POPORUL ŞI ELITELE

                                      POPORUL  ŞI  ELITELE

 

 

Folosim tot mai rar cuvântul „popor”, ca şi cum el ar începe să fie uzat, să treacă în rândul arhaismelor. Sau, în regimul lui „A fost odată ca niciodată” Iar dacă este vorba de ipostazele adjectivale, putem observa că dispare treptat diferenţa dintre „popular” şi „populist” Cuvântul „popular” îl mai folosim atunci când este vorba de „cultura populară”, deci de cultura tradiţională, care a fost în esenţă o cultură a ţăranilor. Şi cum ţăranii sunt pe ducă, încă de pe vremea comuniştilor, pe ducă este şi cuvântul „popular”, care este identificat cu păcătosul „populist” Dacă social-democratul Victor Ponta ajunge să afirme că măsurile propuse de liberali sunt „populiste”, înseamnă că ori este vorba de o apreciere eronată, ori s-a întors lumea pe dos. Putem măsura distanţa care ne desparte faţă de anul 1821, an în care olteanul Tudor Vladimirescu afirma că „Patria este norodul (poporul) nu tagma jefuitorilor” Prin antiteză faţă de „popor”, de „popular” şi de „populist”, urcă treptat în cercul comunicării termenii „elită” şi  „elitar” Ba, aici aproape că ni se încurcă limba, la propriu, pentru că pe lângă adjectivul „elitar”, mai avem şi „elitist”, şi chiar „elitarist” De regulă, cuvintele care se termină cu sufixele „ism” şi „ist” definesc o realitate tendenţioasă, exagerată, chiar degradată, ceea ce nu pare să fie cazul şi pentru  sinonimele „elitist”-„elitarist” Dimpotrivă, azi ele sunt un semn de nobleţe, de cerc înalt, în care nu au cum să ajungă oamenii de jos, sau „prostimea”, cum i se spunea pe vremea lui Tudor Vladimirescu. Sunt curios să aflu cum se descurcă la acest capitol Olguţa Vasilescu, „Maria-Magdalena de Craiova”, cum am numit-o cândva. Tema tezei de doctorat a dânsei este Sociologia lui Paretto, teoretician care a elaborat o faimoasă teorie a elitelor. Potrivit acestei teorii, alternanţa la putere se bazează pe un mecanism care reglează şi relaţia dintre clasa „Leilor”, care deţin puterea, şi clasa „Vulpilor”, care o periclitează, prin viclenie, pentru a ajunge ele la putere. Ceea ce s-a întâmplat şi se mai petrece şi pe la noi. Ca semn izolat, dar semnificativ, ne putem aminti replica unei „dudui”, fiica unui barosan prins cu ocaua mare, nu doar cu cea mică, şi care juca la cărţi sume fabuloase de bani. Cică, zicea „duduia”, acesta este un privilegiu normal al nobililor. Ceea ce se numeşte azi „polarizare socială”, adică diferenţa tot mai mare dintre săraci şi bogaţi, pe planul comunicării ia forma antitezei tot mai acute dintre  „popor” şi „popular”, care coboară devenind  „populism”, pe de o parte, şi , pe de altă parte, „elită” şi „elitar” , care urcă fără scrupule către falsa nobleţe a lui „elitist”, chiar „elitarist” Sensurile acestor cuvinte, cu toate nuanţele lor, unele fiind în antiteză, nu sunt încă  stabilizate-stabile, pentru că relaţiile dintre poporul român şi recentele lui elite este şi ea una încă neclară, adică în tranziţie.

