Examenul de Maturitate

Examenul de Maturitate ( Bacalaureat) ne pune în faţa unei catastrofe docimologice ( Docimologia fiind teoria examenului şi a examinării). Dar catastrofale sunt şi multe, dacă nu chiar foarte multe dintre intervenţiile  publice pe această temă, pe acest subiect. Situaţia acestui examen (ca şi a examinării ei) mi-a amintit de o celebră discuţie dintre Pericle şi Anaxagoras. Ei şi-au petrecut o noapte întreagă pentru a dezlega o problemă. Problema poate fi definită simplu aşa: dacă în războiul dintre atenieni şi perşi, un ostaş persan este ucis de săgeata unui arcaş atenian, atunci cine este de vină pentru moartea persanului: săgeata care i-a străpuns pieptul, coarda arcului care a expediat săgeata, mâna arcaşului atenian care a întins arcul, ochiul lui care a ţintit sau strategul care a organizat bătălia?. O noapte întreagă,  cele două mari spirite ale Antichităţii eline nu au reuşit să dezlege problema. Un student inteligent şi cu umor mi-a răspuns că vinovat este persanul ( adică mortul ) pentru că a stat în bătaia săgeţii. Dacă extindem parabolic această situaţie la Examenul nostru, rezultă că pentru căderea lor vinovaţi ( adică “morţi”) sunt toţi elevii care au căzut, adică au luat sub 6. Notez doar în trecere că nu am înţeles bine cine şi de ce a introdus această limită de jos ( 6 şase ) pentru Bacalaureat, câtă vreme elevii sunt obişnuiţi de la început şi pe tot parcursul şcolarizării cu notele 1- 10. Fac această observaţie şi ca unul care am trecut de la sistemul sovietic ( notele 1-5 ) la sistemul clasic ( notele 1-10 ). Probabil că cel care a propus noua limită de jos ( “peratologică” i-ar zice Domnul Liiceanu, după Domnul Noica) a fost un isteţ ( sau o isteaţă) , preocupaţi subconştient ( el sau ea) de doctorat, respectiv de spaţiul universitar, ca şi de alte “chestiuni” de înaltă şi profundă axiologie. Introducerea acestei limite este perfect formală şi absolut fără rost şi ea vădeşte că examinatorii nu fac distincţia simplă şi esenţială între un examen de absolvire şi un examen de admitere.  Acum,  dacă echivalentul persanului mort sunt elevii căzuţi la examenul de Bacalaureat ( e şi acesta un fel de câmp de bătălie ) se pune însă problema ( la al doilea capăt de fir ) , cine este Strategul. Aici părerile sunt împărţite, dar nu în foarte multe clase. Unii consideră că Strategul este Ministrul Funeriu, întrucât dânsul a organizat întreg examenul , aflându-se în “capul trebii”, cum ar spune Paul Grigoriu. Aici atacul critic cel mai tare ( inclusiv ca “vocaliză”) vine evident din partea foştilor Miniştri ai Învăţământului. Aici mă gândeam că dacă ceea ce au făcut dânşii ( indiferent care ) în perioada mandatelor lor ar fi la înălţimea criticii actuale ( dusă cu virulenţă  şi chiar cu violenţă) ar fi în regulă, iar dânşii ar constitui nişte modele etice exemplare pentru toată lumea, inclusiv pentru elevii căzuţi (“persanii” noştri). Dar din păcate nu este aşa. Pentru alţii, Strategul este Prim-Ministrul Emil Boc. Dânsul reprezintă Executivul şi deci este responsabil pentru tot ceea ce este sau nu este “executat” în ţara asta, inclusiv “elevii căzuţi”. Aici vocile critice sunt amestecate ( de la comentatori, pe diverse domenii,  la sindicalişti ) şi numai Domnul Vasile Dâncu i-ar putea discerne după criterii sociologice riguroase. Accentul critic se deplasează totuşi spre Ministru, dată fiind diferenţa dintre un Ministru ( oricare ar fi el)  şi un Prim-Ministru. Dar Prim-Ministrul rămâne oarecum în umbră şi pentru că accentul critic se deplasează, invers, spre marele Strateg, adică spre Preşedintele Traian Băsescu. Aici intră în joc oamenii politici din opoziţie şi toţi aliaţii lor . Aceştia au o logică foarte simplă pe care am analizat-o într-un articol anterior ( Trei drumuri) şi care se rezumă la enunţul : pentru tot ceea ce se întâmplă rău în această ţară,  vinovaţi sunt Guvernul şi Preşedintele. Deci Guvernul trebuie “să cadă”, pentru că este incompetent, iar Preşedintele trebuie să plece, pentru că are apucături de dictator. Ştim clar, în această analogie, cine este “persanul mort” ( elevii căzuţi, afişaţi pe liste, cu drept de contestaţie, pe care “persanul mort” nu îl mai are ) ştim mai puţin clar ( sau nu ştim ) cine este Strategul. Dar între cele două capete ale firului mai există totuşi câteva instanţe intermediare. De aceea cei doi mari elini nu au putut dezlega într-o noapte întreagă problema pe care şi-au pus-o clar, probabil într-un ceas de zi.

