LUCRĂRI “ŞTIINŢIFICE” ŞI LUCRĂTURI “ARTISTICE”

LUCRĂRI  „ŞTIINŢIFICE” ŞI  LUCRĂTURI  „ARTISTICE” ( I )

 Pe poarta prin care se intră în Infernul lui Dante Aligheri stă scris cu litere mari „Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate!”, adică “Lasaţi orice speranţă, voi, cei care intraţi!”. Totuşi, în varianta catolică a religiei creştine este prevăzut şi Purgatoriul, ca loc de tranziţie între Infern şi Paradis. Închisorile pot fi văzute şi ca o prefigurare umană, în lumea de aici, a Purgatoriului din lumea cea de apoi. Oamenii sunt închişi pentru a fi pedepsiţi, dar şi recuperaţi, nu pentru a fi damnaţi ireversibil. Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în statele UE, ea păstrându-se, totuşi, în mai multe ţări, ca şi în câteva state din SUA. În România, după 1989, numărul „penalilor” s-a înmulţit progresiv, de la un an la altul. Mai precis, s-a înmulţit numărul „penalilor” descoperiţi, în timp ce numărul celor reali, dar încă acoperiţi, este şi acum o necunoscută. Pe vremea când era prim-ministru, cine îşi putea imagina că Adrian Năstase va ajunge după gratii!? Ca să nu mai vorbim de „echipa” celor responsabili cu echipele noastre de fotbal. Aici apare un veritabil paradox, întrucât golurile date echipelor europene de fotbal s-au tot împuţinat, proporţional cu creşterea „golurilor” făcute în finanţele acestor echipe, până la limita insolvenţei lor.

Notez aici, doar în trecere, că doamna Liliana Năstase, angajată la B1-TV, este o juristă competentă, foarte lucidă şi echilibrată în analiza situaţiilor de tot felul. Într-o emisiune, dânsa îşi îngăduie, mai în glumă, mai în serios, o judecată generalizatoare, care m-a impresionat. Doamna juristă ne spune că întreaga populaţie a României de azi poate fi împărţită în două mari părţi, una a infractorilor şi alta a judecătorilor. Este vorba atât de infractorii şi judecătorii reali, acreditaţi legal, dar şi de cei virtuali, rămaşi în afara Justiţiei. S-ar putea ca această clasificare dihotomică să se suprapună, în mare măsură, peste ceea ce numim „polarizare socială”, adică peste opoziţia dintre săraci şi bogaţi, în a doua categorie intrând şi ceea ce azi numim „clasa politică”.

Firesc, apare întrebarea: ce te faci cu infractorul, care poate fi sau  micul hoţ de buzunar, sau autorul unor „lovituri de tun”, sau chiar criminalul!? Justiţia are unităţile ei de măsură pentru fiecare dintre cazuri, Zeiţa Dreptăţii ţinând în cumpănă dreaptă cele două talgere, unul fiind Vinovăţia, celălalt, Pedeapsa. Recuperarea prejudiciului, care poate fi măsurat în bani, este esenţială, dar la fel de  importantă este şi recuperarea omului-om din cel aflat după gratii, ca infractor. Şi legislaţia de pe vremea comuniştilor avea în vedere această implicaţie umană sau umanistă a sancţiunii penale. Legea a fost refăcută, ultima ei formă fiind „Legea 254/2013”. Am făcut efortul de a o citi de la începutul până la sfârşitul ei, iar întregul Legii mi-a sugerat ideea de infinit-nedefinit, prin mulţimea articolelor şi paragrafelor ei. La articolul 96, paragraful (f), se prevede că: „În cazul eleborării de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate, se consideră 30 de zile executate, pentru fiecare lucrare ştiinţifică sau invenţie şi inovaţie brevetate”

