Versul şi reversul unei Legi

De-a lungul anilor am predat un curs de Etică şi la Facultatea de Filosofie şi la Facultatea de Drept. Mai în glumă, mai în serios, le spuneam studenţilor că optez pentru cei de la Drept, întrucât au o gândire concretă şi precisă, în timp ce ai mei (cei de la Filosofie) au o gândire care fiind abstractă, este şi vagă, uneori chiar confuză.Altfel spus, cei de la Drept, mă aşteptam să meargă precis pe dreptate, iar cei de la Filosofie pe conceptul ei.  Ideea de drept şi de dreptate eu am asimilat-o încă de copil, de la mama şi de la tata. Mama îl invoca pe bunul Dumnezeu, care te bate -ştie el cum- pentru orice păcat , greşeală, pentru orice nedreptate. Iar Dumnezeu ştie tot pentru că el vede tot, fiind a-tot-văzător. Copil fiind, am întrebat-o pe mama: dar dacă mă ascund în podul casei, sub acoperişul ei, şi acolo mă vede? Şi acolo te vede, îmi răspunde mama. Bine, bine- plusez eu- dar dacă mă ascund în pivniţa casei noastre (pivniţă adâncă, de gospodar)? Mama îmi răspunde generalizând printr-un simbol: şi în gaură de şarpe dacă te-ai ascunde El tot te vede. Cred că şi acum Ochiul Lui mă vede, nu ştiu de unde şi cum.  Tatăl meu, la rândul lui,  era un fel de Moromete al Ardealului. Fiind gospodar şi gazdă ( nu sărăntoc) a fost închiaburit şi dezchiaburit de câteva ori în perioada aceea nenorocită a colectivizării. În această perioadă a avut numai 15 procese, cu Statul. S-a dus la Bistriţa şi şi-a pledat singur cauza, refuzând orice avocat. Ce bucurie era la noi acasă când tata se întorcea de la Bistriţa cu o “cauză” câştigată. Mai mult, câţiva oameni din comuna Teaca l-au delegat pe tata să le pledeze cauzele lor ( nu ştiu prin ce procedură, dar se putea). Vreau să spun cu ce am spus pînă acum că sentimentul dreptăţii mi-a fost implementat în fiinţă de când mă ştiu şi este o axiomă a fiinţei mele. Intrând în sfera culturii ( ca student, apoi ca profesor) mi-am dezvoltat şi sentimentul pozitiv faţă de Drept şi faţă de Justiţie.

După 1989 , ca şef al Catedrei de filosofie sistematică, propun introducerea Retoricii în sistemul de învăţământ. Propunerea este aprobată şi cum asistenţii mei (matadori) erau ocupaţi pe 2-3 discipline, nu am ce face şi mă apuc eu de Retorică, plecând de la zero. Dau aici peste marele Protagoras, a cărui concepţie (viziune) poate fi concentrată în trei enunţuri:  1-  despre orice în această Lume sunt posibile cel puţin două opinii 2- obligaţia fiecăruia dintre cei doi oponenţi ( P1-P2) este aceea de a-şi face opinia mai tare 3-la baza acestui conflict de opinii, stă un factor de oportunitate, un interes. Aoăleu şi vălăleu, dar cu această perspectivă s-au dus naibii ( ca să nu spun Dracului ) şi Dreptul şi Dreptatea, rămâne numai Opinia care poate fi mai tare sau mai slabă, mai bine sau mai rău susţinută  ( argumentată). În viziunea lui Protagoras, disputa dintre P1 şi P2 era virtual infinită. Dar practic ea poate fi blocată, oprită de un factor sau altul. Marele liberal Dinu Patriciu ( mare mai mult în fapte decât în teorie) ne spune şi ne asigură cu un surâs cert că dacă Ovidiu Vântu va fi judecat, el nu va ajunge să fie şi condamnat, pentru că – atenţie la argument- Ovidiu Vântu are atât de mulţi bani încât îşi poate angaja avocaţii cei mai buni, mai pricepuţi,care nu au cum să piardă cauza.  Ce să mai înţelegi de aici decât ceea ce este de înţeles: cine are bani are dreptate, cine nu are bani nu are dreptate.În limbajul lui Protagoras, unul dintre parteneri ( P1 sau P2) blochează disputa infinită, pentru că fiind cel mai bine plătit este cel mai inteligentsau iscusit. El blochează disputa prin “câştigarea cauzei”.