Am făcut succesiv două Facultăţi ( Filologia şi apoi Filosofia) iar în acest interval am dat o groază de examene. Tot în această perioadă lungă am fost obligat să citesc tot o groază de texte de Pedagogie şi de Metodică, texte care m-au îngrozit şi ele prin caracterul lor  formal ( în sens rău)  şi abscons ( hermetic pentru mine şi aiurit în raport cu practica didactică, pe care am intuit-o ca elev la Liceu). Am fost repartizat ca profesor la “Şcoala Generală nr. 5″ din Sighişoara, apoi ( fără pile) am fost numit profesor la “Liceul nr. 1″ din acelaşi oraş, apoi -într-un târziu nu prea târziu- am ajuns  la Universitatea clujeană. Aşadar cunosc nu bine, ci foarte bine cele trei medii sau niveluri ale învăţământului din România, mentalitatea ( psihologia) dascălilor şi a elevilor ( studenţilor). În această perioadă am fost obligat pe viu să descopăr Pedagogia şi Metodica, întrucât fără ele nu poţi fi Profesor. Această experienţă am şi concentrat-o în 10 reguli, dintre care în acest text ( şi context) voi invoca doar două.  O regulă ne spune că dacă între profesor şi elev ( student) apare o tensiune,  un conflict, atunci cu rare, rarisime excepţii, vinovat este profesorul, pentru că el este Profesor, nu elev ( student). Această regulă se aplică şi la relaţia dintre părinţi şi copii. Vedem mame cu fiii după gratii, care plâng în hohote şi ne asigură pe noi cât de frumos şi-au crescut ele copiii. Dacă le cercetăm biografia descoperim uşor locul “bâtei” şi al autorităţii paterne false, ca şi o liotă de alte defecte care sunt ale educatorilor, nu ale celor educaţi.În cele trei medii ale învăţământului nostru ( mai ales în cel liceal) m-am simţit obligat să rezolv mai multe conflicte dintre elevi şi unii dintre colegii mei. Strategie dificilă, întrucât trebuia să rămân şi coleg al colegului meu şi profesor al elevului meu. Ca ilustrare întâmplătoare, notez aici că înainte de publicarea acelor rezultate catastrofale, la un post TV apare o Profesoară care ne explică nouă ce şi cum. Dânsa prezintă şi se prezintă, expune şi se expune, încât mai importantă este importanţa prezenţei dânsei la TV, nu tema sau problema ca problemă. Dânsa laudă vârfurile care sunt puţine, restul fiind -în expresia dânsei-” neant”. Ne mai dă şi o listă cu inepţiile scrise la examenul de Bac., listă pe care o citeşte cu o reală voluptate. Înclin să cred că Profesoara la care mă refer a vrut să ajungă în altă parte ( mai sus) şi nu a reuşit, de aceea nu este, acolo unde este, la dânsa acasă. O a doua regulă din cele 10 ne spune că învăţăcelul ( elevul, studentul, masterandul, doctorandul..) trebuie să fie luat de acolo  de unde este şi trebuie să fie dus până acolo unde se poate. Reversul practic al prime părţi a acestui enunţ este cunoscut. Universitarii dau vina pe licee pentru nivelul slab de pregătire al elevilor; profesorii de liceu dau vina pe şcoala generală; aceasta mergând în acelaşi stil regresiv dă vina pe “Învăţători”; de aici se ajunge la Grădiniţă şi , evident, la familie. Mergând aşa, tot mai departe, ajungem desigur la Traian şi Decebal. Unii ajung mai simplu numai la Traian. Deci un Profesor adevărat îşi ia învăţăcelul de unde este acesta, cu toate datele care îi configurează portretul (informaţie, nivel de cultură, motivaţie, aspiraţie …..şi să mai spună pedagogii ce) şi îl duce până acolo unde se poate. Folosesc această expresie impersonală- se poate-întrucât, mai ales la nivelurile superioare, poate că poate Profesorul dar nu poate Învăţăcelul, dar se poate întâmpla şi invers în sensul că poate Învăţăcelul dar nu poate (încă nu poate,  sau nu mai poate) Profesorul. Notez doar în trecere că acest transfer al răspunderii pe cei de dinainte este o practică nenorocită folosită şi în politică ( ” greaua moştenire”), dar în toate situaţiile ea este un semn clar al unei iresponsambilităţi prezente, indiferent care ar fi “actantul” acesteia.

NB-1 Nivelul de complexitate al subiectelor  date la BAC m-a deconcertat. Cei care au formulat subiectele nu fac distincţia elementară între un examen de absolvire şi un examen de admitere.La un examen de absolvire dai un subiect de dificultate medie; candidaţii se vor tria oricum şi vor forma o ierarhie , dar nu vor cădea în proporţii catastrofale, ca acum. La un examen de admitere ( concurs) dai un subiect de dificultate maximă, pentru a-i tria pe cei mai buni. Probabil ( numai probabil) că cei care au formulat subiectele au fost influenţaţi mai mult sau mai puţin conştient de politica Strategului Funeriu: radem tot şi dintr-o dată. Personal sunt de acord cu măsurile radicale, dar nu şi cu forma lor violentă, agresivă ( inspirată, cică, de o paradigmă ştiinţifică). Complexitatea subiectelor ( complicaţia lor , la Limba Română) pot avea ca echivalent în modelul de la care am plecat ascuţimea săgeţii arcaşului atenian.

NB.-2 Aş fi efectiv încântat dacă aş putea citi o lucrare elaborată de comisia care a formulat subiectele. Ar fi un fel de ” examinare a examinatorilor”. De altfel, într-o democraţie transparentă, Strategul Funeriu ar trebui să dispună ca lucrările exemplare (paradigmatice) elaborate de către membrii comisiei ( comisiilor) să fie publicate, ca să avem şi noi un reper clar de orientare în această problemă complexă ( şi mai ales complicată).

