PETRE ANGHEL – O PRIETENIE REALĂ ŞI VIRTUALĂ

PETRE ANGHEL ~ O PRIETENIE  REALĂ ŞI VIRTUALĂ

 

 

L-am cunoscut mai întâi pe Profesorul Petre Anghel la „Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării (FJSC), unde, după eforturi îndelungate şi calificate, s-a constituit o „Şcoală doctorală”, condusă de eminentul Profesor Mihai Coman. În „Comisia doctorală”, eram patru membri, dar mai era un loc virtual. Cum Sociologia este o disciplină aflată pe creasta valului, fie acesta ştiinţific sau didactic, într-o zi ne-a fost prezentat de către Decanul Mihai Coman, un nou posibil coleg. Era domnul Profesor Petre Anghel, despre care vom afla că este multiplu calificat. Cu o statură prezentabilă, îmbrăcat elegant şi sobru, noul nostru coleg  a vădit aceeaşi eleganţă şi sobrietate şi în felul dânsului de a fi, de a gândi şi de a vorbi.

Am început să ne cunoaştem cu ocazia examenelor de admitere la doctorat, sau de susţinere a referatelor şi a tezelor finale. Trecut prin toate nivelurile învăţământului din ţara noastră, ştiam că un Profesor poate fi şi el examinat, după modul în care el însuşi îşi examinează elevii sau studenţii. Domnul Profesor Petre Anghel era  atent şi exigent, numai atât cât trebuie, sau, cum ar spune Constantin Noica, atât cât se cade, cât se cuvine. În aceeaşi Comisie, aveam şi o voce care era de o exigenţă exagerată, care le cerea doctoranzilor să ştie cel puţin atât şi atâtea câte ştia dânsa. Împreună cu colegul Petre Anghel, dar nu numai, a trebuit să ponderăm acest exces. La polul opus, se află Profesorii care scad pragul exigenţei până la o limită inadmisibilă, dar astfel de exemplare nu aveam nici în Comisie şi nici în FJSC, decât printre unii „asociaţi” trecători. Deontologia este primul, sau, categoric, nu ultimul examen pe care orice profesionist trebuie să îl treacă..

Cu fonduri europene, „Şcoala doctorală” a organizat o sesiune de Comunicări şi dezbateri, la Predeal. Aici, pe câteva teme, într-o mini-comisie, am lucrat exclusiv cu colegul Petre Anghel, într-un duet didactic care elimina orice duel, iar cu această ocazie ne-am cunoscut mai bine, şi ca dascăli, dar şi ca oameni, şi astfel am devenit şi prieteni. Latura de calm, de bunătate şi de generozitate, chiar de grijă şi de protecţie a celuilalt-celorlalţi, fie ei studenţi, doctoranzi sau colegi, nu putea să nu te cucerească, sub semnul latinescului „Eiusdem farinae”. După ce am trecut la pensie, nu am mai avut prilejul să mă întâlnesc cu colegul şi prietenul Petre Anghel.

Cel de al doilea plan de comunicare s-a deschis prin Facebook. În pofida invitaţiei câtorva prieteni, printre care şi Petre Anghel, am ezitat şi am evitat să intru pe Facebook. Nu ştiam şi nici nu bănuiam, ca să zicem aşa, „cu ce se mănâncă” !? Într-o zi, m-am hotărt „să încerc marea cu degetul”, şi nu regret, sau regret că nu am început mai devreme. Aici, prietenia cu Petre Anghel a fost reluată, dar pe un alt plan, numit şi „virtual”. Spre surpriza mea, sub ipostaza didactică a dânsului, l-am întâlnit pe Poet. I-am citit poeziile cu încântare, şi adesea le-am însoţit de comentariile mele, de scurte „marginalii”, cum li se mai spune. Cu fiecare sevenţă de dialog, de schimburi de replici, prietenia noastră a câştigat în adâncime, ca şi în orizont. Într-o zi, am fost măgulit de gestul poetului, care mi-a dedicat o poezie. După ce am aflat trista veste a plecării dânsului dintre noi, am postat poezia pe un perete al camerei de lucru, adăugându-i indicativul  „In memoriam”. Indicativul se înscrie, retroactiv, postum, între „Marginalii”.

