AMORALITATEA-AMORALII

AMORALITATEA – AMORALII

 

 

Experienţa ne învaţă ceea ce ne spune şi Retorica. Adică, dacă oamenii, în dezbaterile lor, recurg la exemple izolate, oricât de seducătoare ar fi ele, ei pot argumenta orice, dar nu pot demonstra nimic. În principiu, pentru oricare exemplu, putem găsi uşor şi un contra-exemplu. Acest adevăr elementar  explică, dar nu şi justifică, ciorovăiala de la majoritatea dezbaterilor publice, fie că ele au loc în spaţiile publice, cum este Parlamentul sau Mass-media, fie în cele private, nevăzute şi neauzite decât de către vecini. Nu exemplele izolate, ci mulţimea lor statistică poate fi evidentă sau concludentă pentru o situaţie sau alta. Sociologul Durkheim este faimos pentru analiza relaţiei dintre starea de religiozitate şi fenomenul sinuciderii, analiză pe care a făcut-o, bazându-se pe date statistice. Acelaşi sociolog a ridicat cuvântul „anomie” la rangul unui concept. Oamenii ajung în proporţie statistică la starea de anomie atunci când se află între două sisteme normative, unul în care nu mai cred şi pe care îl abandonează, şi altul nou, dar care nu este încă implementat, cum se zice mai nou. Chiar şi fonetic, cela două cuvinte, „anomie” şi „amoralitate”, sunt consonante, solidare, numai că anomia are o relevanţă sociologică şi juridică, în timp ce amoralitatea are o semnificaţie etică şi mai ales personală, diferenţa fiind una de accent.

