Două ipostaze ale buzunarului

Toată lumea ştie ce este un buzunar.  Mai bine decât oricine ne pot vorbi despre buzunar şi buzunare croitorii şi croitoresele (mai ales ele) care le croiesc şi le execută.  Nici unii nici alţii nu ne vor da însă o definiţie a buzunarului. În general, lucrurile simple şi evidente pentru simţul comun sunt foarte greu, dacă nu imposibil, de definit. Atunci să vedem ce ne spune aici DEX:  ” Un fel de pungă interioară cusută la haine, în care se ţin lucruri mărunte”. La urma urmei definiţia este simplă şi corectă. Dacă îl întrebăm pe Metafizician,  el ne va spune că buzunarul este o modalitate particulară de articulare a Plinului cu Golul în ordinea umanului, a creaţiei umane. Are şi el dreptate, costumul fiind un plin, iar buzunarele lui fiind nişte goluri. Dar mai instructivă poate fi poziţia Antropologului. El ne poate vorbi sistematic despre istoria buzunarului, despre ipostazele şi funcţiile lui sociale.

Cât priveşte istoria, să observăm că Natura conţine premise şi prefigurări ale valorilor umane. Dacă este vorba de tema noastră notăm doar că Natura a creat cel mai uimitor buzunar în cazul Cangurului.  Acest buzunar nu ţine în el “lucruri mărunte”, ci conţine însăşi esenţa reciclată a vieţii. Este foarte posibil ca în Natură să existe şi alte premise şi prefigurări ale buzunarului, dar această temă îi priveşte pe Naturalişti. În sfera umanului, tipurile şi funcţiile buzunarului  – prin croitori şi croitorese, dar dincolo de ei, ele –  sunt de o varietate fără margini. Din această varietate ne-am propus să abordăm aici  – potrivit titlului -  doar două ipostaze, respectiv funcţii ale buzunarului. Este vorba despre buzunarele de la pantalonii bărbaţilor. Clasic, aceşti pantaloni au trei buzunare: două în faţă (stânga-dreapta) şi unul în spate. Pantalonii tinerilor de azi au tot felul de variaţii, dar nu despre ei este vorba aici. Acum şi revenind la definiţia din DEX, în buzunarele din faţă se intoduc tot felul de “lucruri mărunte”: batista, cheile de la maşină, pachetul de ţigări, bricheta, cheia de la poarta casei etc. În buzunarul din spate se introduce de regulă portmoneul, care nu mai este un “lucru mărunt”. Şi acum vine disocierea celor două ipostaze ale buzunarului,  pe care am anunţat-o în titlu.

Am observat cu mai multă vreme în urmă (în filme şi reportaje) cum bărbaţii din SUA,  în diverse contexte (şi sărbătoreşti dar şi oficiale) stau cu o mână în buzunar . Cu a doua mână gesticulează, dacă vorbesc sau închină un pahar. Fenomenul  – care ţine de comunicarea non-verbală -  este prea frecvent ca să nu fie semnificativ. A sta cu o mână în buzunar într-un context colectiv  – fie el aniversativ sau oficial -  este un semn clar de siguranţă de sine şi tacită şi ostentativă. Notez în trecere că a sta cu ambele mâini în buzunare atunci când vorbeşti cu cineva (sau în faţa cuiva) este semn de înfruntare, sau de obrăznicie, de mojicie. Dar revenim la gestul american: el trădează (dezvăluie, dacă vreţi) siguranţa de sine, fie ea una şi ostentativă sau nu. Observ însă că acest gest (tic) de natură comportamentală trece peste “Baltă”, adică Oceanul Atlantic şi ajunge până la noi. Clişeul comportamental menţionat este un indice pentru alte clişee, dintre care cel mai nenorocit este clişeul de gândire. Iar a gândi în clişee înseamnă a nu gândi cu adevărat.  Îi las pe cititorii mei să obseve cine, când, unde stă cu o mână (stânga sau dreapta) în buzunar, într-un context colocvial, public. În ceea ce mă priveşte, îl voi menţiona aici doar pe Domnul Triblea, de la RealitateaTV, întrucât Dânsul este mai la vedere. Dar vine acum rândul celui de al trilea buzunar  –  din pantalonii bărbatului -  în care de regulă stă portmoneul sau portofelul şi în care dincolo de cartea de identitate, poza soţiei şi a copiilor, sau a iubitei, ne punem banii. Aici apare un al doilea clişeu introdus de Priministrul nostru Emil Boc: este vorba de “buzunarul românului” sau “buzunarul românilor”. Această expresie ar putea fi numită şi o metaforă a tranziţiei, alături de altele, de genul: “tăierea cozii”, “tunelul şi luminiţa”,  “coşul zilnic”,  “doctorul terapeut” etc.  Nu intru aici într-o analiză tehnică a acestei probleme. Respectiv, nu intru  – cel puţin deocamdată -  în analiza problemei asociată cu întrebarea  – care dă miezul conflictului dintre Poziţie şi Opoziţie -  când măsurile “dure” luate de Guvernul actual vor intra în ” buzunarele românilor”. Mă rezum la a constata că, până una alta, unii dintre români stau cu mâinile (stânga sau dreapta) în buzunarele din faţa pantalonilor şi alţii nu îşi mai găsesc (sau îl găsesc aproape gol) portmoneul din spate.