Cu referinţă la aceeaşi temă-problemă, se face şi distincţia dintre „popor” şi „populaţie” Populaţia cuprinde toţi cetăţenii unei ţări, dincolo de diferenţele etnice, profesionale sau de vârstă. Populaţia este o entitate măsurabilă, încât putem şti exact, în oricare moment, câţi cetăţeni români trăiesc în ţară sau sunt plecaţi în străinătate, câţi s-au prezentat la un vot anume şi câţi nu s-au prezentat. Dacă, însă, este vorba de popor, problema devine ceva mai complicată. Putem, desigur, să afirmăm că în 1989 a fost vorba de o reacţie a poporului român împotriva dictaturii şi a Dictatorului, dar nu putem măsura cantitativ, statistic, mărimea acestui „popor”, care nu poate fi decât o parte, oricât de mare sau de mică, a întregului popor. Ceea ce putem să mai spunem şi despre „revoluţionarii” de la 1989, care s-au înmulţit ca şi cum ar fi fost membrii unei familii autogene, urmaşi ai „revoluţionarilor de profesie”, de pe vremea comuniştilor. La fel s-au petrecut lucrurile, deşi la o altă scară, şi la alegerile din 16 Noiembrie, zi ajunsă faimoasă şi ea. În pofida tuturor aşteptărilor, a fost ales, ca Preşedinte de ţară, Klaus Iohannis, nu Victor Ponta, deci, alesul a fost un sas creştin, dar protestant lutheran, nu un oltean creştin-ortodox. Dat fiind numărul mare al participanţilor la vot, mi se pare evident că poporul „s-a deşteptat” şi a intrat în jocul politic. Dar, şi aici, o parte a poporului român a votat cu Victor Ponta, ceea ce înseamnă că poporul român este împărţit. Putem avea în vedere că în 16 Noiembrie a fost votat un om, deci nu un partid , fie el de stânga sau de dreapta. Populaţia , ca şi poporul, pare sătulă de toate scamatoriile şi „cinstitele matrapaslâcuri” ale partidelor şi politicienilor, că sunt de stânga sau de dreapta, centrul fiind inexistent, sau fiind doar un „moft”.De aceea, aria poporului poate fi estimată printr-un test negativ, adică prin neparticiparea la vot, care este o formă de protest, adică un fel de grevă politică .a poporului român.

Într-un text anterior, vorbeam despre cele „Trei puncte de sprijin” care pot  duce la transformarea situaţiei de azi a României. Fără a face nici un fel de ierarhie a lor, un punct de sprijin pentru o schimbare reală este Preşedintele ţării. Klaus Iohannis şi-a propus, în Proiectul de ţară, cu care a câştigat alegerile,  un alt fel de politică, diferită faţă de toate practicile anterioare.Noul Preşedinte rămâne ferm pe poziţia dânsului, fără concesii şi negocieri îndoielnice, motiv pentru care a fost şi este acuzat de imobilism, fiind pus în antiteză cu mobilul Traian Băsescu. Un al doilea punct de sprijin este DNA, împreună cu instituţiile cu care colaborează. Asistăm la o serie de încercări disperate ale actualei puteri, pentru a bloca activităţile DNA, văzând cum „floarea ei cea vestită”, în parte se uscă sterilă, în parte urmează să se uşte după gratii Dacă aceste încercări disperate ale puterii nu pot fi oprite pe cale legală, date fiind strategiile subtile ale „băieţilor deştepţi”, actuala putere se poate face vinovată şi responsabilă pentru o posibilă ieşire a populaţiei şi a poporului pe străzi. Să sperăm că nu se va ajunge până acolo! Cel de al treilea punct de sprijin, poate cel mai important, este masa alegătorilor, respectiv o nouă „deşteptare” a poporului român, cu prilejul noilor alegeri. Nu este foarte clară strategia pe care merge actualul PNL, nici pe termen scurt, nici pe termen lung. Orice ar spune dânşii sau dânsele, „Moţiunea de cenzură” a fost un eşec. Oricare ar fi ea, între mică şi mare, îşi va aduce şi actuala opoziţie (PNL) contribuţia, în viitoarea campanie electorală. Dar, poporul este aproape scârbit de toate partidele , ca şi de tot felul de alte feluri sau soiuri de formaţii sau combinaţii politice, sau de alt gen, să-i zicem unul „ambigen”. Părerea populară despre Parlament  este părerea pe care acesta o merită pe deplin, adică una catastrofală. Invers proporţional, creşte în aprecieri DNA, iar Klaus Iohannis, cu o uşoară scădere, datorată şi mass-mediei, rămâne mai departe o constantă. Decisiv rămâne votul popular, prin care se va ajunge la alţi „aleşi ai poporului” Şi să sperăm că vor fi „aleşi”, în sensul că vor fi votaţi de popor, nu în sensul că ajunşi sus, ei aspiră să ajungă şi mai sus, adică să intre în sfera elitelor, pentru a sfârşi cândva, mai devreme sau mai târziu, acolo unde le este locul natural, legal şi necesar. Adică, după gratii, fie ele mai vechi şi ruginite sau mai noi şi mai oţelite, aduse la zi.

PS Versul din imnul naţional, „Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte!”nu se referă la „băieţii deştepţi”, care au fost tot timpul chiar foarte treji, inclusiv pe vremea comuniştilor, ci se referă la poporul român, care are răbdare şi tace, dar numai până la o anumită limită. Dată fiind polarizarea socială de azi, la zicătoarea populară „Ce-i pre mult nu-i sănătos”, am putea adăuga şi conotaţia socio-economică „Nici în sus, şi nici în jos”

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>