PARLAMENTUL ROMÂNIEI: EXCEPŢIA CARE A DEVENIT REGULĂ

 

 

Ieri, în seara zilei de Marţi, la B1 TV a avut loc un dialog între moderatoarea Sorina Matei şi senatorul PNL Radu F. Alexandru. Dialogul a avut loc după ce Preşedintele Klaus Iohannis a ţinut Conferinţa de presă privind cele 100 de zile de la alegeri, „perioada de graţie” fiind astfel încheiată. Stimulată, probabil, şi de ethosul Preşedintelui, moderatoarea incriminează întreg Parlamentul, pe baza unei constatări evidente. Adică, în fiecare zi, începând cu dimineaţa, aflăm de noi arestări, unele fiind făcute în timpul nopţii. Iar arestaţii nu fac parte dintr-un singur partid, arestările fiind transpartinice, ca şi interesele infractorilor, fie ei confirmaţi, de către Justiţie, ca fiind vinovaţi, sau aflaţi într-o altă fază a procesului juridic. Deci, ca să recurgem la o metaforă, pomul întreg este plin de poame stricate, aceasta fiind Regula. Senatorul recurge la dialectică, atrăgând atenţia asupra pericolului generalizării, care pleacă de la ignorarea relaţiei dintre un întreg şi părţile lui. Adică, într-un pom sunt tot felul de poame şi numai unele sunt răscoapte sau chiar stricate, acestea fiind excepţiile negative. Acestea ar fi, aşadar, doar excepţiile, dar moderatoarea, nu foarte moderată fiind, nu recunoaşte nici un fel de excepţie, nici chiar pe domnul senator, prezent acolo personal. Din păcate, nu avem cum să tranşăm deocamdată acest conflict între două opinii perfect opuse. Sociologia, care este o armă redutabilă („revoluţionară”, îi spunea Ulianov), ne spune că încrederea în Parlament este sub orice critică, deci este sub orice critică, nu deasupra ei.

 

Cel puţin la prima vedere, cunoscutul enunţ „Excepţia întăreşte regula” pare ciudat. Luăm Dicţionarul general al limbii române, al lui Vasile Florescu, iar la cuvântul „excepţie”, citim: „1. Abatere de la o regulă; ceea ce nu se supune normei generale…2. (Dr.) Abatere, îngăduită de lege, de la aplicarea unor norme juridice” ( I, p.338). Avem, aşadar, o Regulă, cum ar fi „Şcoala începe la ora 8”. Dacă toţi elevii unei clase, în intervalul unei luni, sunt prezenţi în clasă la ora 8, situaţia este atât de naturală, încât putem avea impresia că Regula a dispărut. Numai că, într-o zi, Petrişor vine la ora 8,30, iar Păvăluţ nu vine deloc. Petrişor îi explică  învăţătoarei că Păvăluţ, un coleg, bun prieten şi vecin, s-a îmbolnăvit şi că el l-a condus la spital, care este departe de casele lor. Abia cu prilejul unei întârzieri  şi a unei absenţe, iese în evidenţă şi Regula, care părea că a dispărut. Deci, excepţia întăreşte Regula, întrucât  prin abaterea de la ea, Regula se actualizează, sau re-devine evidentă, totul intrând în ordine, în mersul firesc a lucrurilor, dacă excepţia este eliminată. Aici, excepţia are o semnificaţie axiologică negativă, Regula fiind pozitivă.

În învăţământul superior, universitar, putem identifica două situaţii tipice, dar şi elocvente. Înainte de 1989, prezenţa studenţilor la cursuri era obligatorie, încât absenţele erau sancţionate, sancţiunea mergând până la exmatriculare. Dar, în primele săptămâni de după „evenimente”, mai ales la aşa numitele Ştiinţe Sociale, şi doar la unii dintre profesori, studenţii nu s-au mai prezentat la cursuri. Era vorba de profesorii mediocri sau sub-mediocri, care încercau să le transfere şi studenţilor lor, nu lumina proprie, care nu exista, ci lumina Documentelor PCR. Aici, relaţia se răstoarnă, în sensul că absenţa devine Regulă terapeutică, iar excepţia negativă devine profesorul boicotat, „exmatriculat” în cele din urmă. Dar, el nu se lasă cu una cu două, iar după 1989 se înscrie la o Facultate privată, acestea ivindu-se ca ciupercile după ploaie. Şi se ştie că unele ciuperci sunt benefice, altele sunt otrăvite. La înfiinţarea Facultăţii a contribuit şi el, împreună cu alţi confraţi, aflaţi la acelaşi nivel, adică „Eiusdem farinae”. Cum prezenţa la cursuri devine facultativă, adică liberă, studenţii se duc toţi la primul curs, şi se duc din curiozitate. Dar, cum ar spune Petre Ţuţea, „dumirindu-se” despre cine şi despre ce este vorba, la al doilea curs vin mai puţin de o jumătate, iar la al treilea curs mai vine doar un student. Acesta  este fiul unui prieten al domnului profesor, care este tot „tovarăş”, dar unul de „cumetrie”, cum ar spune cineva, sau de „gaşcă”, sau „mafie”, cum ar spune Bulă însuşi. În această situaţie cu totul nouă, se estompează treptat,  apoi se dizolvă diferenţa dintre Regulă şi excepţie, adică se intră într-o stare pe care Durkheim a numit-o anomie.

