DE LA ROMANI ŞI DACI, LA LAUDACI ( 2 )

În „Biblie” se afirmă că „La început a fost Cuvântul”, dar, în contrapunct, să-i zicem armonic, în chiar zorii epocii moderne, Goethe afirmă că „La început a fost Fapta”Intrate în concurenţă, adesea neloială din ambele părţi, cele două entităţi, Cuvântul şi Fapta, o iau pe două linii de evoluţie. Vom avea în vedere aici doar prima linie. Această primă linie este aceea a separaţiei lor , mersul lor în paralel, printr-o reciprocă ignorare. Astfel, Cuvântul se îndepărtează şi mai mult de Faptă, ajungând la fantezii şi utopii incredibile. La limită, se atinge absurdul, care nici nu mai poate fi exprimat, ci doar bâlbâit şi exclamat, prin interjecţii.. La rândul ei, Fapta o ia la vale, fiind tot mai obscură, tot mai negândită şi greu de exprimat. În această situaţie, Fapta aparţine sau Sclavului, sau Infractorului, iar primul nu mai are nimic de spus, revolta lui fiind una mută, al doilea intră în tăcere tocmai pentru a-şi masca Fapta-faptele. În acest al doilea înţeles al tăcerii, atunci când Premierul Victor Ponta, în numele sfânt al Unirii, Unificării, Uniunii, Unităţii, pledează ferm pentru „Linişte!”, Preşedntele Traian Băsescu îi răspunde că acest soi de „Linişte!”este acela în care „băieţii deştepţi” îşi pregătesc şi dau „loviturile de tun” Şi, deşi este bizar, chiar absurd, aceste „lovituri ” îşi ating ţinta într-o linişte desăvârşită. Dar, prin compensaţie vicleană, aceeaşi „tunari”, care sunt ”băieţii deştepţi”, acoperă aproape întreg spaţiul comunicării publice, în văzul şi auzul lumii, cu laude şi aplauze privind Faptele lor bune, creştineşti şi în special ortodoxe. Exemplul cel mai concludent este probabil acela al lui Gigi Becali, omul care şi după gratii poartă mai departe o Stea în frunte, cu care îşi înfruntă adversarii şi îşi face cruci mai largi decât proprii lui umeri.Dincolo de această ipostază degradată a Umbrei lui Iisus, dar prin ea, a apărut fisura între Scenă, pe de o parte şi Culise, pe de altă parte. Pe scenă intră Principiile şi vorbele mari, elastice şi bombastice, în culise se află trădarea acestora în linişte.Altfel spus, pe scenă întră laudele şi laudacii, aplauzele şi aplaudacii, ultima fiind o spiţă cu totul specială, în culise stau „băieţii deştepţi”, pregătindu-şi în linişte „loviturile de tun”
Aş vrea să fac aici o paranteză, respectiv o mărturisire. Pe perioada unui mandat de patru ani (1995-1999), am fost Preşedinte Director General ( P-DG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune” (SRR) În prima zi, prima mea întâlnire a fost cu Ministrul Finanţelor, Florin Georgescu, care, cam de sus, subtil şi ironic,m-a întrebat: „Dumneata ai fost ales sau ai fost numit pe acest post” I-am răspuns rapid că, mai întâi, am fost ales în urma unui concurs la care au participat 13 candidaţi, din Comisia de examinare făcând parte inclusiv domnul Gabriel Ţepelea şi poetul Adrian Păunescu, iar după aceea am fost numit de către Parlamentul României, cu o majoritate de 81%. După acest răspuns, relaţiile noastre s-au normalizat, tot rapid. De la bun început, normale au fost şi relaţiile mele cu toţi colaboratorii, mai ales cu cei 6 Directori- adjuncţi, de Departamente. După ce ne-am cunoscut mai bine, de câteva ori mi s-a făcut propunerea să alcătuim un cerc de prieteni mai apropiaţi. Argumentul era că, în această lume, nu poţi rezista şi, cu atât mai mult, nu poţi înainta, dacă nu ai un grup de prieteni care se ajută unii pe alţii. Foarte politicos, am refuzat propunerea. Cei doi colaboratori, care mi-au făcut propunerea, sunt oameni corecţi şi de bună credinţă, dovadă fiind faptul că niciodată nu au avut probleme cu Legea. Am evocat această secvenţă pentru argumentul pe care dânşii l-au invocat, adică nu poţi rezista şi nu poţi răzbate sau înainta în această lume, dacă nu faci parte dintr-un cerc de apropiaţi
