LIBERTATEA  ŞI  PLIMBAREA

Motto „Proprii omului sunt plimbarea şi cunoaşterea gramaticii”(Aristotel)

 

Citeam undeva, nu mai ştiu unde, versul naiv, dar simplu şi  frumos : „Hai, să mergem la plimbare / Pe sub umbră, pe sub soare” Plimbarea de Duminică, 10 August, organizată de „Antena 3” şi petrecută în jurul Palatului Cotroceni, a fost una ceva mai complicată şi nu pe deplin poetică. Dacă nu mă înşel, prima „plimbare”, făcută tot în jurul Palatului Cotroceni, îi aparţine braşoveanului Ioan Ghişe, care îşi poate revendica, dacă nu paternitatea, atunci prioritatea acestei „mişcări” în România. Împreună cu unul sau cu câţiva prieteni, dânsul se „plimba” înainte şi înapoi, purtând pe piept („pieptu-i de aramă”, i-am putea spune) o lozincă violent anti-băsistă. Un străin, care nu îi iubea pe români, a formulat cândva propoziţia „Dacă vrei să compromiţi o idee, du-o în România!” Ceea ce Senatorul de Braşov Ioan Ghişe a şi făcut cu „braşoava” dânsului!

Plimbarea de Duminică a avut un alt caracter, sau alte caractere.Ea a avut, mai întâi, un caracter duminical. „Geneza”şi Teologia ne spun că în ziua a şaptea a Facerii Lumii, adică în ziua de Duminică, până şi Bunul Dumnezeu s-a odihnit. Dar, ele  nu ne spun dacă în acest timp şi spaţiu de odihnă a Creatorului intră şi Plimbarea. Oricum, imperativul creştin „Iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi!”, cel puţin în câteva puncte, nu a fost atins pe deplin. În al  doilea rând, Plimbarea, nu ştiu dacă plin-deplin, sau numai parţial, a soluţionat o antinomie, pentru că, pe de o parte, ea a fost proiectată, programată şi anunţată pe „Sticlă” de către redactorii „Antenei 3”, dar, pe de altă parte, ea a avut un caracter spontan. Mă paşte  gândul că însuşi Kant, care era specialist în soluţionarea antinomiilor, ar putea fi încercat de un sentimentst de invidie în faţa unei astfel de soluţii a antinomiei Libertăţii. În al treilea rând, Plimbarea a avut un caracter colectiv, numărul participanţilor făcând obiectul diverselor „puncte de vedere”, libere şi ele în democraţia noastră, chiar atunci când este vorba de Matematică., respectiv de Statistică, aşa cum apare aceasta în Sociologia aplicată prin cercetările concrete.  Oricum, o bătrânică adorabilă ne mărturiseşte că dânsa se plimbă zilnic 10 kilometrii, dar că „Plimbarea colectivă este mult mai eficientă” decât ar fi crezut dânsa până atunci. În sfârşit, Plimbarea a avut un caracter naţional, întrucât s-a petrecut în toate oraşele mari ale României, aici Timişoara ieşind iarăşi în evidenţă prin contribuţia doamnei Maria Grafini. Prin acest caracter, Plimbarea, fiind proiectată la Centru şi reverberată în Provincie, poate fi considerată şi un model practic efectiv de realizare a Regionalizării, din care domnul Dragnea ar putea să se inspire cu nebănuite foloase. Ceea ce am spus până acum este doar o schiţă , care poate fi adâncită şi extinsă pentru a fi la înălţimea fenomenului analizat, Plimbarea de  Duminică.

Vrând-nevrând, îmi amintesc şi aici de Aristotel..O mare parte din „Topica” sa este consacrată unui cuvânt, cuvântul „propriu”, ridicat la rangul de concept, unul la fel de important ca şi faimosul dublet „gen proxim” şi „diferenţă specifică”. În perioada Scolastică, acest concept, adică PROPRIUL, s-a degradat până la intrarea lui în uitare. Aceasta pentru că gândirea scolastică era universalistă, diminuând rolul a ceea ce este specific, respectiv propriu unei entităţi, fie aceasta lucru, fiinţă sau situaţie. Limbile au păstrat acest cuvânt, încât, în limba română, spectrul lui semantic se înscrie între dubletul „propriu”-”figurat” şi „proprietate”-”proprietar”, incluzând, desigur, şi faimosul enunţ după care „Proprietatea este sfântă” Dar, cu această sfinţire, cuvântul „propriu”nu îţi recapătă valoarea de concept, pe care i-a conferit-o Aristotel. În lucrările sale, Arstotel ilustrează acest concept prin mai multe exemple, dar când este vorba de om, două sunt exemplele care revin cu o frecvenţă semnificativă. Proprii omului -afirmă Stagiritul- sunt Plimbarea şi cunoaşterea Gramaticii. Într-adevăr, lucrurile nu se plimbă, ci ele sunt mişcate de cauze.fizice, sau cad, datorită Legii gravitaţiei. Apoi, nici vieţuitoarele nu se plimbă, ci ele fug, sau zboară sau înoată încoace şi încolo, potrivit  .instinctului lor de conservare. Aşadar, Plimbarea este proprie numai omului.Dar, precizează Aristotel, ea este propriu-zis Plimbare, numai dacă are un caracter dezinteresat, respectiv un caracter contemplativ. Şcoala lui Aristotel se numea Peripatetică, adică „Plimbătoare”, ar veni în româneşte, întrucât el cu discipolii săi se plimbau discutând probleme de Filosofie, această preocupare fiind ea însăţi una absolut dezinteresată..

Acum, dacă raportăm conceptul aristotelic al Propriului, ilustrat prin exemplul Plimbării, la Plimbarea din jurul Palatului Cotroceni, ne aflăm în faţa unei dileme: ori conceptul aristotelic, însoţit de exemplul Plimbării, este greşit sau este depăşit istoric, ori Plimbarea de Duminică nu a fost efectiv o Plimbare. Reformulând dilema, Hegel ar putea zice că în acest caz :o ri Plimbarea reală nu a fost la înălţimea conceptului ei, ori că acest concept este defectuos şi că trebuie regândit.

N.B. Ca titlu, am oscilat  între „Libertatea Plimbării” şi „Plimbarea Libertăţii”, al doilea titlu sugerând expresia tradiţională „Plimbă Ursul!”. Din raţiuni de echidistanţă , m-am oprit la neutralul, egalul „Libertatea şi Plimbarea”

 

 

 

 

This entry was posted in Fără categorie, Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>