NB3- Docimologia este- cum am spus- teoria examenului şi a examinării. Deontologia defineşte aspectele etice ale oricărei activităţi profesionale. Există deci şi o Deontologie a Docimologiei, ca să mă exprim în acest limbaj pretenţios, dar la obiect, sau la subiect, dacă vreţi Dvs.

NB-4. Las cititorului plăcerea de a găsi şi alte analogii între modelul antic disputat de cei doi mari elini şi examenul de BAC, disputat de toate vocile participante la analiza lui.

 

 

 

 

 

This entry was posted in Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

16 Responses to Examenul de Maturitate

  1. Lg says:

    Pericle şi Anaxagoras nu au rezolvat problema deoarece au stat pe malul mării, adică pe uscat (cu referire la constructul “Clasele dionisiace” !) Altfel şi-ar fi dat seama că şi săgeata şi coarda şi mâna şi ochiul arcaşului, dar şi strategul, au contribuit la moartea persanului. Cred că s-au concentrat prea mult pe particula SAU, adică au căutat un singur vinovat.
    Aşa se întâmplă şi în viaţa reală, prin analogie cu accidentele de muncă sau de circulaţie : o serie de factori conduc la un deces. Dacă nu ar fi existat, sau nu ar fi acţionat cum a acţionat, săgeata, coarda, etc, inclusiv strategul, persanul ar fi rămas în viaţă. Tot aşa şi victima unui accident. Numai că, de cele mai multe ori, pentru a scăpa de responsabilitate cel sau cei vinovaţi transferă vina asupra mortului, adică acesta se face vinovat de faptul că s-a aflat la locul nepotrivit în momentul nepotrivit.
    NB – cred că ar fi bine, din punct de vedere psihologic, să se revină la examenul de maturitate în locul celui de bacalaureat. Dacă un tânăr sau tânără nu a luat bacalaureatul înseamnă că nu a obţinut “hârtia” sau “cartonul”, adică diploma. Acelaşi tânăr sau tânără dacă ştie că nu a luat MATURITATEA nu o va asocia cu diploma şi va conştientiza că are o problemă pe care trebuie să şi-o rezolve !

    • tcatineanu says:

      Aveţi o logică formală fermecătoare. Aţi simţit însă că modelul Pericle-Protagoras are şi o adâncime, o virtualitate. Ei nu contestă faptul că în “moartea persanului” sunt prezenţi toţi factorii, enumeraţi chiar de ei. Ei îşi pun problema factorului celui mai important dintre cei menţionaţi, la care se pot adăuga şi alţii. Aici, de la logica formală suntem obligaţi să trecem la logica dialectică. Abia în epoca modernă a apărut ( în Sociologie şi Psihologie ) conceptul de ” analiză factorială”. Simplu: oricare fenomen se explică prin mai mulţi factori ( nu printr-o singură cauză linieară). Numai că dintre aceşti factori ( mai mulţi sau mai puţini, câţi or fi fiind ei ) unii sunt esenţiali, alţii sunt secundari, alţii sunt accidentali. Cei doi înţelepţi ai Antichităţii încercau să afle care este factorul esenţial şi nu au reuşit pentru că nu au ajuns la moderna “analiză factorială” Poate reuşim noi. Cu această precizare voi reveni asupra ” Examenului de Maturitate”
      NB- Ne derutează gândirea conceptul de ” accident”. Extrag din Metafizica lui Aristotel două enunţuri absulut uluitoare: 1- Accidentul prin chiar natura lui de accident nu are fiinţă ( esenţă) , întrucât el poate să fie şi la fel de bine poate să nu fie. 2- Cu toate acestea accidentul există în Lume în număr nelimitat. Noi modernii încercăm să raţionalizăm accidentul prin gândirea statistică, pe care anticii nu o cunoşteau.

  2. Lg says:

    Într-adevăr un studiu aprofundat având la bază analiza factorială poate evidenţia influenţa fiecărui factor asupra rezultatelor de la examenul de maturitate. Desigur, mulţi aşteaptă explicaţii asupra “dezastrului” care a fost. Personal aş vrea să ştiu (din acelaşi studiu, dacă va fi făcut !) care a fost influenţa factorilor (părinţi, educator la grădiniţă, învăţător, profesor în şcoala generală, profesor la liceu, meditator acasă, modul de organizare al examenului – adică “strategul” şi în primul dar şi ultimul rând absolventul în sine !) asupra celor câteva zeci de absolvenţi care au luat examenul cu nota 10. Este o certitudine că influenţa factorilor este aceeaşi chiar dacă rezultatele sunt diferite (unii au trecut cu succes, alţii au “picat cu succes”). Pe baza acestui studiu (puţin probabil de a fi şi realizat !) se pot adjudeca merite, în prima situaţie, dar şi imputa responsabilităţi, în cea de a doua situaţie.
    Ca om al ştiinţelor exacte, intuiesc că factorul cel mai important, de peste 50 % , îl reprezintă absolventul în sine. Mai intuiesc că ponderea profesorului de liceu este de sub 10 % (procent care nu poate fi neglijat dar nici determinant nu este !).
    Cu un astfel de studiu se poate realiza o dezbatere publică aspra ce este de făcut pentru viitorii absolvenţi de liceu. Până la realizarea studiului fiecare îşi dă cu părerea, „după ureche”, aşa cum fac şi eu acum !