Tot pe Facebook, de la o zi la alta, de la o noapte la alta, iarăşi am rămas efectiv uimit, aflând amploarea creaţiei în proză, a creaţiei romaneşti, respectiv româneşti, elaborată de dânsul. Cum reţeaua este funciar deschisă, tot pe aceeaşi reţea am făcut cunoştinţă cu  teoreticianul, eseistul, criticul şi polemistul Petre Anghel. Cu această ocazie, am aflat şi câteva teme comune care ne preocupau pe amândoi, fără să ştim unul de altul. Este vorba de teme-probleme, dar şi de atitudini faţă de ele. S-a delimitat critic şi sever nu numai faţă de comunism şi comunişti, ci şi faţă de urmele lor , urme vii şi active încă în mediul vieţii noastre, care îşi caută drumurile noi. S-a delimitat critic şi polemic faţă de critica literară actuală, în care se reconfigurează constant „găşti”, deci promovări şi respingeri nedrepte, ale autorilor aflaţi încă în viaţă. Nu la toate capitolele şi în toate punctele am căzut de acord, dar ne-am exprimat opiniile simplu şi clar, adică în mod deschis, sau „transparent”, cum se tot zice azi, dar numai se zice. Spre exemplu, dat fiind numărul mare de greşeli de gramatică, mai ales de ortografie, ca şi gravitatea acestor greşeli apărute pe Facebook, dânsul, rămânând şi Profesor în toate împrejurările, le-a amendat sever şi repetat, în chip îndreptăţit. Eu nu l-am urmat, considerând că lipsa de instrucţie la timpul potrivit, ca şi prostia ajunsă la maturitate, nu mai pot fi tratate, tămăduite. Sau, constatând toate relele, mici şi mai ales mari, care ne împrejmuie, a avut curajul să se înscrie în cursa pentru alegerile prezidenţiale. Nici aici nu l-am urmat, considerând că dânsul nu are baza politică, respectiv de partid, care să îl susţină, şi că, deci, acest proiect rămâne doar visul frumos al unui poet şi al unui caracter, în egală măsură.  Mai importante au fost, însă, temele noastre comune şi atitudinile consonante, solidare.

Este sarcina şi datoria criticii literare, respectiv a criticilor specializaţi, să stabilească locul pe care poetul, prozatorul, criticul şi teoreticianul Petre Anghel îl ocupă sau îl va ocupa în „Istoria literaturii române”, care, după părerea lui Nicolae Manolescu, ar trebui să meargă numai pe Necesitate, excluzând complet hazardul. În ceea ce mă priveşte, îmi propun un proiect mult mai modest. Îmi voi găsi răgaz, ca să adun de pe Facebook, toate replicile şi contra-replicile noastre, date după modelul armonic Punct-Contrapunct, şi să le cuprind într-un volum, care poate avea chiar titlul acestui Medalion, adică „O PRIETENIE REALĂ ŞI VIRTUALĂ”

Cu Constantin Noica am avut o corespondenţă lungă, şi am aflat cu surpriză totală că, în aceeaşi perioadă, Petre Anghel era unul dintre apropiaţii lui Constantin Noica, autorul „Rostirii filozofice româneşti”. Înseamnă că  prietenia cu Petre Anghel putea să înceapă încă de pe atunci, dar, vorba lui Constantin Noica, „N-a fost să fie!” Comunicând cu Petre Anghel pe Facebook, adică într-un spaţiu numit virtual, mă tot mişcam între aşteptarea şi amânarea unei re-întâlniri în spaţiul real, ca odinioară, la FJSC, sau la Doctorantură. Aflu cu stupoare, descumpănit, că a plecat dintre noi pe o cale fără întoarcere. Cele două capete de pod ale spaţiului virtual se leagă absurd şi tragic, primul fiind „N-a fost să fie”, al doilea fiind ; „Nu va mai fi să fie niciodată şi nicicum”.Decât, poate, în Lumea cea de Apoi, dacă vom avea norocul să ajungem la acelaşi etaj al zidirii triplu etajate a Bunului Dumnezeu!

Tudor Cătineanu

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>