Un paradox al Istoriei

Hegel formulează acest enunţ aparent paradoxal: Istoria ne învaţă că din Istorie nu învăţăm nimic. El consideră că fiecare societate sau etapă a ei trăiesc în condiţii atât de concrete şi de specifice încât oamenii nu mai au timp şi energie să se raporteze în ceea ce ei fac,  acum şi aici, la ceea ce s-a făcut înainte (Istoria) sau la ceea ce se va face cândva, nu se ştie când (Utopia). Desigur că orice societate, de la cele tribale (cultul strămoşilor)  la cele actuale, inclusiv la cele  post-revoluţionare, se raportează cumva la Istorie., adică la trecut, la trecutul petrecut.  Ar merita ca un doctorand de la Istorie să analizeze toate definiţiile şi definirile (respectiv înţelesurile) care au fost date Istoriei după 1989. Revin la enunţul lui Hegel, care este unul filosofic, respectiv metafizic. Plecând de la aparentul lui paradox, am formulat (sau formulez ) şi eu enunţul: Istoria se face înainte şi se reface înapoi . Ea se face înainte în plan real şi se reface înapoi în plan imaginar, interpretativ.  Este simplu: fiecare societate se raportează la trecutul ei în funcţie de prezentul ei real. De aceea putem avea azi atâtea Istorii, dincolo de Istoria ştiinţirfică a savanţilor, care se va termina în eternitate, adică niciodată. Dar Hegel mai are un enunţ, potrivit căruia indivizii care acţionează în prezent sunt, în ultimă instanţă, doar nişte instrumente ale Istoriei şi ale Raţiunii Universale, care este în esenţă dialectică. Aici Istoria reală se răzbună pe indivizii care au uitat de ea, sau o tratează din punctul lor de vedere prezent. În raţiunea dialectică, un cuplu exemplar (încă de la Aristotel încoace) este relaţia dintre necesitate (indiferent cum o definim) şi întâmplare (indiferent cum o definim). Formularea sintetică ne spune că necesitatea se manifestă prin întâmplare, prin întâmplări. Mă opresc cu dialectica aici şi trec la o ilustrare prezentă.

1- Preşedintele Traian Băsescu ne-a asigurat de la bun început că este ( că va fi ) un “preşedinte jucător”. Deci că nu va fi o icoană detaşată, un simbol similar împăratului japoniei. Fiind însă căpitan de vas a simţit nevoia să vadă şi să controleze toate detaliile mişcării vasului, care în acest caz este, totuşi, o Ţară,  o Patrie. Nu te amesteci, sau te amesteci cu grijă în diversele părţi ale întregului pe care îl conduci (fie acest întreg, vapor sau ţară). Domnul Traian Băsescu a simţit nevoia să vadă tot, să înţeleagă tot, să conducă tot. Deci să devină un fel de Necesitate istorică a patriei sale. Numai că pe acest traiect sau traseu virtual se întâlneşte cu Întâmplarea. Numele acesteia este Raed Arafat. Logica doctorului Arafat este simplă şi clară: nu te bagi nici tu ( ca Preşedinte) şi nici altcineva în “partea” de care răspund eu. Şi cum doctorul şi-a administrat “partea” lui în mod exemplar, fiind şi un caracter, şi-a dat demisia. Ce s-a întâmplat mai departe ştim. A urmat reacţia populaţiei limitată, la început, numai la doctorul Arafat. Apoi reacţia s-a extins în toată ţara cu punctele pe care le ştim şi între care constant este punctul “Jos Băsescu”. Aici Necesitatea şi-a găsit întâmplarea, care o pune sub semnul îndoielii. Că veni vorba, cred şi eu că un şef ( fie el şi Preşedinte) poate fi şi un ” jucător”, dar el nu se amestecă în logica internă a  diverselor “părţi”, ci în relaţia părţilor din întregul pe care îl conduce şi care poate fi un Vapor sau o Patrie, sau altceva.

