Recunoştinţa şi Generozitatea

 

                                 RECUNOŞTINŢA  ŞI GENEROZITATEA

 

                                                                                                                                           c de „Fapt Conceptul etic de “Fapt moral” este un model teoretic care are, ca echivalent practic, fapta-înfăptuirea. El  are mai multe componente, care sunt corelate prin relaţii reciproce. Pe întregul „Faptului moral”, între componentele lui  se constituie o relaţia de circularitate, numită şi  „cauzalitate circulară”. O componentă esenţială a „Faptului moral” este Norma morală. În Logica modernă (deontică), se face o distincţie între enunţurile descriptive, care au la bază functorul (conjunctorul) epistemic este-nu este (E ~ E) şi enunţurile prescriptive, sau imperative, care au la bază functorul deontic trebuie-nu trebuie (T~ T) Propoziţia „Zăpada este albă” este un enunţ descriptiv, iar propoziţia „Trebuie să fi recunoscător” este un enunţ prescriptiv (imperativ), ea fiind o Normă morală. Functorul deontic trebuie-nu trebuie (T~T) este considerat cel mai „tare”. Dar, el poate fi modulat, sau modelat, în sensul libertăţii interioare, prin folosirea modului verbal Condiţional-Optativ. Atunci avem: „ar trebui”- „nu ar trebui”, „ar fi bine”-„nu ar fi bine”, „ar fi rău”-„nu ar fi rău”, după care mai pot veni şi alte nuanţe, ca „nu ar fi prea bine”-„nu ar fi prea rău”. În limba română există şi doi functori specific morali, „se cade”-„nu se cade” şi „se cuvine”-„nu se cuvine”, functori  analizaţi magistral de Constantin Noica.

Oricare Normă morală are două forme de expresie, una pozitivă şi alta negativă, iar aici forma negativă a Normei noastre este „Nu trebuie să fi ingrat”.  Echivalente sub raport informaţional, cele două forme îşi vădesc importanţa capitală în procesul educaţiei şi în formularea Codurilor. Eficacitatea educaţiei rezidă în strategia îmbinării celor două forme de expresie ale oricărei Norme.

Ca şi în alte texte,  îi introducem aici, pentru ilustrare şi ca personaje simbolice, pe Petru (P1) şi pe Pavel (P2), primul fiind activ, al doile fiind  re-activ. Să zicem acum că P1 (profesor) îl meditează gratuit pe P2 (elev), întrucât crede în destinul exemplar al acestuia. Se cuvine ca P2 să-i fie recunoscător lui P1

1. Trei ipostaze etice

Termenul „recunoscător” are în structura „Faptului moral”, nu una, ci chiar trei ipostaze, fin diferenţiate.

Mai întâi, dacă este cuprins în Norma „Trebuie să fi recunoscător”, termenul „recunoscător” desemnează o calitate morală, numită recunoştinţă. Dar aici, recunoştinţa recomandată este doar o noţiune etică, doar un cuvânt.. Ea ţine de ceea ce trebuie să fie (T), dar încă nu este (~E). Ea este doar „o vorbă”, iar în acest sens avem expresia „Fapte, nu vorbe”, ca şi observaţia subtilă a lui Bulă: „Şi minciuna este o vorbă”.

Apoi, dacă „recunoştinţa” recomandată este manifestată efectiv, într-o situaţie concretă şi printr-un act sau un gest, atunci ea devine o valoare reală. Distanţa de la cuvânt (noţiune) la valoare este una ca de la Cer la Pământ, încât şi Cerul este inutil, dacă nu coboară cumva şi pe Pământul  trudit al  faptelor.

