea crede că a dat mat înainte de a da şah. Deocamdată, „vocea străzii” a dat ea şah, urmând să vedem care este următoarea mişcare a Şefilor PSD şi ALDE (ca să nu-i spunem D-ALE lui Tăriceanu). Prima reacţie, după o tăcere prea puţin retorică, a fost Conferinţa de presă. În loc să stingă „vocea străzii”, fermitatea de fier a Şefului PSD a aprins şi mai tare această „voce colectivă”.  Şeful PSD ilustrează o mai veche şi clasică definiţie a PCR, care era o „Unitate monolită incompatibilă cu fracţiunea”. Nu este exclus ca, în acest caz, infractorul să-şi fractureze propriul său destin politic.

Sintetizând parametrul numeric, mass-media a observat că numărul participanţilor la recentele alegeri reprezintă doar 18% din întreaga populaţie a ţării. Liviu Dragnea constată, cu acelaşi surâs pe sub mustaţă, că numărul participanţilor la protest  („vocea străzii) este cu mult mai mic. În contrapunct, propun următoarea ipoteză. Participanţii la alegeri votează o singură dată, iar participanţii la „vocea străzii” au ieşit în stradă mai multe zile, şi urmează să mai iasă. Prezenţa în mai multe zile este echivalentul mai multor „voturi”. Apoi, dreptul la vot începe de la 18 ani, ceea ce nu este valabil şi în cazul „mişcărilor străzii”.Deci, aici intră şi copiii, viitorul ţării, indiferent de vârsta lor. Nu intră la numărare câinii, nici câinii reali (de companie), fie ei cu zgardă sau fără zgardă, nici „Câinii de pază ai democraţiei”, adică jurnaliştii ( participanţi la campanie) Deşi, noua ministreasă de la Interne, doamna Carman Dan, îi trece pe cei din urmă în capul unei liste cu o destinaţie greu de cunoscut.

Cu această ecuaţie simplă, urmează să măsurăm numărul de „voturi contra” după ce „vocea străzii” se va stinge. S-ar putea să egalăm, dacă nu chiar să depăşim acel 18%, care nu ajunge nici la clasicul „sfert academic” (adică 25%). Asupra celorlalte două aspecte – statutul socio-profesional şi cererile exprimate de protestatari – vom reveni.

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>