Cu această secvenţă şi cu înţelesul ei, dacă este vorba de „băieţii deştepţi”şi de începutul cu care am început, am putea spune şi noi că „La început a fost băiatul deştept, apoi a venit şi gaşca lui” După ce se instituie, gaşca se constituie şi se reconstituie printr-o selecţie severă şi continuă, pe baza criteriului menţionat, adică „eiusdem farinae”, deci „din acelaşi aluat” Dar, oricare selecţie conţine atât acceptarea unora, cât şi respingerea altora, întrucât, unii sunt „de-ai noştrii”, iar ceilalţi nu sunt „de-ai noştrii”,ei fiind străini şi periculoşi.Or, Klaus Iohannis, actualul virtual Preşedinte al României, a trecut prin această ipostază de străin, de „corp străin”, ca să reiau interpretarea pe care Victor Ponta o dă conceptului iohannesian, ca să-i zic aşa, de „Lucru bine făcut” După cum ştim cu toţii-dacă vrem să ştim-, Klaus Iohannis îşi vedea de treburile dânsului, ca Primar al Sibiului, ales a treia oară. Crin Antonescu , Preşedintele PNL, l-a invitat la Bucureşti, iar dânsul a acceptat şi a intrat în PNL. Prin unirea PNL cu PSD, respectiv prin uniunea şi comuniunea dintre Crin Antonescu (Crinuleţ) şi Victor Ponta (Victoraş), se formează USL Nu se poate o unificare mai potrivită, inclusiv la nivel fonic sau fonematic, întrucât, din PSD se selectează doar litera S, iar din PNL se selectează doar litera L, iar din oricare dintre cele patru cuvinte, care încep cu U, se selectează , evident, vocala U. care va deveni o soartă şi consoartă Operaţia pare să fie una de Matematică superioară aplicată la politică, dar ne poate evoca şi faimoasa Sinteză hegeliană, în care Teza şi Antiteza, aflate în reciprocă opoziţie, ajung să se îmbrăţişeze, fericite şi frăţeşte, în Sinteza lor. Dar, după cum am şi arătat într-un text apărut atunci pe Facebook, ca o ipoteză de lucru, aşa cum Profetul Neamului, Corneliu Vadim Tudor şi Omul Tricolor, Gheorghe Funar, unindu-se ca nişte fraţi de cruce, ajung să fie fraţii Cain şi Abel, tot aşa se va întâmpla cu Crinuleţ şi Victoraş. Iar ceea ce am bănuit atunci s-a şi petrecut, nu după foarte multă vreme
Aici vine momentul cel mai delicat, esenţial şi de răscruce. În USL se petrec tot felul de structurări, destructurări şi restructurări, iar pentru a păstra echilibrul părţilor fraterne, Crin Antonescu îl propune pe Klaus Iohannis pe postul de Ministru de Interne, ceea ce însemna şi de Vicepremier, deci de mână dreaptă a omului de stânga, care este Victor Ponta. Or, Victor Ponta refuză organic şi respinge categoric această propunere, ca şi cum ar presimţi în ea un pericol de moarte. Şi, cum se spune în popor,”De ce îi este frică, omul nu scapă” În acel moment, fisura s-a deschis către prăpastia de netrecut, întrucât cu un Ministru al Transportului, cum era Dan Şova, nu se putea construi un astfel de Pod trecător, adică de trecere, ci, probabil numai unul de flori, sau de petrecere!.
