GREAUA MOŞTENIRE (2)

GREAUA MOŞTENIRE (2)

 

 

Ceea ce criticăm sau negăm, pentru că este dat într-o anumită formă pe care nu o acceptăm, se poate conserva într-o altă formă. Dacă doar forma este schimbată, nu şi conţinutul ei, suntem în prezenţa măştilor şi a mascării; în formularea lui Eminescu, „Alte măşti, aceeaşi faţă”. Dictatorul a fost executat, dar mentalitatea dictatorială s-a conservat, şi împreună cu ea au rămas şi cei care cântau în struna dictatorului. Precizam într-un text anterior că ceea ce putem numi neo-burghezia, apărută după 1989, are două surse sau „resurse umane”. Au intrat în joc, mai întâi, membrii activi ai nomenclaturii comuniste, împreună cu „băieţii” şi „fetiţele” de la Securitate. Împreună, ei stăpâneau şi strategiile de promovare – „Arta de a te descurca în viaţă”, cum o numeşte Tadeusz Kotarbinski -, dar şi informaţiile vitale, mai ales în sfera economico-financiară. Modelul clasic al acestei prime „resurse umane” este Dan Voiculescu, şi sursa vine de sus, din vârful piramidei. A doua sursă pleacă de jos, ea fiind alimentată de mediocrii complexaţi, care au posibilitatea să se afirme liber, să urce în sfera puterii şi să se răzbune pe cei care i-au umbrit, pe diverse planuri sau în diverse feluri.

Din cele două surse polare se cristalizează clasa „băieţilor deştepţi”, adică neo-burghezia română de azi. Formarea acestei noi clase este însoţită de o răsturnare completă a tabelei valorilor clasice şi tradiţionale. Pe primul loc urcă banii, aceştia fiind etalonul universal al tuturor valorilor, deci instrumentul prin care se poate cumpăra şi vinde oricare altă valoare. Accentul economic nu mai cade pe producţie, sau pe re-producţie, ca pe „vremea comuniştilor”, ci se deplasează pe cumpărare-vânzare. Acesta este mecanismul cel mai simplu al îmbogăţirii peste noapte, pe care Gigi Becali îl stăpânea perfect, fără a fi doctor în „Ştiinţele economice”: deci, cumpăr cu un preţ şi vând cu un preţ mai mare, în funcţie de mersul pieţei libere. Această „libertate” ne-îngrădită de nici o Normă, sau una „sans rivages”, cum îi spun francezii, este prima sursă a haosului care a pătruns în sistem. Ea a demolat sistemul socialist, dar nu a mai generat un alt sistem, bine definit. În condiţiile pieţei libere, cumpărarea şi vânzarea sunt acte legitime, pentru care nimeni nu ajunge după gratii, sau cu cătuşele le mâini.

Dar, aici apare şi „contribuţia creatoare” a „băieţilor deştepţi”, adică hoţia făcută cu forme legale, sau ceea ce se numeşte un „cinstit matrapazlâc”. Sub sloganul „Noi nu ne vindem ţara”, ţara a ajuns să fie jefuită aproape complet, încât, cel puţin încă două decenii, DNA nu riscă să intre în şomaj. În acest proces de destructurare, greaua moştenire a ajuns să se „uşureze”.aproape complet, să aibă greutatea aripilor de porumbel, acesta fiind simbolul păcii şi al împăcării. Aşa ar fi, dacă Etologia şi clasicul Konrad Lorenz nu ar fi dovedit experimental că poumbelul este cel mai agresiv vieţuitor de pe „suprafaţa zbârcită” a Pământului. Iar gustul banilor, asociat cu agresivitatea, conduce la „uşurarea  grelei moşteniri”, cum ziceam. Cu câteva exemple ajunse la limită: industria a fost vândută ca „fier vechi” – cum îi spunea expertul în politehnică, Petre Roman -, iar prin conversiunea banilor a generat palatele „băieţilor deştepţi”, mai întâi ale rromilor, şi nu numai ale lor, apoi ale celorlalţi, „eiusdem farinae”. Apoi, reţelele de irigaţie au avut aceeaşi soartă, încât, mai ales în sudul patriei, Victor Ponta şi Liviu Dragnea au un front de lucru continuu, întrucât de la comunişti, dânşii au învăţat doar „planificarea” – numită „proiect” şi „proiectare” -, dar nu şi „realizarea înainte de termen”. Cât priveşte peisajul geografic, am putea lua elicopterul domnului Traian Băsescu, pentru ca să parcurgem ţara în lung şi în lat. În aer fiind, am putea remarca nu numai spaţiul mioritic moştenit, ca o alternanţă dintre deal şi vale, ci şi spaţiul neo-mioritic, ca o alternanţă dintre golurile din păduri şi insuliţele izolate şi rare, dar pline cu palatele „băieţilor deştepţi”.

