DECALOGUL OPINIEI

 

                                       DECALOGUL  OPINIEI

 

Regula  0.   Deontologia Opiniei, ca teorie, se constituie în zona de interferenţă a două cercuri : cercul vieţii morale şi cercul vieţii profesionale. Primul cerc este universal, al doilea cerc este particular. În zona de interferenţă a cercurilor se cristalizează valorile deontologice bipolare Corect-Incorect. În cazul Opiniei, cercul profesional este practica discursivă, oratorică, iar  Decalogul Opiniei  fixează cele 10 Reguli ale acestei practici.

 

Regula 1. Opinia trebuie să conţină două componente: o componentă cognitivă (informaţională) şi o componentă evaluantă ( atitudinală). Altfel, opinia se auto-anulează ca opinie. Ea devine ori enunţ ştiinţific, fie el adevărat (A), sau fals (F), ori o stare subiectivă arbitrară.

 

Regula 2. Opinia este şi trebuie să rămână doar opinie, adică  - folosind un set de sinonime  -  o părere, un punct de vedere, o perspectivă, care sunt ( toate)  firesc şi fatal parţiale. Altfel, opinia poate fi însoţită de prezumţia falsă că ea ar fi adevărată (chiar „absolut adevărată”), sau falsă (chiar „absolut falsă”)

  

Regula 3.  Libertatea opiniei trebuie să fie corelată  cu responsabilitatea ei, altfel libertatea se converteşte în libertinism sau în  libertinaj. Responsabilitatea şi răspunderea sunt corelative, prima fiind morală, a doua fiind juridică.

 

Regula 4. Dreptul la opinie, respectiv libertatea opiniei,  nu trebuie să justifice nedreptatea ei, fie aceasta epistemică (adevărat – fals), sau etică (bine – rău), sau deontică (corect – incorect). Altfel, opinia devine nedreaptă şi îşi pierde componenta morală (adică primul dintre cele două cercuri intersectate)

 Regula 5.  Chiar dacă este doar o opinie -şi tocmai de aceea-,  opinia trebuie să fie consistentă, coerentă şi consecventă. Cele trei proprietăţi trebuie să atingă gradele lor optime (exprimate prin „cât mai”). Oricine are libertatea şi dreptul să se răzgândească, cu condiţi ca  mai înainte , să se gândească  Altfel, din oportună, opinia devine oportunistă.

 Regula 6. Opinia trebuie să fie expresia exteriorizată (verbal, non-verbal sau paraverbal) a unei convingeri (C2), respectiv a unei credinţe (C3), nu a unei certitudini(C1), care însoţeşte doar enunţurile ştiinţifice. Altfel, opinia devine un simulacru sau o formă a ipocriziei, resortul acesteia fiind manipularea.

 

Regula 7.  La baza Convingerii (C1), sau a Credinţei (C3)  exprimate prin opinii, trebuie să stea un interes, interes care trebuie să fie şi legal şi moral, deci corect. Altfel, opinia devine sau o formă a utopiei (un vis sau o visare), sau o formă de exprimare a egoismului (Eu=Eu).

  

 Regula 8. Opinia trebuie să rezolve optim complexul temă-problemă-soluţie. Altfel, opinia rămâne doar o „vorbă în vânt”( o vibraţie a aerului). În soluţionarea unei probleme poate intra şi „compromisul admisibil”, care are condiţii şi Reguli stricte.

 

Regula 9. Opinia trebuie  să fie enunţată şi exprimată într-un spaţiu public, (nu în faţa oglinzii), dar ea trebuie să fie şi susţinută, justificată cu argumente (motive, temeiuri) verosimile şi pentru celălalt-ceilalţi. Altfel, dialogul sau dezbaterea  se convertesc în  „monologuri paralele”, sau într-un autism generalizat.

 

Regula 10. La nivelul formei de exprimare- expresie, opinia trebuie să satisfacă cele trei exigenţe clasice ale oricărui discurs: claritatea, coerenţa, concizia. Altfel, expresia devine obscură, diluată, ambiguă şi sporeşte non-transparenţa comunicării.

 

 

 

 

 

 

 

This entry was posted in Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>