În sfârşit, valoare reală fiind, recunoştinţa  poate să fie cunoscută (re-cunoscută) sau nu.. Termenul „recunoştinţă” trece în apreciere, în estimare. Dacă P2 îşi manifestă cumva recunoştinţa, aprecierea poate fi reciprocă. Acum, P2 poate zice: „P1 este un profesor generos”, iar P1 poate zice „P2 este un băiat recunoscător”.În a treia ipostază, acelaşi termen trece pe poziţia de însuşire morlă sau de virtute. Opusul ei, adică ingratitudinea, este  un viciu sau un „defect moral”. Oamenii au defecte, uneltele şi aparatele au defecţiuni.

Destule neînţelegeri, atât din viaţa cotidiană , cât şi din sfera teoretică, provin din faptul că cele trei ipostaze (cuvânt, valoare, însuşire) nu sunt distinse, sau sunt confundate. Să reluăm aceeaşi Normă, din perspectiva implicaţiilor ei tacite , care se sub-înţeleg..

2. Setul de implicaţii

Mai întâi, chiar dacă numai enunţăm Norma, se subînţelege că cineva trebuie să fie recunoscător, iar acest cineva este cel de al doilea personaj, adică P2. Norma este formulată în expresie generală şi se referă, ca adresă, la oricine. Dar, în anonimatul lui oricine intră şi cineva, care în acest caz individual este P2.

Apoi, se subînţelege că acel cineva trebuie să fie recunoscător faţă de altcineva ( alt-cineva), care aici este P1, cel cu iniţiativa şi cu fapta. Nu-i poţi fi recunoscător nimănui sau oricui. Tot aşa, nu te poţi ruga Nimănui (Nefiinţei), decât dacă eşti călugăr budhist. Dar, ca şi în alte situaţii, cum ar fi răspunderea sau responsabilitatea, se pot şi aici încurca „adresele”.

În continuare, se subînţelege că cineva trebuie să fie recunoscător faţă de altcineva, pentru ceva anume. Acest ceva anume este manifestarea lui  P1 şi  ea poate lua diverse forme, care se înscriu între gesturi şi fapte, respectiv „fructul faptei”, în limbajul poemului Bavagat-Gita. Nu-i poţi fi recunoscător celuilalt , pentru faptul că el doar există şi stă.. Dacă el/ea doar stă, dar te priveşte, intră în joc ochiul şi privirea care, în interpretarea lui J.P.Sartre, sunt modalităţi prin care oamenii îşi încearcă şi îşi periclitează reciproc fiinţa. Dar, ochiul şi privirea pot fi şi modalităţi prin care oamenii îşi pot exprima, tot reciproc, iubirea sau recunoştinţa.

Simetric şi mai departe, se subînţelege că trebuie să-i fi recunoscător cuiva, pentru ceva anume,  faptă sau gest, prin altceva (alt-ceva) anume, tot faptă sau gest.

Şi, în sfârşit, se subînţelege că între cele două manifestări , ale lui P1 şi P2, trebuie să existe o relaţie (R), care defineşte chiar natura relaţiei dintre fiinţa lui P1 şi fiinţa lui P2,  aici fiind vorba de fiinţa lor subiectivă, adică de Sinele lor, nu doar de Eul lor.

 

 

3. Diferenţa specifică

Or, aici apare diferenţa specifică dintre relaţiile morale şi alte tipuri de relaţii. Prin contrast, putem invoca aici relaţiile economice, în care P1 şi P2 sunt agenţi economici. Unul vinde şi altul cumpără (sau invers), ceva sau altceva. În momentul vânzării-cumpărării există o echivalenţă deplină între valoarea mărfii şi preţul ei, preţ exprimat în bani , care sunt, încă de la Adam Smith  încoace, echivalentul universal al valorii. De la originarul troc, până la piaţa modernă, această echivalenţă, care tinde spre identitate, este o lege a relaţiilor economice, a „Economiei de piaţă”. S-ar părea că fenomenul „Polach”, descoperit la triburile de maori din Australia., infirmă sau se abate de la legea echivalenţei. Aici, în relaţia dintre două triburi, fiind vorba de un concurs, câştigă acela care oferă mai mult. Această „generozitate” are o „raţiune” mai adâncă, nu neapărat „egoistă”, dar încă nedescoperită pe deplin.

