„ARTICULUŞURILE  CEALE  DE  PRICE”

 

 

Într-o Declaraţie de presă, făcută la Cotroceni, Preşedintele Traian Băsescu reia problema reducerii C.A.S. de către Guvernul Ponta, indicând riscurile, respectiv consecinţele negative ale Ordonanţei cu pricina, pe termen scurt (2115) şi mediu. Cu această ocazie, Preşedintele actual mai reia o temă, aceste reluări amintindu-ne de dictonul didactic latin Repetitio est mater studiorum

A doua reluare, concentrată fiind, se referă la Prezidenţiabilul Klaus Johannis şi la unele însuşiri caracteriale ale acestuia, care nu l-ar recomanda pentru înalta funcţie de Preşedinte al României. Spre deosebire de alt Prezidenţiabil, adică Victor Ponta, domnul Traian Băsescu efectiv gândeşte, şi gândeşte organizat, nu împrăştiat, dacă unei „gândiri împrăştiate” îi mai putem spune „gândire”. În acest sens, atât  consecinţele virtuale ale Ordonanţei, cât şi însuşirile lui Klaus Johannis, sunt prezentate sistematic, sunt implicit numerotate. În ambele cazuri este vorba de o delimitare, de un dezacord, radical în prima situaţie, ceva mai atenuat în a doua. Mai ales cel de al doilea dezacord mă duce cu gândul la un învăţat ardelean, Gherontie Cotore, care a scris cartea Articuluşurile ceale de price Aceste articole de credinţă sunt în număr de patru şi ele fac obiectul „pricinei”, adică a  conflictului devenit „ceartă” dintre Religia ortodoxă şi Religia catolică, două ipostaze ale aceluiaşi Creştinism , virtual ecumenic. Prezenţa Purgatoriului în Catolicism, inclusiv în varianta lui Dante Aligheri, şi absenţa lui în Ortodoxie, este doar unul dintre cele patru „articuluşuri de price”  Delimitate riguros, însuşirile pe care Traian Băsescu i le reproşează lui Klaus Johannis, ca defecte, sunt în număr de trei, iar cu bunăvoinţă, patru.Le prezentăm, având în vedere ideea că numai Dumnezeu este perfect, dar şi un al doilea dicton latin De te fabula narratur.

1 Klaus Johannis este o „ecuaţie” cu necunoscute. Metafora algebrică a „ecuaţiei” este excelentă şi perfect îndreptăţită. Numai că, noi am învăţat la şcoală, apoi ne-am luat BAC-ul şi ştim că ecuaţiile pot avea una, sau două, sau mai multe necunoscute. Aici vin de la sine două întrebări: a) Câte necunoscute are „ecuaţia” Klaus Johannis !?; b) Traian Băsescu nu este şi dânsul o „ecuaţie”, iar dacă este, această „ecuaţie” nu are nici o necunoscută, adică este chiar perfect transparentă!?. Orice am zice, problema rămâne deschisă, iar metafora algebrică a „ecuaţiei” ar putea fi extinsă şi la Premierul Victor Ponta , dar mai ales la Vicepremierul Liviu Dragnea, ca şi la alţi confraţi Eiusdem farinae, adică Din acelaşi aluat, în româneşte.