2-Vine, oarecum de la sine, o analogie. Am surâs, oarecum încântat, când am găsit-o şi la domnul Ion Iliescu ( Preşedintele ne-jucător, ca să-i zicem aşa ) . Dânsul zice că secvenţa cu doctorul Arafat este doar pretextul, sau ocazia declanşării unei reacţii populare împotriva lui Traian Băsescu. Şi Domnul Ion Iliescu ( dialectician prin formaţie şi instinct) merge mai departe, în acest caz mai înapoi în timp. Tot aşa, consideră dânsul corect,  la Timişoara, în 1989, evenimentul absolutl minor legat de pastorul Laslo Tokeş, a fost doar un pretext, un prilej, o ocazie pentru declanşarea mişcării revoluţionare de la Timişoara, cu sloganul ei excelent:” Azi la Timişoara, Mâine-n toată ţara”.Trec aici peste interpretările de doi bani şi trei parale care supraestimează accidentul (Laslo Tokeş) în raport cu Revoluţia din România.  Las această temă în seama istoricilor.

3- În ceea ce mă priveşte, simt nevoia să mă duc înapoi în timp şi mai departe. Preiau din memorie o informaţie care pe vremuri m-a impresionat profund. Este vorba de Revoluţia din 1848 din Germania. Era creată întreaga stare revoluţionară a societăăţii şi a oraşului, deci toate tensiunile erau aduse la limită. La marginea oraşului Berlin era o cârciumă, în care oamenii beau şi povesteau. La un momont dat doi dintre consumatori, certaţi pentru o femeie, au ieşit afară şi s-au duelat direct, fără pardon, Şi acesta a fost semnul,  semnalul clar al declanşării revoluţiei de la 1848 din Berlin.

NB1- Limba română are o plasticitate semantică  de excepţie. Am folosit la început, cu referinţă la Hegel, termenul “întâmplare”. Dar acest termen are sinonime exemplare: “accident”, “hazard” . Dacă din registrul lor curat metafizic îi mutăm în registru uman dăm peste termenii “ocazie”, “pretext”..etc.

NB2- Tema fiind foarte complexă, am să revin mai simplu asupra ei. Oricum, până una alta putem conveni că mişcarea limitată a lui Laslo Tokes este doar prilejul sau pretextul mişcării revoluţionare din 1989 ( “Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”) , conflictul dintre Preşedinte şi  doctorul Arafat a fost tot aşa ,  după cum tot tot aşa a fost conflictul dintre doi bărbaţi pentru o femeie, de la marginea Berlinului, în 1848.

NB-Orice am face, se adevereşte marea propozizie a lui Hegel : ” Istoria ne învaţă că din Istorie nu învăţăm nimic”.

 

 

 

This entry was posted in Constructe. Bookmark the permalink.

4 Responses to Un paradox al Istoriei

  1. Lg says:

    Am citit şi răscitit această propoziţie : ” Istoria ne învaţă că din Istorie nu învăţăm nimic”. M-am întrebat pe cine “ne învaţă” : pe Dumneavoastră, pe mine sau pe “cineva” de decizie, fie el comandant de vas sau şef de stat. Poate mă ajutaţi să găsesc răspunsul. Această întrebare nu ar fi apărut dacă Hegel ar fi formulat propoziţia astfel : “Istoria le demonstrează că din Istorie nu înţeleg nimic”

    • tcatineanu says:

      Îmi place cum vă daţi la cei “mari”. Totuşi, există o diferenţă între atenianul Pericle şi romanul Nero, între Hanibal şi Stalin ( ca să o iau pe extreme istorice şi geo-politice). Aici teoria distinge diverse ipostaze, importantă fiind diferenţa dintre “conducător” ( voievod, rege, împărat, preşedinte ), pe de o parte- ca statut legitim, de drept- şi “şef”- “dictator”- “tiran”, pe de altă parte, ca statut stilistic, al modului de a fi şi a conduce.În această schemă simplă ştiu unde îl încadraţi pe Stalin-să zicem- dar unde îl încadraţi pe Napoleon? Sau, la noi, unde îl încadraţi pe Ştefan cel Mare, să zicem ?. Şi cum bănui unde vă duce gândul, unde îl încadraţi pe Traian Băsescu?. Vedeţi şi Dvs. că problema este şi complexă şi complicată.Pe vremuri- când lucram împreună- i-am spus Domnului Ţepelea propoziţia : ” Niciodată dictatorii nu află că ei sunt dictatori; află ceilalţi, de aceea ei îl ucid”. Bătrânul Ţepelea m-a întrebat a cui este propoziţia. I-am răspuns că este a mea. Dumneavoastră ce părere aveţi despre această propoziţie? Dar mă întorc la propoziţia lui Hegel. El nu se referă la oamenii “mari”, el se referă la toţi oamenii, la omenire în întregul ei. Trebuie să notez că propoziţia lui, aparent paradoxală, este cuprinsă într-un sistem vast de gândire, sistem care pune în joc ceea ce azi numim “modelele dezvoltării”. Cel mai cunoscut model ( tipic european) este modelul dezvoltării linieare. El poate fi reprezentat intuitiv printr-o linie dreaptă care merge pe diagonală de la zero la infinit. Modelul lui Hegel este cercul, dar -atenţie- nu cercul simplu, ci cercul a cărui circumferinţă este alcătuită din puncte, care la rândul lor sunt cercuri, ale căror circumferinţe sunt iarăşi puncte, care la rândul lor sunt cercuri .. . Avem aşadar un cerc al tuturor cercurilor, iar aceasta este imaginea intuitivă a Existenţei întregi, a Absolutului. Când a dat peste acest model, Lenin ( Ulianov, cum îi zic eu surâzând ) a rămas încântat, dar a obiectat că modelul este închis şi a propus în replică celebrul model al “spiralei”, care ne-a zăpăcit ideologic tinereţea noastră teoretică. Dacă ne întoarcem la “Cercul” lui Hegel, paradoxul lui devine inteligibil. În limbaj conceptual dar şi în limba română: orice devenire este doar o adeverire. Diferenţa dintre trecut, prezent şi viitor este suspendată în acest Absolut ( Cercul). Pe secvenţa noastră ( propoziţia hegeliană cu pricina ), proiectăm în trecutul imaginat sau imaginar, doar prezentul nostru real.
      NB-1- Sunt absolut de acord cu ultima Dvs. propoziţie: ” Istoria le demonstrează că din istorie nu înţeleg nimic”. Probabil că ce am zis eu despre “dictatori” consună cu propoziţia dvs.Propoziţia lui Hegel este totuşi una universală ( noi toţi nu învăţăm nimic din Istorie). Se poate reveni asupra temei.
      NB-2- Încercaţi să vedeţi ( încerc şi eu ) cât şi ce aţi învăţat din propria Dvs. biografie.

      • Lg says:

        Ca totdeauna, aveţi perfectă dreptate. Cheia este, şi aici vă citez, “ca statut stilistic, al modului de a fi şi a conduce”. Astfel propoziţia lui Hegel este universal valabilă, dar numai după un anumit punct. Până la acel punct toţi învăţăm din istorie şi ne manifestăm “la nivelul” nostru. Unii dintre noi ajung conducători şi se manifestă la nivelul lor. Desigur, respectând proporţiile, acel punct există şi pentru un conducător de echipă cu 10-12 muncitori şi pentru un conducător de stat, sau chiar de imperiu. Punctul, aproape imposibil de determinat în timp ca zi sau dată exactă, este acela de la care încolo apare “ceva”, un “deviaţionism” spre tiranie. Sunt multe situaţii când un conducător nu ajunge la acel punct. Cele mai multe sunt în democraţie unde sistemul însuşi “nu le dă timp suficient” conducătorilor, ca un fel de anticorp al sistemului. În cazurile clasice de tiranie punctul de care vorbim a fost depăşit, favorizat de “longevitatea” conducătorului şi care în Coreea de Nord a fost dusă la extrem, prin moştenire. Cred că modelul dezvoltării linieare este perfect aplicabil tendinţei spre tiranie.
        Revenind la propoziţia lui Hegel nu putem spune că datorită lui Stalin peste 200 de milioane de ruşi nu au învăţat nimic din Istorie. Gorbaciov este numai un exemplu.
        NB 1 – propoziţia : ” Niciodată dictatorii nu află că ei sunt dictatori; află ceilalţi, de aceea ei îl ucid”. Ceea ce s-a întâmplat cu Ceauşescu nu discutăm. Sensul din propoziţia Dumneavoastră este de ucidere la figurat, adică “nu-l mai aleg” aşa cum se întâmplă în orice democraţie. Problema este cu dictatorii ajunşi tirani şi care “mor în patul lor”. Vă sugerez să înlocuiţi “îl ucid” cu “vor să-l ucidă”. Acoperă toate situaţiile, inclusiv cele în care nu pot să-l ucidă. Ce credeţi ?
        NB 2 – Din propria biografie am învăţat să aplic „principiul roţii”. Am mai discutat cu Dumneavoastră pe marginea articolului pe care l-aţi publicat, legat de „roată”. Un fel de roată este şi „roata vieţii”. Este bine să fii cât mai aproape de axul roţii. Dacă vrei „să te caţeri sus” să ştii că, mai devreme sau mai târziu, vei ajunge „jos” pentru că roata se învârteşte. Şi să mai ştii că cu cât vei ajunge mai sus cu atât vei ajunge mai jos. Ce bine ar fi dacă am avea măcar două vieţi : în prima am învăţa şi în cealaltă am aplica !