    • tcatineanu says:

      În 1995 a trebuit să aleg între condiţia de Ministru al Învăţământului ( intrarea în Partid era obligatorie) şi aceea de PDG al SRR ( unde ne-intrarea în Partid era obligatorie). Am optat pentru a doua alternativă, marcat de ideea echidistanţei pe care am completat-o cu ideea complementară a echiapropierii. Nu ştiu dacă trebuie să regret sau nu această opţiune. Oricum, dacă aş fi optat pentru prima alternativă, aş fi început cu ceea ce Dvs. numiţi “un studiu aprofundat având la bază analiza factorială”, care trebuie să aibă trei caractere: statistic, sociologic, psihologic. Îmi amintesc acum că în calitate de PDG al SRR, timp de trei luni nu am luat nici o decizie ( am semnat documentele curente, ajutat de Paul Grigoriu). Apoi, având o imagine cât de cât clară asupra Instituţiei, am trecut la decizii. Dar aceste decizii le-am pus totuşi sub un principiu pe care l-am definit ( şi expus) în această formulă: ” Ceea ce s-a făcut bine vom conserva, ceea ce s-a făcut mai puţin bine vom corecta, ceea ce nu s-a făcut vom face”. Aţi observat probabil că prima grijă a unui Ministru nou este aceea de a contesta tot ceea ce au făcut predecesorii lui. Aşa se întâmplă şi cu actualul Ministru care vrea să facă “gaură în cerul învăţământului românesc”. Parcă încep să regret opţiunea mea de odinioară, dar nu mai am ce face cu acest regret. În afara unui studiu la care ne-am referit amândoi, putem desigur să spunem una şi alta ( ” după ureche”), cercul opiniei fiind fără circumferinţă, dar şi fără centru.
      NB-1 Am invocat analogia dintre un model antic şi disputa privind BAC-ul actual de la noi, pentru a deschide o problemă. Dar problema este atât de complexă şi de complicată încât aproape că îmi vine să o las baltă. Voi reveni totuşi asupra ei, pentru că am fost şi rămân profesor.
      NB-2 Este foarte interesantă încercarea Dvs. de a acorda valori numerice factorilor. Intră în ecuaţia unei analize statistice. Mă gândeam că dacă este vorba de “învăţăcel” ponderea este variabilă , ea fiind minimă la început ( Clasa I) şi maximă la sfârşit ( student etc).

      • Lg says:

        Domnule Profesor, am o rugăminte la Dumneavoastră : nu regretaţi opţiunea pe care aţi făcut-o în 1995. Poate ar fi fost un pic mai bine pentru învăţământul românesc dar mult mai rău pentru postul public de radio. Altfel spus, omul sfinţeşte locul.
        Am observat că orice nou ministru (este valabil şi pentru PDG-işti la radio) contestă tot ce au făcut predecesorii lor, ca simplu motiv pentru a „începe” reforma. Vă rog să acceptaţi că Dumneavoastră sunteţi o excepţie.
        In zilele imediat următoare anunţării rezultatelor la BAC titlul unui articol dintr-un ziar suna cam aşa : „Rezultatul la BAC de anul acesta este rezultatul celor 144 de reforme din ultimii 20 de ani !”
        Am mai observat, atât cât se poate, că orice nou ministru nu conduce prin „executivul” pe care l-a găsit la instalarea sa în funcţie ci printr-un „comando” numit „corpul consilierilor”. Sunt „consilieri”, unii chiar sub 30 de ani, care nu ştiu ce este cu ei şi cu atât mai puţin să consilieze ! Dacă aceste observaţii sunt corecte nu trebuie să ne mire „rezultatele muncii” ministrului.
        NB – Este evident că ponderea „învăţăcelului” este variabilă, chiar pornind de la „zero”. Până asimilează primele cunoştinţe şi merge la creşe sau „grădi” familia este factorul care deţine monopolul absolut, adică 100 %. Apoi “educatoarea” pune o „cărămidă” la cunoştinţele învăţăcelului, cu care merge mai departe în drumul spre examenul de maturitate. Peste „cărămida” educatoarei se pune o nouă „cărămidă” de către învăţătorul de la clasele primare. Şi tot aşa mai departe, familia fiind singurul factor permanent care lucrează la „cărămida” din perioada respectivă. Se poate intui că ponderea familiei scade deoarece în timp creşte numărul „cărămizilor” şi acestea (adică factorii noştri) se împart la mai mulţi. Din clasele primare apare şi ponderea învăţăcelului, viitorul student (dacă trece de examenul de maturitate !), a cărui pondere este în creştere.
        Ne putem imagina o reprezentare grafică printr-un triunghi dreptunghic cu unghiul drept în dreapta-jos, pe cateta de jos evoluţia învăţăcelului în timp şi pe cateta din dreapta cunoştinţele („cărămizile”) acumulate până la susţinerea examenului de maturitate. Problema studiului la care ne-am referit este : cât de „groasă” este cărămida fiecăruia din factori (familie, educatoare, învăţător, profesor de şcoală generală, profesor de liceu, meditator particular şi învăţăcelul însuşi). „Grosimea” cărămizilor, adică influenţa factorilor, va stabili dacă FACTORII şi-au făcut datoria, sau aşa cum aţi spus Dumneavoastră, au dus învăţăcelul de “acolo unde a fost” până “acolo unde s-a putut”.

  3. Cu permisiunea dumneavoastră, o să vă împărtăşesc un banc legat de subiectul propus. Astfel, după ce un elev nu reuşeşte să răspundă nici măcar la o întrebare, profesorul îi spune:
    - Domnule, nota pe care ţi-o pot da este doar una şi începe cu litera P. Care crezi că este aceea?
    - PINCI, domnule profesor, PINCI!