Când se nasc, pruncul sau pruncuţa moştenesc de la părinţi doar zestrea genetică, altfel ei sunt fiinţe nu imorale, ci amorale, pentru că nu fac diferenţa dintre Bine şi Rău. Aceasta înseamnă că Natura, în întregul ei,  nu este imorală, ci  este amorală. Se pare că dintre toate valorile fundamentale, Binele şi Răul sunt cele mai concludente pentru ceea ce noi, oamenii, numim „condiţia umană”. Cu siguranţă că de aceea, în a sa „Glossă”, Eminescu are ca leit-motiv versurile „ Vreme trece, vreme vine / Toate-s vechi şi nouă-s toate / Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate”  Plecând de la o convingere similară, Fr. Nietzsche şi-a intitulat o carte cu faimoasa expresie „Dincolo de bine şi de rău”. Or, în acel loc, proiectat într-un viitor cu totul vag, va veni cândva Supraomul, concept speculat subtil şi pervers de către ideologul Goebbels. Sintetizând, am zice că Natura , din care fac parte, la naştere, pruncul şi pruncuţa, este dincoace de Bine şi de Rău, în timp ce Supraomul este dincolo de cele două valori morale fundamentale. În procesul educaţiei, pruncul şi pruncuţa, îndrumaţi de părinţi, parcurg programul eminescian „Ce e rău şi ce e bine / Tu te-ntreabă şi socoate” Psihologul Jean Piaget consideră, tot pe baze statistice, că pe la 14 ani, tinerii şi-au format reprezentarea corectă  despre Bine şi Rău. Mai departe, tinerii o pot lua pe diverse cărări ale vieţii, în care se cristalizează diverse „caractere” etice .În diverse tipologii revin, ca frecvenţă statistică, imoralul, oportunistul, conformistul, conflictualul, etc. Este cu totul surprinzător ca să aflăm că, la maturitatea lui, ne putem întâlni-reîntâlni cu amoralul, care, asemeni copilului care a fost cândva, nu mai face diferenţa dintre Bine şi Rău. Să ne înţelegem bine, este vorba de tipul amoral, nu de cel imoral. Un om imoral face clar diferenţa dintre Bine şi Rău, şi ştie că ceea ce face este Rău, dar el recurge la mascarea acestui Rău, aceasta fiind chiar strategia şi „arta” rafinată a „băieţilor deştepţi” Procurorii DNA trebuie să trudească mult şi bine pentru a dezvălui ceea ce „băieţii deştepţi” au mascat cu cea mai mare grijă. Cetăţeni ca Victor Ponta sau Călin Popescu-Tăriceanu nu intră, cel puţin deocamdată, în categoria „băieţilor deştepţi”, care sunt imorali, ci dânşii se întorc la amoralitatea copiilor. Probabil că intră aici în ecuaţie şi îndemnul creştin al lui Iisus „Până când nu veţi fi asemeni copiilor, nu vă veţi mântui” În cazul unui tip amoral, diferenţa dintre Bine şi Rău, învăţată cândva, este suspendată. De aceea, asemeni copilului, amoralul matur este capabil de orice, păstrând doar prudenţa de a nu călca în prăpastie, chiar pe marginea ei fiind. Binele şi Răul sunt valori pe care le mai invocă doar nominal, adică verbal, dar aceste valori morale sunt asociate deja  cu alte năzuinţe, cu alte interese, dintre care Puterea  este cea mai importantă. Plastic şi elastic fiind, amoralul poate lua oricare ipostază caracterială, dar numai în chip provizoriu, de aceea amoralitatea lor de fond se asociază strategic cu oportunismul. Tot de aceea, Victor Ponta , care trece acum de la condiţia de „cârlan” la aceea de „berbec”, poate trece cu nonşalanţă de la o ipostază la alta, între a fi  premier, parlamentar, preşedinte de partid etc Apoi, viaţa personală a lui Călin-„Filă de poveste”, îl priveşte personal, dar este public faptul că dânsul este la cea de a cincea soţie („S-o ţie Dumnezeu!!”),  Neo-liberalul nostru este adeptul  aşa-numitei „libertăţi absolute”, dar trebuie să ai un fond adânc de amoralitate în fiinţa ta, ca să nu faci, cel puţin teoretic, diferenţa dintre libertate, pe de o parte, şi libertinism, respectiv libertinaj, pe de altă parte. Aprecierea pe care i-a făcut-o seniorul Quintus, o cunoaştem cu toţii, norocul dânsului fiind că marele Ştefan Zeletin nu se mai poate întoarce printre noi, ca să vadă soarta Neoliberalismului în varianta Tăriceanu.  Mă refer la dânşii, întrucât solidarizarea frăţească în jurul fratelui Dan Şova, act care şi-a dat „roadele” tot într-o zi de Marţi, este absolut scandaloasă. Fără a fi jurist, am urmărit cu atenţie mai multe texte care analizează „evoluţia” cazului Dan Şova. Îţi îngheţă mintea văzând la ce subtilităţi şi chichiţe recurg, într-o strânsă solidaritate, neo-liberalul libertin Tăriceanu şi „pontistul” social-democrat, adică plagiatorul Victor Ponta, pentru a trage pe sfoară inclusiv Constituţia, recurgând şi dânşii la strategia „pas cu pas”.Ar merita ca un jurist calificat, de preferinţă Profesor, să facă o analiză completă a cazului Dan Şova, documentul fiind folosit ca Bibliografie la Facultăţile de Drept, mai ales la cele private.

În întregul lui, acesta este doar un punct de vedere. Validitatea lui poate fi confirmată sau infirmată de cercetările sociologice concrete, care trec de la două exemple izolate, deşi corelate, la posibilul câmp statistic.

PS Etologia este ştiinţa care studiază comparativ comportamentul tuturor vieţuitoarelor. Întemeietorul şi clasicul ei autor, Konrad Lorenz, a studiat experimental agresivitatea animalelor, ajungând la concluzia că cel mai agresiv dintre animale este porumbelul, adică simbolul păcii. Cred că un studiu similar ar trebui să fie consacrat şi fenomenului vicleniei, care este prezent în sfera animalieră a Naturii. În sfera vieţii politice, viclenia se conservă, ea este o metodă şi ţine de un stil, ceea ce ştia şi Aristotel când spunea despre Om că este un „zoon politikon”, adică „un animal politic” Întoarcerea la amoralitate este un fel de „întoarcere la Natură”, oricum, una diferită faţă de varianta pe care mergea credulul, naivul J.J. Rouseau.

 

 

 

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>