NB-1 Cred că în faţa acestei situaţii Metafizicianul este derutat, întrucât el nu mai ştie unde este Plinul şi unde este Golul. Cred că poate fi derutat şi DEX-ul, întrucât o mână într-un buzunar nu poate fi totuşi chiar “un lucru mărunt”.

NB-2 Ne putem imagina cu greu cum ar fi stat pe “vremea comuniştilor” cineva cu mâinile în buzunar (buzunare) în faţa unui potentat politic. Pasămi-te în faţa unui dictator. Acesta nu este un elogiu democratic indirect al “mâinilor în buzunare”.

3-După ce a fost adulat dogmatic, azi Marx este tratat la noi (nu şi în alte ţări, …civilizate) ca “un câine mort”. Dar viziunea lui generală asupra societăţii (capitaliste) este consonantă cu un enunţ esenţial din Biblie: “Celui ce are i se va da, iar celui ce nu are i se va lua”. De aceea “buzunarele românilor” – cele de la spate -  au devenit tot mai inegale. Măsurile “dure” luate de actualul Guvern vizează corecţia acestei inegalităţi şi introducerea la scară  socială generală a echităţii (valoare etico- politică fundamentală şi pentru Aristotel). Cum ader şi eu la echitate (şi îl iubesc pe Aristotel, pasă-mi-te pe români) sunt absolut curios să văd dacă acest efort de asceză va reuşi.

This entry was posted in Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

8 Responses to Două ipostaze ale buzunarului

  1. Era un banc mai vechi: ,,mâna=un instrument ciudat, vârât, uneori, în buzunarul altora.”

  2. aurelia says:

    Citind randurile dvs., mi-a revenit in minte un proverb pe care l-am ignorat in momentul in care profesoara de limba engleza, o doamna de altfel respectabila, sasoaica de origine, a incercat sa il explice unor copii de 14/15 ani:” The devil dances in an empty pocket”. Oare morala acestui proverb, ca de altfel toate scriiturile populare, face trimitere mult mai clar la esenta lucrurilor? Atunci nu am inteles proverbul decat ca un instrument de imbogatire a vocabularului nostru de elevi, dar cate se ascund in aceste buzunare… goale!

    • tcatineanu says:

      Îţi răspund cu puţină întârziere, din păcate. Am râs de m-am prăpădit ( şi mai râd şi acum) citind zicătoarea ” Diavolul dansează într-un buzunar gol”. Este germană sau engleză?. Probabil că este engleză, aşa cum mi-ai transmis-o : ” The devil dances in an empty pocket”. Zicătoarea, invocată de tine în minitema mea ( ” Două ipostaze ale buzunarului”)se pretează la o interpretare de excepţie, dincolo de ” buzunare”. Cu mai mulţi ani în urmă am proiectat o carte despre Diavol. Sper să îmi găsesc timp să o elaborez. O primă constatare pe care am făcut-o este numărul mare de nume pe care “Cel întunecat” o are în limba română: Dracul, Necuratul, Ucigă-l Toaca, etc. Sub raport teoretic, mulţimea de nume semnifică non-transparenţa Lui ( se ascunde sub diverse nume, ca să îşi facă numerele în taină, inclusiv să “danseze în buzunarul gol”). Ca specialistă, poate îmi dai o listă cu numele pe care El ( Mefisto la Goethe) le are în limba germană. Citind zicătoarea ( şi tot râzând) mi-am amintit – prin analogie- că verbul ” a trage” are în limba română un număr aproape nelimitat de înţelesuri. Voi pune un masterand să facă lista acestor înţelesuri. Pe tine te-aş întreba numai dacă ardelenescul “troager”este de extracţie germană.
      NB1- Distincţia pe care o faci între a învăţa zicătoarea pe plan lingvistic ( gramatical) şi apoi pe plan extralingvistic ( al vieţii ) este magistrală şi m-a impresionat.
      NB-2- În acest schimb de opinii, un masterand al meu îmi trimite o zicătoare cu definiţia mâinii: ” Mâna este un instrument ciudat care uneori intră în buzunarul celuilalt”. Asta înseamnă că Diavolul poate lua nu numai diverse nume, ci şi diverse forme, inclusiv forma mâinii.

  3. Dl Nimeni says:

    Presedintele companiei noastre spune ca cea mai raspandita boala pe planeta este boala “buzunarului gol”Dati-i omului ocazia-zice el-sa castige un ban cinstit si se vor vindeca multe ulcere,nevroze si depresii.
    Pe de alta parte,se tot vorbeste despre importanta exercitiului fizic in prevenirea bolilor de inima,dar,tot el ne spune ca exercitiul perfect al inimii este sa te apleci si sa-l ridici pe altul din nevoile lui.

  4. Lg says:

    Ca de obicei, articolul Dumneavoastră incită la meditaţie. Chiar la meditaţii (pluralul), dată fiind multitudinea de aspecte şi de ipostaze pentru o chestie cât se poate de banală : buzunarele la pantalonii bărbăteşti.
    Mă opresc asupra unui singur aspect : “clişeul” din filmele americane, şi nu numai, de a ţine mâna în buzunar.
    Este adevărat că pentru noi, spectatorii de pe plaiurile mioritice, ţinutul mâinii în buzunar sugerează siguranţă de sine, chiar aroganţă. Aici am două nedumeriri. Una : de unde ne vine, ce determină, această sugestie ? A doua : americanii, principalii spectatori cărora le este adresat filmul, au aceeaşi impresie ca şi noi românii ? Dacă da, vorba americanului, este ok ! Dacă nu, este grav, înseamnă că noi avem o problemă !
    Chiar dacă, la prima vedere, şi mie îmi sugerează acea siguranţă de sine (a personajului), am o explicaţie care conduce la concluzia că această sugestie este FALSĂ !
    Am observat că acest „clişeu” nu este în toate filmele. Este în filme vechi, de regulă din perioada interbelică, şi putem spune din perioada de început a cinematografiei, pe care nu o putem compara cu cea de azi : efecte speciale, acţiune intensă, etc. Mai important, este numai în acele filme unde dialogul se desfăşoară un timp mai îndelungat şi actorul este prezentat „de i se văd pantofii”, adică din-cap-până-în-picioare.
    Din modestele mele cunoştiţe din arta actoriei ştiu că actorii au avut şi au o „problemă” : ce să facă cu mâinile în timpul unui monolog sau dialog ! Aceeaşi problemă este şi pentru artiştii vocali când microfonul este fixat pe stativ. Răspunsul este evident : câtăreţul scoate şi introduce microfonul în stativ, actorul procedează invers, adică introduce şi scoate mâna din buzunar !
    Şi mai am un argument. Aşa cum „pe vremea comuniştilor” nimeni nu-şi permitea să discute cu un „ştab” de partid cu mâna în buzunar tot aşa şi azi, din bun simţ mioritic, există o autoreţinere de a discuta cu un şef, sau cu o persoană mai în vârstă, căreia îi porţi respect, cu mâna în buzunar. Totuşi, am văzut fotografii din „biroul oval” unde preşedintele celui mai puternic stat din lume discută lejer cu consilierii săi, unii din aceştia (cel puţin în fotografie !) având mâna în buzunar. Poate cineva crede că un consilier vrea să dovedească siguranţă de sine, nemaivorbind de aroganţă, propriului preşedinte ?
    Rămân la convingerea că percepţia noastră şi a americanilor asupra ţinutului mâinii în buzunar este diferită, fără a şti care este percepţia lor ! Este posibil să fie un gest firesc, fără a le sugera ceva anume. Mai recomand oricărei persoane să încerce să se adapteze specificului locului : unui român să poarte dialoguri sau să fie la întruniri pe teritoriul american cu mâna în buzunar, dacă consideră necesar, dar şi americanului să manifeste o autoreţinere de la acest gest cât timp este pe plaiurile „noastre”.
    NB. Cred că dâmboviţenii care se afişează în spaţiul public sau „pe sticlă” la tv, pe plaiuri mioritice fiind, cu mâna în buzunar îi imită pe americani de dragul imitaţiei. Poate îl rugăm pe Bulă să le spună : imitatorul pupă în fund inventatorul !