Or, tocmai alegerile parlamentare au dezvăluit ce se petrecea în interiorul cercului, adică a găştii „băieţilor deştepţi” ai lui Victor Ponta, între care o poziţie eminentă o are isteţul Pământului, adică Liviu Dragnea. Aici, adică acolo şi atunci, frontul de lucru al Laudacilor a devenit aproape nelimitat, el mergând pe două planuri strategice. Unul era lăudarea până către delir a lui Victor Ponta, băiat bun şi băiat din popor, român autentic şi nu o „viitură”, creştin şi mai ales creştin ortodox, nu ca alţii, ştim noi care, omul tuturor unirilor şi unificărilor , de la Unirea cea Mare, până la cea mai mică unire, oricare va fi fiind ea. Vocile Pro-Ponta sunt aproape depăşite de vocile Contra-Iohannis, dirijate chiar de Şeful Orchestrei, care este Victor Ponta, concomitent solist şi dirijor, neştiind că, în taină, este el dirijat. Orchestra şi pupitrul s-au mişcat prin toată ţara, dar melodia a rămas aceeaşi, ca semn de credinţă creştină şi ortodoxă, dar şi de coerenţă, consecvenţă şi combativitate. Adică, adversarul Klaus Iohannis nu-i „de-al nostru”, el fiind un urmaş ştim noi de-al cui, n-are copii, dar a făcut comerţ cu săracii copii şi cu sărmanele lor organe, are 6 case şi nu o dă pe niciuna săracilor,cum ar face creştinul Gigi Becali cel sacrificat, dar, chiar şi mai grav, „Neamţul” vrea să rupă ţărişoara noastră în două, şi să de o bucată, încă nu ştim cui! În sfârşit, ca persoană, e mut, nu vine printre oameni, este arogant şi ne dispreţuieşte etc. Aici, isteţul sudist, Liviu Dragnea, atinge un punct maxim de performanţă lingvistică, logică, axiologică şi ideologică, atunci când afirmă că oponentul, chiar adversarul Klaus Iohannis „Tace pentru că nu are idei” Consecinţa logică ar fi că şi majoritatea cetăţenilor români, care au votat pentru „Neamţ”, nu au nici ei idei. Ce-i drept e drept, nici majoritatea despre care este vorba, şi nici Klaus Iohannis nu au „Idei”de genul celor pecare le are Liviu Dragnea. Iar Şeful tuturor unirilor, dacă ar fi destul de mintos şi de bună credinţă (nu, neapărat ortodoxă), ar trebui să conştientizeze şi faptul că tot dânsul a contribuit şi la unificarea găştii „băieţilor deştepţi”, în raport cu care este doar o funcţie şi o victimă, cum am mai spus. În ceea ce îi priveşte pe fraţii Cain şi Abel, după ce Victor Ponta a fost propus pentru postul de Preşedinte al ţării, am afirmat că dânsul este Cain, iar Abel, care este un „mort” politic, dar nu şi fiziologic, este Crin Antonescu.Aici am greşit, întrucât victoria lui Klaus Iohannis adevereşte o altă relaţie frăţească, aceea dintre fraţii elini Polinice şi Eteokle, care, în războiul pentru ocuparea tronului din Teba, se ucid reciproc, ceea ce, politic, s-a petrecut şi la noi.
Dar, Victor Ponta, ca şi PSD, au fost gardaţi sau împrejmuiţi de o serie de indivizi, dintre care, o bună parte pot fi numiţi emuli, chibiţi, şuşotişti, lingăi, scribalăi, unii fiind chiar pupinfundişti, dar, despre care vom vorbi în continuare, ei fiind cu toţii lăudaci şi, la nevoie, chiar aplaudaci.
Tudor Cătineanu
..

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>