 

Această situaţie apare în stările de tranziţie, în care Regulile vechi nu mai sunt acceptate, iar cele noi încă nu sunt implementate. Universul axiologic intră într-o criză generalizată, estompându-se diferenţele dintre semnele axiologice, adică dintre valori (+), anti-valori (–), non-valori (0) şi pseudo-valori, ultimele fiind valori în aparenţă, şi non-valori sau chiar anti-valori în esenţă ( +/0, +/–).  Într-un univers axiologic normal, pseudo-valorile ocupă un loc marginal, adică ele constituie excepţia. După 1989, această excepţie a devenit treptat o Regulă, care marchează toate domeniile vieţii sociale. Afirmam, într-un articol precedent, că dintre cele 10 Păcate capitale ale tranziţiei din România, şi nu numai, cel mai grav este polarizarea socială, adică reapariţia opoziţiei dintre săraci şi bogaţi. Îmbogăţiţii peste noapte, adică „băieţii deştepţi” au recurs la mecanisme de parvenire pseudo-valorice, care în esenţă sunt anti-valorice. Aceste mecanisme pot fi definite din câteva perspective solidare: 1) Sub raport psihologic este vorba de simulare-disimulare, adică de mascare; 2) Sub raport moral este vorba de ipocrizie, de fariseism; 3)  Sub raport pragmatic este vorba de viclenie, adică de tragerea pe sfoară a celuilalt, a celorlalţi; 4) Sub raport juridic este vorba de răstălmăcirea Legii Legilor, care este Constituţia, ca şi de elaborarea unor Legi şi Regulamente în ziua de Marţi, care nu este prima zi a săptămânii; 5) Sub raport sociologic, este vorba de constituirea diverselor grupuri infracţionale, care se integreză treptat, până la scara naţională; 6) Sub raportul comunicării, este vorba de folosirea Mass-media ca instrument de manipulare, instrument cumpărat ca orice altă marfă,  pe piaţa liberă; 7) Pe plan internaţional, toate acestea şi altcâteva similare, au redus ţara noastră la condiţia unui elev  care nu este exmatriculat, dar care este corigent la câteva discipline şi este mereu repetent la intrarea în „Spaţiul Schengen”.

 

Integrarea grupurilor infracţionale are şi ea o „etică” a ei, adică are un limbaj comun, adesea secretizat sau securizat, ca un cod special, iar membrii ei sunt „confraţi”, de unde şi cuvântul „confrerie”. Ei au interese comune şi se ajută reciproc în atingerea intereselor, întrucât, parafrazând un enunţ biblic, pavelian, „Unde interes nu este, nimic nu este”. Numai că aceste interese „interesante” nu au nici în clin nici în mânecă, deci nimic în comun, cu interesele naţionale. În limbaj comun, cotidian, dar nu numai, Clasa politică apare ca o ultimă sinteză a acestei integrări succesive, care a cerut iniţiativă liberă (adică, libertină), timp şi bani. Deci, tot de iniaţiativă (acum, nu doar liberă, ci şi necesară), de timp şi de bani, are nevoie şi DNA, ca să isprăvească dezintegrarea ei, a acestei noi clase, suprapusă tuturor celorlalte clase sau grupuri sociale. Parlamentul este ultimul distilat, deci nucleul şi cristalul acelei integrări succesive, care repune pe tapet relaţia dintre Regulă şi excepţie. O repune cu referinţă la activitatea trecută şi prezentă a DNA. Cei care sunt deja condamnaţi, ca şi cei care sunt în faza de urmărire penală, pot fi număraţi riguros aritmetic, dar întrebarea rămasă deschisă este câţi dintre ceilalţi parlamentari ar putea fi luaţi în vizor, adică ar putea fi infractori mascaţi prin tehnici subtile şi  protejaţi de faimoasa prezumţie de nevinovăţie

PS  La noile alegeri, o soluţie ar fi aplicarea faimosul punct 8 din „Proclamaţia de la Timişoara” , dar, o aplicare care să vizeze exlusiv „aleşii” poporului din Noul Parlament. Adică, nu mai poate candida niciunul dintre foştii parlamentari, indiferent de partidul din care a făcut, face acum sau va face parte , la noile alegeri, din 2016. Numai că o astfel de propunere nu va fi votată de actualul Parlament, întrucât, cum ar zice Bulă, „Aleşii şi-ar tăia craca de sub propriile picioare”, şi, apoi,  ce s-ar mai  face poporul fără ei!?

Tudor Cătineanu    .

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>