În cazul relaţiilor morale, în acest caz al recunoştinţei, nu există şi nici nu trebuie să existe o echivalenţă, cu atât mai puţin o identitate între manifestările  celor doi parteneri, P1 şi P2. Pentru o faptă anume poţi fi recunoscător şi prin simpla exprimare verbală a recunoştinţei, în lipsă de altceva. Ajuns student, P2 îi aduce lui P1 un stilou şi soţiei acestuia (Petrina) un buchet de flori.  Încât, dacă relaţiile economice şi nu numai ele, au la bază echivalenţa, care tinde spre identitate, relaţiile morale au la bază corespondenţa, care are un spaţiu variat şi variabil de posibilităţi, de alternative. Aceasta înseamnă, în altă expresie, că relaţiile non-morale (economice, aici) se bazează esenţial pe simetrie, iar relaţiile morale, având simetria ca fundal implicit şi virtual,  conţin, la nivel de relief, şi asimetria. Acestei zone de posibilă variaţie, de non-identitate, îi putem spune, cu o  expresie a lui Jakobson, „supliment de sens”. Dacă există un „supliment de sens” de natură poetică, există şi un „supliment de sens” de natură morală. Acesta este conţinut în non-identitatea celor două manifestări , proprii celor două personaje.

Putem lămuri suplimentar tema relaţiilor morale, cu exemplul dat al recunoştinţei, revenind la Aristotel, la tema Măsurii etice, exemplificată şi prin virtutea generozităţii. Ca şi celelalte virtuţi, şi generozitatea se cristalizează la mijloc, între două excese, care sunt „prea puţinul”, în stânga şi „prea multul”, în dreapta. În cazul generozităţii, viciul din stânga este zgârcenia, iar viciul din dreapta este risipa. Zgârcitul se are în vedere numai pe El însuşi, deci el nici nu intră într-o relaţie morală. Ceilalţi sunt pentru el doar „instrumente”, menite să-i sporească averea, să întărească verbul „a avea”. Şi Aristotel spunea despre sclav că este „o unealtă vorbitoare” Cogito-ul cartezian devine la zgârcit „Am, deci exist”, şi cu cât are mai mult, cu atât este mai mult El însuşi. Dar, opusul său, adică risipitorul, împrăştie tot ce are şi împarte tot, cui vrea şi cui nu vrea. Aici intră în joc norocul şi nenorocul celor „miluiţi”, dar şi norocul şi nenorocul sunt „accidente”, (Aristotel), iar aici latura accidentală sporeşte şi datorită „subiectivităţii arbitrare” (Hegel) a risipitorului, care nu are nimic în comun cu Risipitorii lui Marin Preda.  De regulă, averea risipitorului este sau moştenită, încât el nici nu ştie cum s-a ajuns la ea, sau este obţinută pe căi secrete şi „în linişte”, ca în cazul „băieţilor deştepţi”.O analiză excelentă a acestei „generozităţi” şi a „recunoştinţei” aşteptate, o face Anatole France în Grădina lui Epicur.  Autorul arată acolo că cei care îi „miluiesc” pe cerşetori, nu o fac din generozitate, ci din orgoliu şi din vanitate. Prin contrast cu cerşetorul, care nu are, deci nici nu mai este (cineva), iese în evidenţă suplimentară Miluitorul – el se poate crede chiar Mântuitor -, care are şi care este cu atât mai mult El însuşi, cu cât  posedă mai mult. (şi mai multe) Numai că între „a fi” şi „a avea” nu există o identitate, nici chiar o echivalenţă, iar acest dublet verbal trebuie (se cuvine, se cade) să fie înlocuit cu tripletul „a fi”-„a face”-„ a avea”, formulat şi în expresie pozitivă, dar şi în expresie negativă.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

This entry was posted in Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>