Revine însă tema de la care am plect, sfera juridică, a dreptăţii. Urmăresc şi eu ca orice om mersul evenimentelor Patriei mele. Aflu că după lungi eforturi şi controverse s-a introdus-trecută prin Parlament-  o Lege privind disciplina internă a juriştilor, un fel de Cod de sancţiune a erorilor celor care se ocupă de sfera dreptăţii.  Curtea Constituţională a aprobat-o. Mi se pare uimitor faptul că mass- media nu se referă la această decizie, esenţială din punctul meu de vedere.

NB- Nu m-am întâlnit după 1989 cu sfera juridică a Patriei mele- ne având procese, conflicte- , dar m-am întâlnit, întâmplător şi fatal,  cu Bulă. M-a uimit, m-a uluit chiar,  raţionamentul lui Bulă. Deci la Bulă vine un prieten şi îl întreabă: tu, Bulă, dacă ai avea în mână un pistol şi trei gloanţe, iar în faţa ta ai avea un jurist, un finanţist şi un poliţist, cum înţelegi tu, în  ţelepciunea ta vastă, să foloseşti pistolul şi cele trei gloanţe?. Întrebare la care Bulă răspunde: dragă, eu aş trage toate cele trei gloanţe în capul juristului, ca să fiu sigur că am scăpat de el, că mai departe,  cu finanţistul şi cu poliţistul se poate ajunge la un consens, la un înţeles. Dacă Bulă ajunge la o astfel de concluzie cu referinţă la sfera juridică înseamnă că este bai cu justiţia şi cu dreptatea.

Revin la Legea disciplinară, aprobată de Curtea Constituţională. Este uimitor că nu este comentată în mass-media. Abaterile din practica judiciară ( că este vorba de procurori, care acuză, că este vorba de avocaţi care apără, că este vorba de judecători, mai ales, care judedcă), sunt atât de multe ( statistic) şi de grave încât o astfel de Lege de corecţie este firească, indispensabilă.

NB- Nu cunosc această Lege, “expresis verbis”, dar în amintirea părinţilor mei o voi citi mâine.

NB- Caldă este aprobarea Legii de către Curtea Constituţională, rece este tăcerea cu care aprobarea este însoţită, pretutindeni şi mai ales în mass- media.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

This entry was posted in Constructe, Fără categorie. Bookmark the permalink.

One Response to Versul şi reversul unei Legi

  1. Lg says:

    Nu am cunoştinţă despre o astfel de Lege (o lege disciplinară privind abaterile din practica judiciară) dar dacă aşa este, este foarte bine. Trebuia introdusă mai demult, dar este bine şi acum pentru viitor. Mai aflu că a fost aprobată de Curtea constituţională. Hopa ! „Cineva” a atacat-o la Curtea Constituţională. Eu nu şi cred că nici societatea civilă. Atunci cine să fie ? Vă daţi seama că este o întrebare retorică.
    Utilitatea acestei legi este că cei care fac şi împart dreptatea aplică legea pentru ceilalţi „muritori” dar muritori şi ei fiind trebuie să se supună legii. Am impresia că celor care „lucrează” în practica judiciară le plac, în ceea ce îi priveşte, numai legile care le oferă drepturi iar cele care le impun obligaţii le atacă la Curtea Constituţională. În acest caz nu pot spune decât bravo Curţii !
    Domnule Profesor sunt convins că mimaţi uimirea că o astfel de lege nu este comentată în mass-media. Vă daţi seama că dacă ar fi fost comentată, şi mai ales apreciată, cuiva, să-i spunem Bulă, i-ar fi putut „trece prin cap” că o astfel de lege este la fel de utilă şi pentru domnii jurnalişti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>