    Vă mulţumesc! :)

  4. P.S. Pentru că nu vreau să se creadă că fac discriminări, am o propunere şi în privinţa unei eleve. Astfel, înainte de test…
    Mama către fiică: azi, la examen, să citeşti cu atenţie subiectele, că ai spus că ai învăţat, şi să rezolvi pe rând toate subiectele, întâi subiectul I, apoi subiectul II şi apoi subiectul III. În timpul care îţi rămâne să zâmbeşti şi la camera de filmat din clasă, că aşa e frumos.
    După examen:
    - Mama: Cum a fost?
    - Fiica: Am făcut cum mi-ai spus. Am citit cu atenţie. La primul subiect nu am ştiut ce să scriu, la al doilea, habar nu am avut, iar la al treilea, nici atât, aşa că în timpul rămas am zâmbit la camera de filmat.

  5. aurelia says:

    Asadar, ati reusit, domnule profesor, sa ma provocati. La un duel al gandurilor, desigur, desi am refuzat, in urma diferitelor reactii media de care ma loveam de cate ori apasam butoanele telecomenzii, sa ma gandesc la acest aspect. Poate ca va intrebati de ce i-am tratat cu refuz.
    Sa o luam metodic, planificat si pe etape. Ca la medic, pornind de la intrebarea pe care orice doctoras ne-o adreseaza, “Ce s-a intamplat?”. La prima vedere, nimic neobisnuit, anacronic sau datorat unei situatii fortuite, zic eu. Ca in oricare an, clasele finale de liceu sustin in perioada anuntata de minister probele de examinare, pe baza tematicii si bibliografiei cunoscute de toata lumea (interesata). Pana aici, nimic nou, nu este nici primul, nici ultimul an de absolventi care trec acest examen, sau il “pica”. Noutatea insa, planificata, dar nu reglementata corespunzator si unitar a survenit in momentul in care au fost instituite masuri de siguranta in incaperile in care s-au desfasurat probele scrise. Ehhhhh…ce s-a intamplat in 1054, odata cu Marea Schisma, a provocat mai putine valuri decat aceasta procedura!!
    Si de aici, hotararea mea de refuz in reactie. Si ca profesor, si ca parinte. Pot spune ca am fost supusa unei dileme etice, dar n-a fost asa. Caci asezandu-ma cu membrele inferioare in apa racoritoare, am inteles ca proverbul romanului “Capra sare casa, iada sare masa” se aplica limpede si acestei situatii. Adicatelea, profesori bine pregatiti, titularizati si cu implicare ocrotitoare in proces si sistem avem? Aud?… Parca n-am zice cu toata gura, da. Adicatelea, elevi bine pregatiti si cu implicare motivata in proces si sistem avem? Aud?… Si iar raspund si ca profesor, si ca parinte (Stiu ca e cumul de functii, dar s-a intamplat.) Feedbackul copilului meu poate ca il consider subiectiv, dar, din pacate, cam aceleasi impresii au toti elevii de liceu despre prestatia profesorilor (sic!) de la catedra. Asadar, daca profesori pregatiti si implicati nu avem, cum sa fie elevul pregatit si motivat? Dupa cum spuneati dvs., cum sa ai pretentia de a cere unui elev cunostinte intr-un domeniu, in momentul in care tu, ca profesor, nu le detii categoric si argumentativ?
    Bine ati formulta, domnule profesor, ideea de a le oferi posibilitatea profesorilor insisi sa rezolve exact subiectele formulate de ei pentru probele de bacalaureat. La mine in “batatura” acest lucru se realizeaza constant, il numim “pilotare”. Si chiar ne simtim ca niste piloti ca, deh, mai apar uneori si “goluri de aer”. Din care iesim daca mentinem “altitudinea” si stim sa mergem pe “curent”. Adica, invatam mereu, discutam si preluam din expertiza altora, care se afla inaitea noastra, ca asa a vrut istoria.
    Apropos, la nemti, austrieci si elevetieni e o situatie destul de interesanta in a fi mentionata aici. Examenul de maturitate (lat. maturitas ‚maturitate‘, maturus ‚matur‘) desemnează examenul care se susţine la încheierea unui ciclu şcolar superior. Termenul Matura/Maturität pentru ciclul şcolar superior se foloseşte în Austria, Liechtenstein, partea germană a Elveţiei, Tirolul de Sud, şi în alte state din Europa Centrală şi de Sud-Est, precum Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Slovenia, Croaţia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Polonia.
    Certificatul de maturitate intră în posesia maturandului şi îi conferă acestuia dreptul de a studia la o universitate sau alte instituţii de învăţământ superior.
    Bacalaureatul (Abitur din latinescul examen abiturium „examen de devenire“, format din participiul viitor al verbului abire) desemnează dovada aptitudinilor pentru studii superioare după trecerea examenului (lat. Matura desemnează acelaşi bacalaureat în unele ţări). În Germania, odată cu examenul de bacalaureat se primeşte şi undă verde pentru înscrierea la studii universitare în cadrul unei instituţii de învăţământ superior.
    Termenul de „Bacalaureat deplin“ dovedit prin „Certificatul de maturitate educaţională generală“ sau „Certificatul de maturitate“ creează elevului posibilitatea de a fi înmatriculat la o disciplină de studiu în cadrul unei universităţi sau alte instituţii de învăţământ superior.
    Asadar, incercand sa ies din situatie si sa ma hotarasc in situatia noastra din 2011 de partea cui sa trag, a profesorilor sau a parintilor, credeti-ma, domnule profesor, ca imi doresc uneori sa ma transform intr-o musca, neagra-verzulie si bazaicioasa, care sa poata sa imi ajute copilul ( de altfel, printre cei eminenti ai scolii) cand va fi sa fie un astfel de examen, si pe de alta parte, aceeasi musca, neagra-verzulie si bazaicioasa sa ii sacaie pe profesorii, inspectorii, minstrii care pun caruta inaintea boilor si intai dau cu barda si apoi intreaba (ah, poporul asta roman e plin de pilde, povete si cimilituri pentru toate situatiile!), fara docimologie, fara vreo strategie sau planificare, in schimb cu aparenta unei competente irefutabile in toate domeniile educationale!