Interpretarea pe care Gigi Becali o dă acestei Legi este în consens deplin cu litera Legii. Cărţile pe care dânsul sau confraţii dânsului le-au scris, au fost editate, şi ele poartă ştampila acelor edituri care le-au dat „lumina tiparului”. Deci, unde este problema, sau „care-i problema”!? Păi, problema este conţinută tocmai în cuvântul-cuvinţelul „ştiinţific”, care nu poate fi acreditat de nici o ştampilă editorială. Asistăm aici la o degradare care s-a petrecut pe multiple planuri, la nivelul întregii societăţi, libertatea fiind convertită în libertinism şi libertinaj. O idee generală, pe care am  argumentat-o în diverse articole, este aceea că noua „clasă politică”, trans-partinică fiind, a fost alimentată din trei surse de bază: fosta nomenclatură PCR, membrii fostei Securităţi, şi mediocrii complexaţi, cei din urmă provenind din toate straturile societăţii. Funcţionarea acestei ecuaţii cu trei necunoscute a condus la degradarea instituţiilor, dar şi a cuvintelor prin care aceste instituţii sunt numite.

S-a degradat „doctorantura”, ca şi „doctorul” într-un domeniu sau altul, de specialitate. Ironia lui Traian Băsescu este legitimă, atunci când pe Victor Ponta îl numeşte „dottore”. Tocmai pe vremea lui „dottore” s-a venit şi cu un amendament legislativ care face imposibilă soluţionarea problemei  plagiatului din teza dânsului de doctorat. Am putea crede că piesa de teatru „Doctor în filosofie” a lui Branislav Nuşici, devine actuală, aşa cum actuale sunt şi personajele „Conului Iancu”, care sunt, parcă înviate din morţi., parcă nemuritoare. Dacă este vorba de doctorul-medic, ne putem limita la recenta reacţie pe care fostul ministru Nicolae Bănicioiu o are faţă de viitoarea (adică, mereu amânata) „Lege a prevenţiei”(bolilor), pentru a vedea calitatea „umanistă” a medicinei româneşti, la cel mai înalt nivel al ei, adică cel ministerial.

S-a degradat „academia”, temă pe care am analizat-o deja, încheind cu propunerea unei noi academii „Academia Beciul Domnesc”, unde Preşedinte ar putea fi chiar Gigi Becali. Intră, aşadar, fiind oarecum în „logica lucrurilor”, adică în firescul lor nefiresc, şi degradarea cuvintelor „ştiinţă” şi „ştiinţific”, ele ajungând pe mâna penalilor aflaţi în Purgatoriu cel lumesc. Penalii „au tras pe sfoară” menţionata Lege, şi ei îşi imaginează că au făcut-o perfect, fără nici o fisură, adică „artistic” Asupra controverselor ivite în jurul „Legii 254/ 2013” merită să revenim, întrucât Legea are şi un nucleu raţional, care poate fi  dezvoltat în viitor.

PS Purgatoriul este prevăzut, ca etaj intermediar între Infern şi Paradis, numai în varianta catolică a religiei creştine, nu şi în cea ortodoxă.. Prin Purgatoriu trec numai cei care au „păcate uşoare”, deci nu chiar „păcate de moarte”. Dacă am înţeles bine, din Purgatoriu se ajunge doar în Paradis, nu şi în Infernul la care se referă Dante Aligheri. Adică tranziţia este una univocă, nu biunivocă, cum se poate întâmpla în Purgatoriul profan, adică după gratii, unde cel nou închis îşi poate perfecţiona strategiile, învăţate de la confraţii săi cu „mai vechi state de funcţiuni”. Merită să fie menţionat aici că la ultimul nivel al Infernului conceput de poetul florentin se află clasa, mai mică sau mai mare, a Indiferenţilor, respectiv a Neutrilor. Personal, sunt convins că Dacian Cioloş, în pofida aparenţelor, nu va ajunge niciodată acolo. Să sperăm că nu va ajunge acolo nici ceea ce Liliana Năstase numeşte „clasa judecătorilor” aflaţi în afara Justiţiei oficiale. După părerea noastră, în această nouă clasă intră atât membrii ONG-urilor, cât şi participanţii la „mişcările străzii”, respectiv ale „străzilor”. Dar, nu ale celor populate cu vile, adică a „îmbogăţiţilor peste noapte”, noaptea somnului şi a viselor noastre.

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>