ÎNTRE STRADA-PIAŢĂ şi PALATE

ÎNTRE  STRADA – PIAŢĂ  ŞI PALATE

 Primele două cuvinte, „strada” şi „piaţa”, au un înţeles propriu, care este simplu şi nevinovat. Dintr-o casă ieşim în stradă, iar acolo o luăm pe drum şi ajungem la piaţă,. Numai că „strada” are şi alte conotaţii, încât un „copil al străzii” este unul al nimănui, iar o „femeie a străzii” poate fi a oricui, ea fiind prostituata, numită şi „cocotă”. Apoi, privitor la cuvântul „piaţă”, într-o piaţă se vând şi se cumpără diverse bunuri materiale, zarzavaturi, să zicem. Preţul acestora poate fi afişat, sau nu. De aceea, în cazul unor nereguli, primarul Piedone intervenea ferm şi vajnic, răsturnând coşurile sărmanilor ţărani, pentru a găsi, pe fundul coşurilor, legumele ascunse, nedeclarate, vândute nelegal Ajuns în Economia politică, la cel mai înalt nivel, conceptul de „piaţă liberă” este acut controversat, chiar în zilele noastre, potrivit regulii pro-contra, unii dezvăluindu-i avantajele, alţii subliniind riscurile acestei pieţe, care poate deveni şi una „prea liberă”, adică libertină. Aşa se şi petrec lucrurile, chiar dacă plecăm numai de la ce zice sau tace şi ce face sau nu face neo-liberalul Călin Popescu Tăriceanu.

Democraţia, mai ales una originală, cum este ea pe la noi, poate aduce modificări inclusiv în soarta unor cuvinte. Ambele cuvinte –„stradă” şi „piaţă”- capătă un nou înţeles. În cazul recentelor mişcări din capitală, adică Bucureşti, strada şi piaţa devin solidare, ele chiar se unifică, centrul lor fiind „Kilometrul Zero (0)”. Însuşi Preşedintele Klaus Iohannis, referindu-se la această nouă mişcare, îi spune când „mişcarea străzii”, când „mişcarea din piaţă”, fiind vorba de, deja consacrata  „Piaţă a Universităţii”. Oricum, în această piaţă nu se negociază, nu se vinde şi nu se cumpără nimic, poziţia  fundamentală a membrilor ei, adică „generaţia străzii”, fiind chiar Opoziţia, concentrată nuclear în cuvântul NU. În ceea ce priveşte Opoziţia politică liberală, uneori ea tace, alteori şi mai des ea ţipă, dar nu se organizează coerent nicicum, într-o unică voce.

Mai ales la un popor care are o bogăţie paremiologică – adică una de proverbe şi zicători-, atât de bogată, se cade, sau se cuvine să auzim şi înţelesul figurat sau simbolic al cuvintelor. „Copiii străzii” nu mai sunt copiii nimănui, ci sunt copiii poporului român, care prin ei iese în stradă, în capitală, ca şi în alte oraşe ale întregii ţări. Şi iese după lecţia deja învăţată într-o altă regiune a ţării „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara!”

În capitala României, strada şi piaţa se conjugă la „Kilometrul Zero (0)”, ele formând ceea ce elinii numeau Agora, iar romanii numeau Forum. În Agora sau în Forum nu se negociază, nu se vând sau se cumpără valori materiale, ci se schimbă opinii şi idei, fiind puse în joc valorile spirituale şi principiile lor, respectiv convingerile şi atitudinile.. Faptul că Agora sau Forum-ul s-au cristalizat la „Kilometrul Zero (0)” ar putea fi semnul unui consens, chiar de la distanţă, între „mişcarea străzii” şi  aparent staticul Preşedinte al ţării,  Klaus Iohannis. Sau,  mai precis, în consens cu unul dintre sloganurile-emblemă, enunţat în campania electorală, adică „Punct, şi de la capăt”, ceea ce înseamnă, „Să o luăm de la început”, respectiv „Să o luăm de la Zero”. Se pare că cei „îmbătrâniţi în rele” sunt buni specialişti în Zero (0), numai atunci când trebuie să vadă câţi de Zero (0) pot fi puşi după o cifră de afaceri, iar aici apare diferenţa între 10, 100, 1000 etc.  de lei sau de euro, potrivit datelor bine mascate ale afacerilor lor, numite generic „cinstite matrapaslâcuri”.