    • tcatineanu says:

      Comentariul tău emană din dubla ta fiinţă, rămasă unitară ( profesoară şi mamă).Citind acest comentariu, mi-am amintit ce a spus Socrate, după ce l-a citit pe Heraclit, obscurul din Efes: ” Ce am înţeles este excelent şi ce nu am înţeles presupun că este la fel de excelent”.
      NB- Aflu acum că mi-a murit o rudă apropiată. Voi reveni.

  6. Domnul Nimeni says:

    Sincer cred ca ponderea covarsitoare de vina pentru moartea persanului o are strategul care a hotarat si organizat batalia pentru simplu fapt ca razboiul aduce victime.Nu pot vedea aici un paralelism clar cu examenul de maturitate pentru ca el este mai mult o Olimpiada in cel mai modern si mai frumos inteles al cuvantului in care confruntarea este cu tine insuti doar,de aceea caracterul belicos nu ar trebui sa existe.Daca o batalie poate si trebuie evitata prin tratative,examenul de maturitate nu poate si nu trebuie sa fie evitat din motive clare pentru oricine.Daca insa cei raspunzatori de organizarea acestuia din urma ,in timp ce pregateau subiectele de examen aveau in minte ceva conflicte cu altii,ori ceva polite de platit in anumite directii,atunci examenul de maturitate la care ne referim a fost campul unei batalii straine de scopurile elevilor.
    Cu privire la cei doi atenieni si faptul ca au ramas in intuneric chiar dupa rasaritul soarelui in subiectul discutat,am banuieli ca ei nu au analizat cine se face vinovat de moartea persanului,ci mai degraba cui sa i se atribuie gloria pt moartea persanului care insemna de fapt victoria natiunii elene.Deci ,a cui e gloria?Pun pariu ca Pericle si-o atribuia lui in adancul fiintei lui de strateg si cuceritor,neuitand insa sa preamareasca bratul de otel,ochiul ager si calitatea armelor nationale,ca un bun lider si orator (poate chiar demagog).Dar astepta cu calm strategic ca punctul pe “i” sa-l puna partenerul de discutie.De partea cealalta insa,Anaxagora,poate nu inconstient de dedesupturile populiste ale lui Pericle,dar in mod cert filozofand pe indelete in jurul factorilor enumerati,tinde sa preamareasca ochiul care a tintit si bratul care a intins coarda,adica eroul necunoscut care se identifica cu neamul…Faptul ca au pus problema intr-o maniera disimulata le-a permis sa discute o noapte intreaga relaxati si probabil cu obiectivitate despre elementele care contribuie la succesul unei batalii.Nu stiu daca noaptea aceea a cantarit ceva in atitudinea de mai tarziu a lui Pericle fata de Anaxagora …
    Revenind la subiectul nostru,examenul de maturitate seamana cu un camp de batalie din moment ce sunt atatia “cazuti”.Dupa parerea mea,in timp ce moartea e inevitabila in batalii,nepromovarea poate fi evitata la bacalaureat printr-o pregatire adecvata,sau asa cum ati spus,mai exista si sansa contestatiilor si a re- sau re-re-urilor.Aspectul acesta obelistic al curbei de distributie a lui Gauss a rezultatelor de la bac obliga la investigatii si corectii…
    Lasand la o parte parerile anecdotice ca nici elevul nu invata,nici profesorul nu se omoara cu predarea ,cred ca merita sa analizam ponderea factorilor care l-au rapus pe persanul nostru in analogie cu factorii propusi de cei doi antici.
    Ziceam anterior ca aceasta “batalie” e necesara si inevitabila,deci nu putem blama organizarea ei in sine cum am procedat dincolo,doar felul in care a fost organizata.In cazul acesta toti factorii enumerati:sageata,mana,coarda si ochi,chiar daca au pondere individual,vina lor se sumeaza asupra strategului care daca nu a facut inspectia corecta inainte de “batalie”va trebui sa o faca acum asistat de competenta si obiectivitatea unor persoane neutre.
    De pilda sageata poate fi asimilata cu subiectele de examen:au fost ele in limitele programei scolare si a nivelului de cunostinte asteptat de la un absolvent de liceu conform programei de invatamant sau s-au folosit”arme neconventionale”?
    Mana care a intins arcul cred ca e cel care a asezat limita de promovare 6.In timp ce exista domenii unde nu poti fi de nota 5 din 10 maximum(medicina,aeronautica etc)la un examen de maturitate chiar merita sa stii exact pe o scala de la 1la 10 cum stai cu pregatirea pentru viata ,cu atat mai mult cu cat nu e tarziu de tot sa mai corectezi ceva.
    Coarda arcului ar putea fi formularea ambigua sau chiar incorecta a unor subiecte,de altfel,in limitele programei.Sau formularea prea academica a propozitiilor ca intr-un examen de interpretare a textului scris intr-o limba straina.
    Ochiul care a tintit a putut fi si el prea cautator al “calcaiului lui Achile”,chiar in limitele programei,stim toti ca existau subiecte pt examene nepopulare si ocolite de elevi,chiar daca nu neaparat grele.
    Daca toate adunate si cantarite nu depasesc gradul de dificultate admis,strategul imi pare lipsit de vina si moartea persanului nostru are o cauza cronica,conform proverbului “boala lunga ,moarte sigura” si se impun rapid masuri de “stil de viata sanatos”,adica o abordare serioasa si sanatoasa a educatiei din partea celor trei:parinte,elev,educator.Nu intamplator am asezat elevul la mijloc ,el fiind subiectul discutiei noastre,dar si fiinta voluntara care va infrunta la un moment dat ziua de maine singur in fata realitatilor complexe.Se spune ca nimeni nu isi planifica sa isi rateze viata,dar multi rateaza sa si-o planifice.
    Stiu ca nu ma fac popular prin ceea ce am spus,dar am curajul sa cred ca soldatul persan ,alias elevul victima si victimizat al acestei editii de bacalaureat mi-ar zambi obosit de subiectivismul parintelui si marinimia ipocrita a dascalului lui ,zicand:in primul rand sa nu -mi mai fur eu singur caciula…
    Daca intr-o determinare atat de plurifactoriala ca aceasta mai reusim sa stabilim si ponderea corecta a fiecarui factor si sa il mai si corectam(nu eu,cei datori si in masura sa o faca),atunci…”virtus romana rediviva”si toate sperantele noastre de normalitate!