        • tcatineanu says:

          Am citit textul Dvs. cu cea mai mare plăcere. Azi e Sâmbătă ( zi liberă ), mâine,Duminică, este Bunavestirea ( ziua în care am cerut-o pe Nani în căsătorie ), acum ea este la Londra şi urmează să vină deseară acasă.Enumăr aceste secvenţe, aparent disparate, pentru a vă sugera şi a mă asigura că viaţa merită să fie trăită, mai ales că este totuşi, numai una.Personal, nu aş vrea să mă mai nasc o dată: aş trai viaţa altcuiva, fie el şi fratele meu geamăn.
          Aveţi perfectă dreptate ” Ei vor să îl ucidă” şi nu “Ei îl vor ucide”. Cu propoziţia mea- pe care i-am spus-o bătrânului Ţepelea- eu am plecat de la Cezar. Într-un roman, “Idele lui Martie”, autorul descrie seriozitatea maximă cu care Cezar îşi făcea datoria faţă de toate obligaţiile lui, maxime sau minime. Nu veţi spune că Nicolae Ceauşescu nu făcea tot aşa, la capitolul obligaţiilor, datoriilor. Fiind dictator, a fost ucis şi el şi intră în ecuaţia propoziţiei mele. Dar Stalin nu a fost ucis ( a murit de moarte sănătoasă ) şi nu a fost ucis nici Hitler ( a scăpat de 3 atentate), ci s-a sinucis, ca să nu ajungă pe mâna “prietenului” lui mai vechi Stalin. De altfel, sinuciderea gen spectacol a lui Hitler poate fi interpretată speculativ ca un fel de “execuţie colectivă”.
          Mi-a plăcut nespus metafora cu “roata”. O ştiam desigur din copilărie, din cultura populară. Apoi am întâlnit-o cu ocazia lui Hogaş . Aici capătă o valenţă socială şi încărcată de umor, cu referinţă la cei “avuţi” şi la cei “sărmani”. Din memoria mea vagă: ” Când unii stau deasupra roţii, când alţii stau dedesuptul ei”, adică oricât s-ar roti roata, unii stau deasupra şi alţii rămân dedesubt.
          Sensul pe care îl puneţi Dvs. în joc cu roata este pentru mine nou şi este admirabil.Aşadar, dacă te înscrii pe circumferinţă, fatal urci şi fatal cobori, cu cât mai sus urci, cu atât mai jos cobori. Înţelepciunea este să te apropii de osie, să te identifici cu ea. Atunci te mişti şi nu te mişti, înduri fără să te doară întreaga mişcare a roţii şi a carului, cu întreaga lui încărcătură şi cu sensurile lui de mişcare ( la stânga, la dreapta, înainte şi înapoi”) . De altfel, în limba română, termenul “osie” are mai multe valenţe, care merg cam în acelaşi sens: vezi “osia Lumii”.
          Tema Dictatorului are desigur diverse valenţe. Vă mai sugerez aici una. Am rămas impresionat pe vremuri de o propoziţie a lui Sartre : “Fiecare eu tinde să devină Dumnezeu”. Deci, în limbajul Dvs, să se miste pe circumferinţa roţii şi să îi sporească aria şi viteza de deplasare. Atunci, de unde opţiunea pentru sau spre osie?

Lasă un răspuns către Lg Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>