Pentru a-şi apăra cele două mandate prezidenţiale, Traian Băsescu propune ca „punctul” lui Klaus Iohannis să fie înlocuit cu semnul „punct-virgulă”, ca şi cum ceea ce se petrece acum,  după mandatele dânsului, ar curge sau decurge din acele două  mandate, pe o linie de continuitate pozitivă. Am precizat şi în alte texte că nu sunt nici un „băsist”, dar nici un „antibăsist”, şi nu voi contesta niciodată meritele reale ale lui Traian Băsescu, mai ales contribuţia adusă la dezvoltarea DNA, la punerea acestei instituţii pe o linie fermă şi corectă, linia justiţiei, deci a dreptăţii. Numai că prin criticile dânsului, marcate de ironii subtile şi inutile, ca şi prin sfaturile mult prea „sfătoase” pe care le oferă succesorului său la Cotroceni, Traian Băsescu, puţin-puţin, cum ar zice Bulă, cam „sare peste cal”, ca să nu zicem „peste iapă”. Dacă nu avea proasta inspiraţie de a o pune pe Elena Udrea în „capul trebii”, cum zice cronicarul, alta era acum soarta partidului „Mişcării populare”. Tot „mişcare populară” este şi aceea care s-a declanşat brusc, plecând de la tragedia de la „Colectiv”. Dar noua mişcare populară nu este organizată şi nu ştie cum să coreleze ceea ce este oricând dificil de corelat, adică Egalitatea cu Ierarhia. Mai ales că printre „copiii străzii”, se infiltrează  şi „cocote”, inclusiv, sau mai ales de genul masculin. Oricât ar fi de controversată, invitaţia la Cotroceni este un prim semn că „Strada-piaţă” poate deveni o instituţie, o „Agora a schimbării”, cu sediul la „Kilometrul Zero(0)”. La ONG-uri, aş prefera să nu mă refer acum. Aş menţiona doar jalnica prestaţie a lui Alex Cumpănaşu, un ne-invitat care numai de cumpănire şi cumpătare nu poate fi bănuit, deşi este Şeful „Implementării democraţiei în România”. Dânsul este confrate cu cei care au venit, dar au rămas în faţa porţilor, ca nişte neaveniţi ce erau.

În consens cu Principiul complementarităţii, care poate deveni şi unul al contradicţiei, avem, pe de o parte, „mişcarea străzii”, iar, pe de altă parte, avem instituţiile, care sunt asociate cu palatele, monumentale şi statice, Palatul Cotroceni, Palatul Victoria şi Palatul „Casa Poporului”. După cum am arătat în articolul „Pericolul incestului politic”, Palatul Victoria – strâns asociat cu Victor Ponta – şi „Casa Poporului” – asociată cu Parlamentul – au trăit şi încă mai trăiesc, să vedem până când, într-un regim de „incest politic”, în care „aleşii” se aleg mai departe între ei. Adică, ei sunt şi aleşii, dar şi alegătorii, ajungând la limita absurdului, prin acest gen de auto-propuneri, auto-alegeri, auto-propulsări, spre cât mai sus.în ierarhia politică şi cât mai departe pe suprafaţa Pământului, ca loc de „odihnă” Încât, în loc să fie bine reprezentat în „Casa Poporului”, poporul a ieşit în stradă şi se mişcă. Doar Palatul Cotroceni este în consens cu această mişcare, care ştim de unde vine, dar nu ştim încă unde poate duce, şi până unde poate ajunge. Dacă preşedintele Klaus Iohannis este în consens cu „mişcarea străzii”, aflată în Opoziţie, înseamnă, logic şi ideologic, că Preşedintele însuşi se află în Opoziţie, ceea ce nu este deloc rău. Cartea istoriei rămâne mai departe deschisă, fiecare filă a ei având două pagini, ziua şi noaptea.

PS.  În toate articolele anterioare, am mers pe ideea polarizării sociale, adică a distanţei crescânde dintre săraci şi bogaţi, după anul 1989. Pe plan politic, această polarizare ia forma disputei dintre două regimuri politice, Dictatura şi Anarhia. Însă, în mediul unei democraţii aflată în tranziţie, oricare dintre cele două orientări, care sunt doar posibile sau virtuale, poate deveni una reală. Putem zice, desigur, şi „Să ne ferească Dumnezeu!”, dar în consens cu această rugă, putem să ne ferim şi noi de cele două păcate ideologice, cu mai multă energie, curaj  şi grijă, deci cu mai multă  înţelepciune.

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>