  7. Felicitari pentru site. Ati castigat un cititor.

    • tcatineanu says:

      Aproape 6 luni am lucrat pe un cu totul alt plan decât cel propriu, de aceea Blogul a intrat în tăcere. Vă mulţumesc pentru felicitări ( le asociez cu sărbătorile). Aştept un semnal de la Dvs.

  8. Vanessa says:

    Sincer cred ca ponderea covarsitoare de vina pentru moartea persanului o are strategul care a hotarat si organizat batalia pentru simplu fapt ca razboiul aduce victime.Nu pot vedea aici un paralelism clar cu examenul de maturitate pentru ca el este mai mult o Olimpiada in cel mai modern si mai frumos inteles al cuvantului in care confruntarea este cu tine insuti doar,de aceea caracterul belicos nu ar trebui sa existe.Daca o batalie poate si trebuie evitata prin tratative,examenul de maturitate nu poate si nu trebuie sa fie evitat din motive clare pentru oricine.Daca insa cei raspunzatori de organizarea acestuia din urma ,in timp ce pregateau subiectele de examen aveau in minte ceva conflicte cu altii,ori ceva polite de platit in anumite directii,atunci examenul de maturitate la care ne referim a fost campul unei batalii straine de scopurile elevilor.
    Cu privire la cei doi atenieni si faptul ca au ramas in intuneric chiar dupa rasaritul soarelui in subiectul discutat,am banuieli ca ei nu au analizat cine se face vinovat de moartea persanului,ci mai degraba cui sa i se atribuie gloria pt moartea persanului care insemna de fapt victoria natiunii elene.Deci ,a cui e gloria?Pun pariu ca Pericle si-o atribuia lui in adancul fiintei lui de strateg si cuceritor,neuitand insa sa preamareasca bratul de otel,ochiul ager si calitatea armelor nationale,ca un bun lider si orator (poate chiar demagog).Dar astepta cu calm strategic ca punctul pe “i” sa-l puna partenerul de discutie.De partea cealalta insa,Anaxagora,poate nu inconstient de dedesupturile populiste ale lui Pericle,dar in mod cert filozofand pe indelete in jurul factorilor enumerati,tinde sa preamareasca ochiul care a tintit si bratul care a intins coarda,adica eroul necunoscut care se identifica cu neamul…Faptul ca au pus problema intr-o maniera disimulata le-a permis sa discute o noapte intreaga relaxati si probabil cu obiectivitate despre elementele care contribuie la succesul unei batalii.Nu stiu daca noaptea aceea a cantarit ceva in atitudinea de mai tarziu a lui Pericle fata de Anaxagora …
    Revenind la subiectul nostru,examenul de maturitate seamana cu un camp de batalie din moment ce sunt atatia “cazuti”.Dupa parerea mea,in timp ce moartea e inevitabila in batalii,nepromovarea poate fi evitata la bacalaureat printr-o pregatire adecvata,sau asa cum ati spus,mai exista si sansa contestatiilor si a re- sau re-re-urilor.Aspectul acesta obelistic al curbei de distributie a lui Gauss a rezultatelor de la bac obliga la investigatii si corectii…
    Lasand la o parte parerile anecdotice ca nici elevul nu invata,nici profesorul nu se omoara cu predarea ,cred ca merita sa analizam ponderea factorilor care l-au rapus pe persanul nostru in analogie cu factorii propusi de cei doi antici.
    Ziceam anterior ca aceasta “batalie” e necesara si inevitabila,deci nu putem blama organizarea ei in sine cum am procedat dincolo,doar felul in care a fost organizata.In cazul acesta toti factorii enumerati:sageata,mana,coarda si ochi,chiar daca au pondere individual,vina lor se sumeaza asupra strategului care daca nu a facut inspectia corecta inainte de “batalie”va trebui sa o faca acum asistat de competenta si obiectivitatea unor persoane neutre.
    De pilda sageata poate fi asimilata cu subiectele de examen:au fost ele in limitele programei scolare si a nivelului de cunostinte asteptat de la un absolvent de liceu conform programei de invatamant sau s-au folosit”arme neconventionale”?
    Mana care a intins arcul cred ca e cel care a asezat limita de promovare 6.In timp ce exista domenii unde nu poti fi de nota 5 din 10 maximum(medicina,aeronautica etc)la un examen de maturitate chiar merita sa stii exact pe o scala de la 1la 10 cum stai cu pregatirea pentru viata ,cu atat mai mult cu cat nu e tarziu de tot sa mai corectezi ceva.
    Coarda arcului ar putea fi formularea ambigua sau chiar incorecta a unor subiecte,de altfel,in limitele programei.Sau formularea prea academica a propozitiilor ca intr-un examen de interpretare a textului scris intr-o limba straina.
    Ochiul care a tintit a putut fi si el prea cautator al “calcaiului lui Achile”,chiar in limitele programei,stim toti ca existau subiecte pt examene nepopulare si ocolite de elevi,chiar daca nu neaparat grele.
    Daca toate adunate si cantarite nu depasesc gradul de dificultate admis,strategul imi pare lipsit de vina si moartea persanului nostru are o cauza cronica,conform proverbului “boala lunga ,moarte sigura” si se impun rapid masuri de “stil de viata sanatos”,adica o abordare serioasa si sanatoasa a educatiei din partea celor trei:parinte,elev,educator.Nu intamplator am asezat elevul la mijloc ,el fiind subiectul discutiei noastre,dar si fiinta voluntara care va infrunta la un moment dat ziua de maine singur in fata realitatilor complexe.Se spune ca nimeni nu isi planifica sa isi rateze viata,dar multi rateaza sa si-o planifice.
    Stiu ca nu ma fac popular prin ceea ce am spus,dar am curajul sa cred ca soldatul persan ,alias elevul victima si victimizat al acestei editii de bacalaureat mi-ar zambi obosit de subiectivismul parintelui si marinimia ipocrita a dascalului lui ,zicand:in primul rand sa nu -mi mai fur eu singur caciula…
    Daca intr-o determinare atat de plurifactoriala ca aceasta mai reusim sa stabilim si ponderea corecta a fiecarui factor si sa il mai si corectam(nu eu,cei datori si in masura sa o faca),atunci…”virtus romana rediviva”si toate sperantele noastre de normalitate!

    +1

    • tcatineanu says:

      Am răspuns la ambele texte, întrucât Domnul Nimeni şi Vanessa sunt două ipostaze ale aceleaşi fiinţe, sau sunt,în expresie teologală, “de o fiinţă”.

      • Domnul Nimeni says:

        Domnule Profesor,cu tot respectul si cu toata sinceritatea va asigur ca nu am habar de identitatea Vanessei si ca nici intr-un caz nu se suprapune cu identitatea mea!!!Putem observa ca textul publicat de mine in august reapare integral,practic copiat de Vanessa,dar apare in italice,ceea ce ar putea insemna o intentie de a ma cita urmand sa comenteze ceva la textul meu ,numai ca nu mai apare nici un comentariu!?Ce sens ar fi avut sa scriu doua lucruri identice sub doua semnaturi diferite?Nu stiu daca se cuvine sa o intreb eu pe Vanessa de ce a republicat textul meu,poate ne spune din proprie initiativa…

        • Domnul Nimeni says:

          PS.Marturisesc ca eu nu am mai intrat pe blog de cateva luni bune daca am vazut de la Comentarii recente ca nu ati mai avut nici o interventie si nu ati mai publicat nici un articol nou!Am intrat numai in 28 decembrie cand am si publicat,fara sa stiu de postarea Vanessei.Mi-a luat 2 zile ca sa realizez de ce imi scrieti ca am stofa de actor(halal inteligenta la mine!),dar am intuit cu durere ca nu e un compliment,desi regia,scenografia ,teatrul in general m-au atras din copilarie.Totusi,contextul se referea la intentia de a veni cu o alta identitate daca nu am reusit sa ma bag in seama cu prima…Foarte departe de mine asemenea intentie si atitudine!!Domnul Nimeni e un pseudonim cum se obisnuieste pe bloguri ca sa fii acceptat impartial si receptionat neutru,fara prejudecati legate de pregatirea profesionala,zona de resedinta etc.Am vrut sa fiu doar o voce,ipostaza este foarte benefica pentru mine,Domnul Nimeni este chiar ceea ce spune ca este,numele din buletin nu v-ar spune mai mult,distanta fata de Marele Anonim ramane de nestrabatut pt un muritor si Domnul Nimeni chiar este un muritor de rand.Pentru ca va respect,pentru ca va iubesc si sunt mandru de Dv pe unde sunt,parerea Dv conteaza pentru mine,aprecierile le iau de bune(in doza sanatoasa)si criticile si sugestiile le absorb cu seriozitate.Va asigur ca tot ce scriu,chiar daca tonul e glumet uneori,scriu pentru ca imi pasa ,pentru ca ma doare si pentru ca multe lucruri as vrea sa fie altfel cu noi ,romanii.Domnul nimeni chiar isi cauta identitatea,vocea destinului.Raspunsurile Dv,comunicarea sunt pretioase pentru mine…Inca odata ,va rog ,nu stiu cine e Vanessa,un lucru e foarte sigur,nu
          sunt eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>