2. Apoi, Klaus Johannis nu este consecvent, respectiv coerent în opţiuni şi în atitudini. La această însuşire, problematică sub raport etic, pot intra mai multe epitete, cu gradele şi nuanţele lor. Pentru a simplifica şi a ilustra caracterizarea, Preşedintele Traian Băsescu recurge la Biografia candidatului, deci la metoda istorică, pentru a-i zice aşa. În esenţă, este vorba de conspiraţia, făcută împreună cu Crinuleţ şi cu Victoraş, sub coordonarea Varanului, pentru Suspendarea Preşedintelui, adică a lui Traian Băsescu. Dar, şi această temă are două aspecte. Mai întâi, Klaus Johannis a plecat din Sibiu la Bucureşti şi s-a înscris în PNL, chemat de către Crin Antonescu. Dânsul este şi azi tot membru al PNL şi nu este vinovat sau responsabil dânsul pentru „evoluţia” PNL, de la intrarea în acest partid, ca membru simplu, până la actuala condiţie de Preşedinte al A.C.D. Pe de altă parte, dar în acelaşi sens, Traian Băsescu şi-a abandonat partidul (PD) construit chiar de dânsul însuşi şi l-a lăsat ca pe un „copil orfan”, dacă nu ca pe un „copil al străzii”, aflat „pe drumuri” În mare măsură, delimitarea drastică, inclusiv afectivă faţă de Klaus Johannis, este inspirată de opţiunea fermă a dânsului pentru noul partid ( PMP ), ca şi pentru  Şefa acestuia , adică „fiica înfiată”, doamna Elena Udrea. Pe întregul ei, înfăţişată ca fiind pur obiectivă, sau detaşată, caracterizarea este marcată şi subiectiv, ca să nu-i spunem „pătată”, inclusiv prin celelalte trei puncte, respectiv „articuluşuri”.

3. Este sugerat, ca un alt păcat laic, deficitul de pragmatism, deci şi de eficienţă. Aici, mulţi comentatori cântă în aceeaşi strună, oarecum strâmbă, dacă nu stricată: un om care a fost doar Primarul unui orăşel ca Sibiul, nu are cum să poată conduce o ţară întreagă. Implicaţia ar fi că un Preşedinte al României trebuie să plece neapărat din Capitală, cum s-a întâmplat şi cu Traian Băsescu. Totuşi, şi Traian Băsescu a ajuns cândva în Capitală, trecând de pe valurile mărilor şi oceanelor, pe valurile, mai mari şi mai tulburi, ale vieţii politice. Pentru toţi Preşedinţii, reali sau virtuali, aici merge dictonul Non multum, sed multa, adică, pe româneşte Nu multe şi mărunte, ci una şi bună.

4. În sfârşit, Klaus Johanis este un tip misterios. Cuvântul „misterios”este el însuşi unul misterios şi aici pot intra în joc mai multe epitete sinonime, între care poate fi şi „ciudat”Impresia provine şi din faptul că , într-un mediu de continuă vorbire, care adesea devine vorbărie şi flecăreală, Klaus Johanis vorbeşte puţin, uneori , poate, prea puţin. Apoi rămâne la o distanţă cuvenită şi evită „băile de mulţime”, care, pentru Traian Băsescu sunt izvoare de regenerare a energiilor.  Se poate naşte starea de „Ăsta nu-i de-al nostru”, unde implicitul „Noi” rămâne foarte vag definit, chiar anonim. Vom recunoaşte că Traian Băsescu gândeşte organizat, vorbeşte la obiect (respectiv la subiect) şi are carismă. Aceasta nu înseamnă că dânsul ar fi un model paradigmatic, sau Infailibil ca Papa, acesta fiind cel de al  patrulea dintre „articuluşurile cele de price” ale lui Gherontie Cotore. Oamenii se adeveresc nu prin ceea ce spun şi  promit , ci prin ceea ce fac, chiar dacă tac,  şi se adeveresc nu de la începutul, ci pe parcursul faptelor lor.

PS  Se cristalizează treptat, la scară istorică, o diferenţă între două tipuri de Personalitate. Personalitatea romantică, tradiţională, care iese în relief pregnant, prin elocvenţă, ca şi prin limbajul non-verbal , cum ar fi gesticulaţia largă şi părul vâlvoi, ca într-o pictură a lui Delacroix. Apoi, oarecum în contrapunct, Personalitatea modernă, care este discretă, este preocupată de fondul şi fundalul temelor-problemă, năzuinţa sa fiind optima funcţionare a unui Sistem, nu laudele şi aplauzele publice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest articol a fost publicat în Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Salvează legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *