CU GURA…… CĂSCATĂ !

 

 

Vorbirea fiind un fenomen specific uman, iar limba fiind un organ al vorbirii, este firesc diapazonul de expresii în care cei doi termeni –„vorbirea” şi „limba”- intră, sau mai pot intra. Dacă cineva zice „Ţine-ţi gura!”, aceasta înseamnă „Taci, nu mai tot sporovăi!”, iar dacă zice, invers, „Cască-ţi gura!”, aceasta înseamnă „Vorbeşte odată, nu face pe mutul!”Cele două imperative sunt, de regulă, alternative, dar sunt şi situaţii în care, cel puţin unii dintre noi,  reuşesc performanţa ca, în chip concomitent, să vorbească pe un plan şi să tacă pe celălalt plan, complementar. O astfel de performanţă a realizat-o , doar până aseară, Robert Turcescu.

Avem în limba română mai multe expresii, care asociază „gura” cu „căscatul”. Noi căscăm, de regulă, atunci când ne plictisim şi este un semn de impoliteţe să caşti în prezenţa cuiva, mai ales când dialoghezi cu el, cu atât mai mult cu ea. Mai căscăm înainte de a adormi, ca un semn de lenevire a fiinţei noastre, de somnolenţă, îninte de somn. În acest sens, cască şi animalele, spre exemplu leii sau câinii, ca şi alte dobitoace necuvântătoare. Căscatul poate fi orientat şi spre semnul plus, nu numai spre zero, care este somnul. Dacă mama îi spune copilului „Eşti un căscat!”, înseamnă că acesta era distrat şi nu era atent la ceea ce el ar fi trebuit să fie atent. De exemplu, el se uita la norii cumulus, de unde aştepta să se ivească un înger, şi nu se uita la animalele care, duse de el la păscut, dădeau iama în lucerna vecinului. Dar, verbul „a căsca” devine cu totul elocvent atunci când intră în expresia impersonală „a rămâne cu gura căscată”, care are diverse grade, între „a rămâne uimit”, prin „a rămâne blocat”, până la „a rămâne trăznit”. Eu personal, ca să zic aşa, am rămas cu gura căscată, aseară, când am aflat că Robert Turcescu a fost ofiţer sub acoperire, şi nu cu un grad oarecare, ci cu acela de Locotenent-colonel. Situaţia este destul de complexă, este chiar încurcată şi complicată, dar ea nu intră în cercul meu de preocupări, decât de la o anumită distanţă, ca semn al altor fenomene, din Mass-media şi nu numai. Oricum, o anumită rezervă am avut întotdeauna faţă de Robert Turcescu. Această rezervă pleacă de la acele emisiuni ale dânsului, care se încheiau cu cele două bile, albă şi neagră. Acolo, Redactorul sau Realizatorul Robert Turcescu „se da artist”, cum se spune, jucând concomitent două roluri, totuşi, distincte, rolul de Profesor şi rolul de Procuror, uneori chiar de Inchizitor. Trec peste faptul că în Învăţământul nostru, unii Profesori se comportă ca nişte Inchizitori, fapt care nu este un argument în cazul, poate că şi în „cauza” lui Robert Turcescu. Mă refer acum la această situaţie, întrucât ea mi-a stârnit  şi câteva amintiri.

Pe vremea comuniştilor, doi dintre bunii mei prieteni, fiecare în parte, m-au invitat la o discuţie absolut confidenţială, deci între patru ochi, punându-mi o aceeaşi întrebare. Întrucât un ofiţer de Securitate, l-a solicitat pe fiecare să intre în această Instituţie, sub acoperire, el ce să facă, să intre sau să nu intre!? Ambele discuţii au fost lungi şi chinuitoare, punând în joc toate argumentele şi contra-argumentele posibile. Rumegând tema şi problema, cu fiecare dintre ei, dar şi singur, am ajuns la încheierea: „Dacă mie mi s-ar face această propunere, eu nu aş fi de acord să intru în Securitate, dar tu fă cum crezi tu că este mai bine!” Altfel spus, mi-am declinat sfatul, sau mi-am „suspendat judecata”, cum ar spune scepticul Sextus Empiricus, când este vorba de întâlnirea „opiniilor contrare”. Tot cam pe atunci , o altă întrebare, în chip firesc mai frecventă, era aceea dacă cineva să rămână sau să nu rămână în străinătate, adică „Afară”, dacă avea norocul să plece acolo!? N-am avut norocul unei plecări, prin care să-mi verific sfatul  pe piele proprie, dar răspunsul era acelaşi: „Eu nu aş rămâne, dar tu fă cum crezi tu că este mai bine”. Din experienţa altora, prieteni sau cunoştinţe, dar şi din cea proprie, s-a mai cristalizat o situaţie. Când este vorba de căsătorie sau de divorţ, nu dau nici un fel de sfat nimănui, fiecare să facă, şi într-un caz, ca şi în celălalt, aşa cum crede el că este mai bine.Aceasta înseamnă că, în cele trei situaţii, las în seama exclusivă a propriei sale conştiinţe decizia celui aflat într-o dilemă Pe această cale, omul îşi angajează propria lui conştiinţă, deci libertatea, dar şi responsibilitatea, chiar şi răspunderea fiinţei lui. Este interesant că, la atâţia ani după Revoluţie, poziţia mea a rămas aceeaşi. Dacă cineva, prieten sau cunoştinţă, rudă sau străin, îmi cere un sfat, caut mai întâi să cunosc şi să înţeleg situaţia lui proprie, specifică, pentru a-i da sfatul cel mai bun. Dar, nu am dat, nu dau şi nu voi da niciodată sfaturi atunci când este vorba de cele trei situaţii: intrarea în Securitate, rămânerea în Străinătate (Afară) şi Căsătoria sau Divorţul „Dixit et salvavit anima mea”. Adică „Am zis şi mi-am salvat sufletul”, dar categoric că nu asemeni lui Robert Turcescu. Până una alta , dar sper că numai deocamdată, mie nu-mi este deloc clar de ce Împricinatul a făcut mărturisirea dânsului chiar acum, nu la o altă dată, fie mai devreme, fie  mai târziu!

P.S. După cum le mărturiseşte colegilor şi invitaţilor săi,  Robert Turcescu aşteaptă şi o Judecată dreaptă. Aici, ca Profesor, îi sugerez sau îl sfătuiesc să facă distincţia dintre cel puţin şase forme şi trepte ale unei drepte Judecăţi : 1) Judecata Opiniei publice, căreia i s-a adresat ca Jurnalist; 2) Judecata Judecătorului profesionist, din Tribunal; 3) Judecata Securităţii (SRI), unde  a lucrat ca „Ofiţer sub acoperire”; 4) Judecăţile individuale ale prietenilor sau ale adversarilor; 5) Judecata propriei sale conştiinţe, a conştiinţei de sine, dacă are o astfel de conştiinţă. Unii sunt chiar specialişti în muşcături şi muşcări, dar sunt repetenţi la capitolul „remuşcări” 6) În sfârşit, Judecata Bunului Dumnezeu, care este dincolo de antinomia Bunătate-Dreptate, şi care vine la urmă, ca o confirmare sau o infirmare a judecăţilor precedente, petrecute pe Pământ Nu este bine să încurcăm aceste Judecăţi şi Judecări, sau, altfel spus , nu este bine „Să încurcăm borcanele!”.

 

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>