SACRU ŞI PROFAN- O EMBLEMĂ MEMORIALĂ

SACRU ŞI PROFAN- O EMBLEMĂ MEMORIALĂ

 

 

Încă nu se ştie precis când anume au apărut sărbătorile. În timpul care, în veşnicia lui, se scurgea liniear, omogen, s-a ivit o fisură. O fisură şi o articulare de planuri. Un savant (Mircea Eliade) şi un filosof (Hegel) asociază apariţia sărbătorilor cu ritualurile de înmormântare, deci cu nevoia omului de nemurire. De atunci, vorbim despre timpul laic sau profan, care este cel al muncii, şi timpul sacru, cel al sărbătorilor. Am putea zice că primul este timpul efortului, al doilea fiind timpul confortului. Şi Goethe spunea că, fără sărbători, timpul s-ar scurge monoton şi pustiu, şi nu ştiu dacă cineva ar accepta să trăiască într-un astfel de timp, numai de dragul de a trăi.

M-am născut în satul Ocniţa, dar am crescut în comuna Teaca (Bistriţa-Năsăud), o comună cu cinci biserici. Părinţii mei erau greco-catolici, cum era întregul sat Ocniţa, dar odată cu venirea comuniştilor, au trecut la ortodoxie. Ceea ce a făcut şi preotul Augustin Pop, care mi-a fost un fel de al doilea părinte, unul spiritual. În timpul celui de-al doilea război mondial, preotul Augustin Pop îl traducea în româneşte pe Toma din Aquino, traducere care, din păcate, s-a pierdut.

În comuna Teaca mai erau biserica saşilor, biserica ungurilor şi o biserică de orientare protestantă. Mai era şi un templu al evreilor, care după plecarea masivă a acestora în Bistriţa, apoi în Israel, a fost transformat în magazie de cereale a CAP. La marginea comunei exista şi un cartier al ţiganilor (rromilor), dar ei nu aveau biserică. Erau oameni aşezaţi, care lucrau cu ziua la gospodarii înstăriţi ai comunei, inclusiv la tata. În biserica ortodoxă, slujea preotul Nariţa, care fusese preot militar, în timpul războiului. Tot în centrul comunei, mai era şi o capelă  ortodoxă. Preotul Nariţa a organizat în capelă un ciclu de educaţie religioasă a copiilor din comună. Eram cam 15 -20 de copii, care frecventam aceste 2-3 ore, Sâmbăta, după amiază. Întorcându-mă de la Facultate, într-o vacanţă, aflu cu stupoare că acea capelă a fost transformată în restaurant. Vă daţi seama ce gust a avut berea pe care am băut-o acolo cu tata!

Părinţii mei erau gospodari de vază ai comunei, tata fiind declarat chiabur, deci un duşman al poporului. Totuşi, dânşii mi-au îngăduit să mă duc la colindat împreună cu alţi copii, unii chiar săraci, dar buni prieteni. Orientarea mea social-democrată s-a cristalizat în acea perioadă, mai ales sub influenţa mamei Silvia, care era şi solistă a corului bisericii din Teaca. Notam undeva că actuala orientare social-democrată – pe linia Năstase-Ponta -, nu este o autentică social-democraţie, aşa cum nu sunt eu popă, deşi port barbă. În acea perioadă a apărut şi fisura, adică ea a devenit vizibilă chiar şi pentru un copil. Tata Victor făcea o diferenţă clară între „omul sărac” şi „sărăntoc”, al doilea fiind leneş şi netrebnic, neisprăvit. Or, cel mai mare sărăntoc al comunei a fost numit Preşedinte al CAP. Într-un târziu, tata s-a înscris în CAP, dar a refuzat să lucreze o singură zi sub noua conducere. Cu câtăva vreme înainte, fiind vecini şi colegi cu fiul viitorului preşedinte CAP, ne pregăteam să mergem „Cu Steaua”. Mama colegului meu ne-a atras atenţia ca nu cumva să încurcăm stelele de colind. Aşa am aflat, cu uimire, că ar fi o diferenţă totală, una de la cer la pământ, între „Steaua lui Stalin”, care are cinci colţuri, şi „Steaua evreilor”, care are şase colţuri. Voi afla ceva mai târziu că a doua este „Steaua lui David”. Tot mai târziu voi afla şi de „Războiul stelelor”, care pentru mine începuse deja, fără să ştiu, într-o variantă anume.

Vin şi mutaţiile clasice, Moş Crăciun fiind înlocuit de Moş Gerilă. Am aflat că într-o altă comună, un „tovarăş partinic”, pentru a bloca drumurile lui Moş Crăciun, a dat drumul taurilor comunali, care au făcut prăpăd în întreaga comună. Aproape că nu mai era de mirare, pe atunci, că acel „tovarăş partinic” a ajuns lector universitar, că mai departe nu l-a dus mintea, cu tot sprijinul comuniştilor lui. În acest context, a apărut şi faimosul colind al lui Bulă, geniu anonim al poporului român, responsabil cu umorul: „Cobori, Doamne, pe pământ / Să vezi Stalin ce-a făcut / C-a făcut din cai, cârnaţi / Şi din ţigani, deputaţi”. Aş zice şi eu aici, ca Nică, „Nu ştiu alţii cum sunt…”, dar în comuna Teaca, în timpul sărbătorilor de Crăciun, era faimos şi aşteptat în fiecare an, „Corul ţigăncilor din Teaca”. Erau cam 25-30 de femei, care colindau numai la cele 5-6 gazde, între care era şi tata. În fiecare an se opreau  la una dintre gazde, iar într-un an s-au oprit şi la noi, până în zori. Păstrez şi acum în memoria cea mai vie spectacolul total de armonie şi culoare, dat de acest „Cor”, mai întâi cu colinzile, apoi cu alte cântece, mai pământeşti.

Am avut norocul să mă nasc şi să cresc într-o comună cu cinci biserici, deci multi-etnică şi multi-culturală. De la prietenul meu, sasul Hardi, primar şi înainte şi după 1989, aflu că s-au mai construit două biserici, de orientare baptistă, în consens cu mersul vremurilor. Al doilea meu noroc este că m-am născut într.un neam de poeţi populari, care „vâjeau cuvintele”, adică le rimau şi le ritmau, ca să fie „Cuvinte potrivite”, cum ar spune Tudor Arghezi. Fără a fi preocuparea mea de bază, din când în când, mă trezesc şi eu „vâjind” cuvintele. Ca cele de sub titlul „Peste satul meu natal”, care vin aşa: „Peste satul meu natal / Bate vântul ancestral / Cade ploaia milenară / Peste-un sat de-odinioară / Geometriile cubiste / Urcă, urcă în lumină / Parcă dezlegate de / Parcă prinse-n rădăcină / Cumpănit, descumpănit / Între a fost şi-între va fi /Când gândesc că vii-s morţi / Când gândesc că morţii-s vii”.

 

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *