Cuvinte şi expresii (7)- “Etcetera”

În Dicţionar avem mai multe cuvinte şi avem şi cuvântul   “etcetera”, prescurtat “etc”. El provine din expresia latină “et caetera”.Îl întâlnim relativ frecvent în exprimarea verbală, fie ea scrisă, sau orală. Cuvântul înseamnă “şi alţii”- “şi altele”, respectiv “şi ceilalţi”-”şi celelalte”. Aceste expresii sunt totuşi distincte faţă de “unii şi alţii”, “unele şi altele”, care îl conţin dar  îl şi suprimă pe “etcetera”, fixându-i o circumferinţă, o limită virtuală. Termenul, de regulă este  – şi în varianta scrisă, uneori şi în cea orală -,  redus la “etc.”. Îmi aduc aminte  – cu încântare -  că profesorul de Latină din Liceu  – Dumitru Mărtinaş -  ne atrăgea atenţia că pronunţia corectă este “etcetera”şi nu “eccetera”, cum îl pronunţă “miţilienii”. Aceşti miliţieni erau “poliţiştii” de pe “vremea comuniştilor”. Noi, elevii, ca să îi ironizăm, potrivit “Legii talionului” (cu deviza: “Dinte pentru dinte, ochi pentru ochi”)  îi numeam “miţilieni”, nu “miliţieni”, făcând o “metateză” (inversare) a vocalelor “l” şi “ţ”. Dar şi azi, spiritele “subţiri” zic “etţetera” şi chiar “etţetera, etţetera” şi nu “etcetera”, pur şi simplu. Dar acest cuvânt, având un înţeles denotativ şi explicit (definit în Dicţionar), are şi câteva înţelesuri conotative, sau implicite. Dintre acestea, ne vom referi numai la patru implicaţii. 1) Prima implicaţie este una de natură logică. Acest termen este absolut nedeterminat, deci nu se referă la ceva anume, la ceva precis sau precizat Sensul lui nu este intrinsec, ci depinde de context, deci de elementele care sunt enumerate până la el: “Mere, pere, prune.. etc”. Când spunem “etcetera”, într-un fel spunem totul, dar în alt fel nu spunem nimic, decât ceea ce am spus până la el. Hegel ar spune aici că “etcetera” poate fi un bun exemplu  pentru identitatea dintre Fiinţă şi Nefiinţă.  Să observăm, apoi, că termenul “etcetera” nu are un antonim, un termen opus: el este, ca să zicem aşa, “singur” pe Lume. El nu are, aşadar, un însoţitor, sau o  însoţitoare şi este monovalent, nu bivalent. Altfel spus, el nu are proprietatea “bipolarităţii”, care, după Tudor Vianu, este o proprietate generică, inerentă tuturor Valorilor. De aici decurge şi cea de a doua implicaţie, care este una gramaticală, corelată cu a treia, axiologică. 2)Implicaţia gramaticală.  Dacă termenul “etcetera” nu este, cum am văzut, “bipolar”, înseamnă că el este axiologic – neutral, iar sub raport etic, este “amoral”. El este, cum se spune, “ca apa Iordanului”, care nu face neapărat bine, dar nici nu strică. Şi, totuşi, există şi o “etică a neutralităţii”. Levi-Strauss crede că în faţa Existenţei, omul poate avea trei atitudini fundamentale: mai întâi, este Optimismul, apoi vine  Pesimismul, şi, în sfârşit, Neutralitatea. Ultima este proprie Omului de Ştiinţă, respectiv, noţiunilor şi Teoriilor ştiinţifice. Cu alte conotaţii, dar cam în acelaşi sens, şi Constantin Noica vorbeşte despre “ethosul neutralităţii”. În Dicţionar se afirmă că acest cuvânt- adică “etcetera”- este, morfologic, un “adverb”. Nu suntem chiar convinşi că este aşa. Natura acestui cuvânt este una infinit plastică, sau plurivalentă şi ea depinde de natura (morfologică) a elementelor care sunt enumerate anterior. Putem spune, la fel de bine, că este un “adjectiv”, dacă el succede unei serii de adjective. O atletă poate fi: ” înaltă, energică, harnică, punctuală… etc”; aşa cum poate fi, de altfel, şi atletul exemplar. Când adjectivele sunt definite, inclusiv numeric, nu mai încape şi “etcetera”. Culorile Tricolorului nostru sunt :” roşu, galben şi albastru”; nu mai încape aici nici un fel de “etcetera”. Cuvântul nu mai încape nici atunci când, burlesc şi cu umor, zic desprec ea (Dânsa) că este : “Albă, grasă şi frumoasă / Şi devreme-acasă”. Dacă, acum, considerăm că “etcetera” este substantiv, dăm peste alte câteva necazuri gramaticale. Căci ne putem întreba care este “genul” acestui cuvânt? Dacă aplicăm  – şi o putem numi -  “Regula de extensie a implicaţiei”, potrivit căreia “morfologia” cuvântului “etcetera” este dată doar de “morfologia” cuvintelor anterior enumerate, putem conchide că “etcetera” poate fi şi feminin, dar şi masculin. Mai logic (sub raport morfologic) ar fi atunci să îl considerăm de un  gen “ambigen” (adică “hermafrodit”), respectiv “neutru”. Astfel încât această neutralitate  de tip gramatical ar putea  fi consonantă şi cu mai sus-menţionata neutralitate axiologică. Dar, tot aşa, dacă aplicăm “Regula de extensie a implicaţiei”, putem deduce că “etcetera”, este numeral, cu rangul numeric X, deoarece elementele care îl preced sunt enumerate (deci şi numărate).  Dacă plecăm de la DEX, care menţionează, ca referenţi ai lui “etcetera”, pe “alţii” şi “altele”, “ceilalţi” şi “celelalte”, încă şi mai logic ar fi să considerăm că  de fapt “etcetera” este doar un “pronume nehotărît”, persoana a III-a , plural. Am împăca astfel “toate caprele” cu “toate verzele”. Dar “etcetera” este numai prin sens (adică logic şi gramatical) un cuvânt “neutru-neutral”. Căci, prin semnificaţie şi în context, acelaşi cuvânt se încarcă şi cu înţelesuri axiologice. 3) Semnificaţia axiologică. Prima semnificaţie axiologică derivă tot din “Regula” enunţată înainte. Se subînţelege că toate elementele care sunt menţionate până la “etc”, sunt de valoare egală, au aceeaşi natură şi acelaşi rang. Dacă spun: “Mere, pere, prune…” se subînţelege că şi restul, care este şi ne-enumerat, dar şi ne- numărat, este alcătuit tot din fructe (cireşe, caise, gutui…etc.). Ele toate, ca şi altele în plus, nu stau pe un plan de “neutralitate”, ci pe un plan de egalitate valorică. Ele toate (fiecare cu gustul ei) sunt fructe, deci nu sunt nici pietre telurice şi nici stele astrale. Abia pe un alt plan, când se spune despre cineva că “încurcă merele cu perele”, cele două soiuri de fructe sunt distinse calitativ, delimitate. Şi numai dacă intră şi “gustul” pe rol, ele pot fi şi ierarhizate (unii preferă merele, alţii însă, preferă perele). Prima semnificaţie axiologică pune în joc, aşadar, nu neutralitatea, ci egalitatea axiologică. Acum, dacă elementele care sunt enumerate, sunt Anti-valori, Non-valori, sau Pseudo-valori,”Regula” noastră se conservă, sub acelaşi semn al egalităţii. Cum ne spunea şi poetul: “Toate-s praf, lumea-i cum este / Şi ca lumea suntem  noi”. Dar chiar în “Regula” menţionată, poate fi dată şi excepţia, despre care se spune că “întăreşte Regula”. Căci sub egalitatea axiologică, “etcetera” poate introduce şi o discretă ierarhie, care de regulă merge de la pozitiv spre negativ. Adică, ceea ce numim şi enumerăm (“expresis verbis”) este totuşi mai important decât ceea ce subînţelegem prin “etcetera”. E ca şi cum, tratând despre o Problemă, am încheia expunerea zicând: “Desigur că mai există tot felul de alte probleme….dar”. Este clar că aceste “alte probleme” (ţinând de “etcetera”), sunt deja doar câteva “problemuţe”, sau “problemioare”. Într-o enumerare, care are şi o funcţie de exemplificare, începem, de regulă, cu ceea ce este mai important, sau  reprezentativ şi apoi mergem gradual şi descrescător. Când enumăr formele Vieţii pe Pământ, zic: oamenii, animalele, plantele, fără să ajung şi la microbi, care intră la “etcetera”. Dar, enumerarea poate merge şi invers, dacă introduc axul genetic, sau istoric. Dacă enumăr, spre exemplu, ipostazele “Casei” – ca adăpost împotriva entropiei Naturii -  le voi înşira sau enumera  cam aşa: “peştera”, “coliba”, “cortul”, “casa rustică”, “blocul”, “zgârie norii”, etc. Regula de reprezentare este valabilă şi pentru valori, dar şi pentru opusele lor: deci pentru “anti-valori”, “pseudo-valori”, “non-valori”. Încât, dacă este vorba de setul de”nenorociri” care pot să pândească  fiinţa umană, acestea ar fi : “apocalipsa”, “deluviul”, “catastrofa”, “dezastrul”, “tragedia”, “drama” etc. În acest context al ierarhiei, apare şi problema “Priorităţii”. Vârful priorităţii  – cu care se şi identifică -  îl ocupă “primul”, respectiv, “prima”. Nu putem vorbi despre “prioritatea” celui de “al doilea”, respectiv “a doua”; ne interzice şi logica şi gramatica. Pe “vremea comuniştilor”, tânărul Bulă era “Primul la sport, primul la învăţătură”. Dar, atenţie, aici este vorba de două domenii (Sportul şi Învăţătura), Bulă fiind Premiant în ambele domenii. El ar fi putut fi şi “Primul la sport, al doilea la învăţătură”(ceea ce era foarte probabil), sau invers, “Primul la învăţătură, al doilea la sport” (ceea ce pare mai puţin probabil). Dar aici, noi putem  vorbi  – şi se vorbeşte legitim -  despre “drama celui de al doilea”(respectiv, a “celei de a doua”). Într-un concurs sportiv (ca şi în oricare altă situaţie concurenţială), Primul (Prima) ia, cum se spune, “partea leului” şi el – ea sunt înscrişi pe lista “nemuritorilor”. În Antichitatea elină, învingătorii la Olimpiadă se bucurau de câteva privilegii, la care nu avea dreptul nici Şeful Statului, deci Primul, în ordinea politică (Pericle). De aici a plecat şi tragedia lui Socrate. La celebrul “Proces”, el a pretins ca pentru serviciile aduse Atenei, să fie  – nici mai mult, nici mai puţin, decât -  hrănit în Pritaneu, cu o hrană specială, destinată numai învingătorilor la Olimpiadă. Stupoarea Areopagului (adunarea judecătorilor) a fost totală, iar Socrate a fost condamnat la moarte. Ca să se “îndulcească”, totuşi, cumva, “drama celui de al doilea” (sau “de a doua”), a fost inventat şi “Premiul de consolare”, termen elocvent prin el însuşi. În acelaşi sens, şi oarecum paradoxal, s-au inventat 3 Premii: I, II, III. Iar cele trei Medalii,  corespunzătoare, merg de sus în jos: “aur”, “argint”, “bronz”. Iar pe Podium, această ierarhie este ilustrată chiar spaţial. Şi steagurile naţionale sunt distribuite, pe verticală, în chip non-egal (dar echitabil). Numai că Primul-Prima  îşi recapătă, totuşi,  prioritatea (întâietatea) întrucât, pe plan melodic, se cântă doar Imnul Ţării Învingătorului. Tot de la latini (romani), mai avem şi paradoxala expresie : “Primul între egali”, ceea ce este o “contradictio in adjecto”. Cezar a fost “Primul între egali”, adică între cei trei Consuli, care formau “Triumviratul”, acesta fiind ultima formă a Republicii, dar şi prima formă a Imperiului. Acum, după “cel de al treilea” (“bronzul”), urmează doar “restul lumii”, adică nu mai urmează nimic, decât “etcetera” (“etc”). Semnificaţia lui “etcetera” este aici Anonimatul, acesta fiind dat sau propriu “muritorilor de rând”. 4) Semnificaţia epistemică (respectiv, cognitivă). Cuvântul “etcetera” ne duce, sau ne poate conduce, aproape direct, la termenul epistemic “Inducţie”. Inducţia este metoda prin care analizăm entităţile unei clase (fie ele obiecte, fiinţe sau fenomene), pentru a extrage, prin analiză,  o proprietate generică (sau comună), respectiv,  o conexiune mai adâncă a lor (Regularitate, sau Lege). Dar oare putem noi să analizăm toate entităţile unei clase? Uneori se poate. Putem supune analizei toţi Regii din Istoria României, sau toţi Regii din Europa de azi. Aici “etcetera” nu mai are nici un loc. Aici putem vorbi de o “inducţie completă”. Dar în marea majoritate a situaţiilor (cognitive), nu putem analiza toate entităţile unei clase. Analizăm doar câteva, iar rezultatul îl generalizăm şi, uneori, îl şi extrapolăm. Iar aici are loc “inducţia incompletă”, în care deja este implicat “etcetera”, deci “restul clasei”, neanalizat. Pentru un gânditor ca Blaise Pascal, acest “rest”a fost o adevărată nenorocire. Cu referinţă la gânditorul francez, vorbeam, în cartea “Structura unei sinteze filosofice”, despre “drama inducţiei incomplete”. Pentru Blaise Pascal, această “dramă” a devenit o adevărată “tragedie”. Dar, poţi pleca şi de la un singur element (în cazul “relaţiilor” este nevoie de cel puţin două), pentru a ajunge, prin intuiţie, direct la o Lege. Aşa i s-a întâmplat lui Arhimede. Norocul, ne asigură Aristotel, este o “întâmplare fericită”, iar Nenorocul este tot o “întâmplare”, dar una “nefericită”. Întâmplarea fericită s-a petrecut atunci când Arhimede făcea baie, într-o cadă. Acolo a observat el că piciorul lui este mai greu, când îl scoate din apă, decât atunci când acesta rămâne în apă. Brusc, el a intuit conexiunea dintre greutatea (variabilă) a piciorului şi constanta mediului, adică a apei. De aici a dedus el corelaţia dintre “solide” şi “lichide”, deci Legea care îi poartă numele. Atât a fost de fericit (Norocosul) încât a ieşit din baie, fugind gol pe străzile Siracuzei şi strigând “Evrica!”, adică “Am descoperit!”. Legea care îi poartă numele era prezentă în structura materiei, de când este Lumea Lume, dar numai el a descoperit-o. Şi a descoperit-o fără să parcurgă şi alte elemente din evantaiul infinit al lui “etcetera”. În acest caz fericit, nu mai este nevoie de “etcetera”, nici înainte de Lege ( Arhimede a plecat doar de la două elemente: apa şi piciorul lui), dar nici după apariţia Legii, căci toate fenomenele (fără excepţie) stau sub Lege. Să recunoaştem acum, în final, că în acest text ne-am şi jucat puţin cu cuvintele (cu-cu!) şi conceptele. Dar poate că şi jocul are tâlcul şi rostul lui.

NB-1) Domnul Şerban Iliescu- cunoscutul Realizator de la “Radioul Public” (S.R.R.) şi eminent lingvist, în pofida vârstei tinere-, îmi atrage atenţia că folosirea expresiei duble “etţetera-etţetera” nu este un semn de “preţiozitate”, sau de “subţirime”- cum afirmam eu în text-, ci ea este derivată dintr-un “echivoc”. Mi-am amintit brusc de Profesorul meu de Latină, Dumitru Mărtinaş, care ne-a definit acest echivoc. În ce constă el, “echivocul”?. Din limba Latină, noi moştenim doar textele scrise, nu şi pronunţia lor. Nici nu ne putem imagina “sonoritatea” vocii lui Cicero, sau a lui Cezar. Deci, atunci când consoana “c”, este urmată de vocalele “i”sau “e”, atunci, oare, cum le pronunţăm împreună, ca diftongi?.  Căci, le putem pronunţa şi “ci”, respectiv,”ce”, dar le putem pronunţa şi “ţi”, respectiv “ţe”. Adică, putem rosti şi “Cicero”sau “Cezar”, dar la fel de bine putem spune şi “Ţiţero” sau “Ţezar”. Germanii au mers pe prima variantă ( de unde l-au extras şi pe “Caiser”), Ruşii au mers pe a doua variantă (de unde l-au extras pe “Ţar”). Nu vreau să intru într-o problemă care mă depăşeşte, dar înclin să cred că Ruşii trăiau ceva mai departe de Romani, decât Germanii ( aceştia au resimţit”vecinătatea”Romanilor “pe pielea” lor, ceea ce s-a întâmplat şi invers), încât poate fi mai probabilă pronunţia “ci” şi “ce”, decât “ţi” şi “ţe”. De altfel, şi noi, Românii ( fiind mai “apropiaţi” chiar decât Germanii, faţă de Romani) zicem “Cicero” şi “Cezar”, dacă tot nu am avut norocul să-i auzim vorbind. În acest sens, numai unii oameni de cultură, care cunosc “echivocul” (dar şi prin imitaţie) pronunţă nu “etcetera”, ci “etţetera”. Desigur că asimilarea fonetică (fonică) a unei limbi “exterioare”, depinde şi de structura limbii care asimilează. Căci, această structură proprie acţionează şi ca un filtru selectiv. Oricum, îi mulţumesc Domnului Şerban Iliescu, pentru precizarea fină pe care a făcut-o, oferindu-mi şi ocazia să-mi amintesc, încă o dată, de admirabilul meu Profesor de Latină, Dumitru Mărtinaş.

NB-2) Când traducem expresia latină “et caetera”, trebuie să o traducem cu grijă, iar atunci avem echivalentul ei în română, adică “etcetera”. Dacă, eventual, intersectăm cele două limbi (prima “moartă”, a doua, încă vie), sau încercăm să ajungem, cu orice preţ, la nota lor comună, ne putem trezi cu traducerea lui “et caetera”, prin “şi cetera”. Dar, aşa intrăm, fără să ştim şi fără să vrem, pe tărâmul textului faimos, al Domnului Emil Boc, care ne  şi cântă şi ne şi vorbeşte despre “cetera şi omul drag”.

NB 3) Condiţia tânărului Bulă, “Primul la sport, primul la învăţătură” nu se aplică şi la maturii Co-Preşedinţi ai USL, adică Domnul Crin Antonescu şi Domnul Victor Ponta. Din motive oarecum evidente de “economie” (încă Hamlet îi spunea prietenului său, coleg de existenţă: “Economii, Horaţio, economii!”), vom prescurta aici numele celor doi demnitari, în ordinea “priorităţii”: deci, C.A. şi V.P. Potrivit “Regulii” stabilită cu referinţă la Bulă, nu pot fi amândoi, în acelaşi timp, primii, în acelaşi domeniu. De aici şi derivă (logic, dar şi axiologic ) două alternative : 1)- În primul domeniu, al Sportului, “Primul este V.P., iar al doilea este C.A.” 2) În cel de al doilea domeniu- Învăţătura- ierarhia se inversează, încât aici “Primul este C.A., iar al doilea este V.P.” Cele două, adică ambele alternative au un grad înalt de “probabilitate”, care nu atinge , totuşi, certitudinea (C1). Au, însă, un scăzut grad de “probabilitate”  – nu chiar egal cu zero -  opusele, sau antitezele celor două enunţuri, foarte probabile, primul vizând Sportul, al doilea vizând Învăţătura. Aceste afirmaţii pot fi şi susţinute, cu diverse argumente, pe care nu mai este cazul să le invocăm aici (din motive de “economie”).

NB-4) În pofida tuturor măsurilor luate (mai cu zahărul şi  cu “zăhărelul”, mai cu cearta sau nuiaua) de către Tatăl lui, Bulă continua să rămână un elev slab, “o loază”. Tatăl apelează la Învăţătoare, care îi spune că pentru “îndreptarea” tânărului Bulă, ar mai trebui folosită şi o “metodă stimulativă”. Tatăl a “mestecat” în minte expresia ciudată: “metodă stimulativă”, şi , într-un târziu, brusc s-a dumirit, i-a căzut “fisa”, cum se spune. I-a cumpărat lui Bulă un costum nou şi l-a invitat la Restaurant (deci, nu la o “cârciumă”), la un “pahar de vorbă, la un pahar de vin” ( ca între bărbaţi). La un moment dat, pe scenă apar, dansând, câteva domnişoare, sumar îmbrăcate, aproape goale. Uluit şi fascinat, Bulă îl întreabă, în şoaptă, pe Tatăl său: “Tată, spune-mi şi mie, cine face sex cu aceste fete, fătuţe”?  Iar Tata îi răspunde simplu, dar şi apăsat: “Premianţii clasei, băiatul tatii, premianţii clasei”. Se pare că această “metodă stimulativă”a avut efecte (a dat roade), pentru că altfel, nu ne putem explica faptul că, după câţiva ani, elevul Bulă ajunge să fie “Primul la sport, primul la învăţătură”.

 

This entry was posted in Fără categorie. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>