Între cele două surse-resurse umane, una de sus, alta de jos, a rămas la mijloc marea masă a populaţiei, a cetăţenilor de rând, sau a „omului simplu”, cum i se mai spune în toate  Programele politice, care îşi manifestă „grija” frăţească faţă de „buzunarul” lui. O parte din populaţie, care urma să formeze „clasa de mijloc”, a plecat în străinătate, în diaspora română, şi nu ştim ce va face în continuare. Cântecul de la „Eurovision”, ocupând locul 15, pare să fie un frumos glas în pustiu. Populaţia rămasă acasă, dată fiind acea „grijă” frăţească faţă de buzunarul „omului simplu”, a fost supusă unui proces de continuă sărăcire, de pauperizare, statisticile fiind aici deja dramatice.

Altfel spus, clasica „luptă de clasă” a fost înlocuită cu lupta pentru existenţă, în cazul majorităţii populaţiei. Pentru a evita aspectul belicos al expresiei, „luptă de clasă”, situaţia se numeşte „polarizare socială”, dar această expresie nu poate masca prăpastia dintre bogaţi şi săraci, evidentă pentru toată lumea, exceptându-i pe cei bogaţi, care sunt şi „băieţi deştepţi”, adică isteţi şi vicleni.

Un înţeles anume al expresiei „greaua moştenire” este folosit şi de către Bulă, acesta ilustrând genial umorul poporului român, în varianta specifică a lui „râsu-plânsu”, cum o numea Nichita Stănescu. Expresia „greaua moştenire” se referă la toate relaţiile de succesiune, de schimbare a Şefilor, indiferent dacă acesta este Şeful unei instituţii, cum ar fi Directorul unei şcoli, sau Preşedintele ţării. Prima grijă a unui Şef nou instalat este aceea de a contesta tot ce a făcut Şeful precedent, care a plecat din diverse motive. Situaţia găsită devine invariabil „vechea situaţie” şi ea reprezintă „greaua moştenire” lăsată de nişte înaintaşi nevrednici. Noul Şef introduce fulger în instituţie o „nouă ordine”, schimbând tot ce poate fi schimbat, şi încă „ceva în plus”, cum ar zice Hamlet. Dacă este vorba de relaţia dintre Putere şi Opoziţie, în mod normal sau logic, după două schimbări, ar trebui să se revină la o stare precedentă, chiar dacă nu „la un nivel superior”, cum pretind dialecticienii că ar trebui să se petreacă lucrurile. Dar, după câteva schimbări a Şefilor, se ajunge sau la un  haos, în care nimeni nu se mai poate orienta, sau la neant, adică la faliment sau la dispariţia acelei instituţii. Tema-problemă cu „greaua moştenire” lăsată de către fostul Preşedinte Traian Băsescu, este abia la început de drum, mai ales prin „veghea” fostului  virtual şi virtuos, dar eşuat sau ratat, Preşedinte de ţară, adică Preşdintele PSD, Victor Ponta. Mai ales sub şefia lui Victor Ponta, actualul PSD nu este unul cu adevărat social-democrat, aşa cum nu sunt eu popă, deşi port barbă. Cel puţin teoretic, nu trebuie să excludem posibilitatea apariţiei unui nou partid social-democrat, care se va confrunta cu „greaua moştenire” lăsată de Victor Ponta.

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>