    • tcatineanu says:

      Bine aţi revenit din concediul Dvs., “organizat ştiinţific”. Cu referinţă la tema “mâinii în buzunar” aţi făcut un comentariu excelent a cărui concluzie este coincidentă cu premisa de la care plec eu. Este vorba despre un gest de imitaţie, de maimuţăreală, care merită propoziţia finală a Dvs. despre “fund”. Şi nu este vorba despre ” fundul” metafizic, aşa cum îl întâlnim, să zicem, la Arghezi, în “Duhovniceasca”: ” Ce noapte neagră, ce noapte grea, A bătut în fundul lumii cineva” Este vorba despre “fundul antropologic”care în româneşte se numeşte “cur”. Problema acestei imitaţii este mai largă, iar la noi ea a fost teoretizată de către Maiorescu şi ( mai ales) Eminescu în conceptul de ” formă fără fond”. Dar, ca şi altă dată, Dvs. deschideţi tema mea (” Două ipostaze ale buzunarului” ) pe un plan foarte larg. În teoria generală a comunicării se face distincţia între limbajul verbal şi limbajul non-verbal ( numit elegant şi “sintaxa gesticulaţiei”). În al doilea intră şi comportamentul mâinii. Într-adevăr, ne putem pune problema ( de retorică): ce face omul cu mâna sau cu mâinile atunci când el nu munceşte, ci comunică, adică vorbeşte? Vă daţi seama că răspunsul la această întrebare se poate da într-un capitol, dacă nu într-o întreagă carte de Retorică. Mă gândesc întâmplător la un exemplu. Fiind fiu de ţărani, urmăresc cu cel mai mare interes spectacolele de muzică populară. Unii dintre cântăreţi gesticulează, în fel şi chip, în timp ce cântă. Pentru mine spectacolul este jenant. Cântecul popular este anonim şi nu are nevoie de alte ingrediente decât vocea. Muzica uşoară modernă este altceva: aici cântăreţul recurge firesc şi la mâini şi la picioare.
      NB. Mai ales după 1989, expresia “spaţiul mioritic”este folosită peiorativ, dacă nu jignitor. Aşa o foloseşte şi Ion Cristoiu. La dânsul s-ar justifica întrucât o combină cu “spaţiile dâmboviţene”, pe latura critică a atitudinii sale. Pe vremuri, profesorul de filosofie Henri Wald ( evreu) a găsit formula plină de umor “spaţiul mioriţic” ( prin combinarea termenilor Mioriţa şi Iţic ). Eu folosesc expresia “spaţiul mioritic”numai în înţeles pozitiv, adică în înţelesul acreditat de Lucian Blaga ( alternanţa deal- vale).

  5. Lg says:

    Cu scuzele de rigoare, pentru întârziere, vă spun : bine V-am regăsit la întoarcerea din concediu. “Odihna acumulată” a determinat cuprinsul comentariului pe care l-aţi apreciat. Sper să mai reuşesc această performanţă la întoarcerea din viitorul concediu !
    Nu a fost în intenţia mea să extind tema celor două ipostaze ale buzunarului dar acum chiar mă intrigă, din simplă curiozitate, explicaţia la interpretarea gestului de a sta cu mâna în buzunar ca fiind un act de necuviinţă, prea-multă siguranţă şi chiar sfidare. Asta cu atât mai mult cu cât “iţarii”, pantalonii din portul popular românesc, nu aveau buzunare laterale. În schimb “şalvarii”, pantalonii portului otoman, aveau buzunare laterale, şi chiar foarte mari ! Să fie faptul că am stat peste 400 de ani “sub turci” explicaţia respingerii gestului de a sta cu mîna în buzunar ?
    NB. În “sintaxa gesticulaţiei” există un fel mult mai grotesc de a sta cu mîna, sau chiar cu ambele mâini, în afara buzunarului / buzunarelor : statul cu mâna sau cu mâinile în şold ! Totuşi, pentru un cântăreţ de muzică populară acest fel de a sta cu mâna / mâinile, în timp ce cântă, pare aproape firesc. Încă odată se dovedeşte că marele Einstein a avut dreptate : totul este relativ !

    • tcatineanu says:

      A sta cu o mână în şold ( fie ea dreapta sau stânga ) şi a te mişca dansant minim pe propria ta melodie ( ritm) este un semn de demnitate şi de unitate a interpretării unei cântăreţe de muzică populară. Se obţine astfel o unitate între static şi dinamic, statica fiind impersonală, dinamica fiind uşor personalizată. Eu m-am referit la cântăreţii care folosesc anapoda gesticulaţia şi care- cum spun eu- nefiind artişti, “se dau artişti”. Uitaţi-vă la artiştii autentici ca Veta Biriş, Ion Bocşa, etc, pentru a înţelege mai bine ce am vrut să zic, sau să sugerez. Cât priveşte relaţia dintre “iţari” şi “şalvari”, cred că este mai bine să-l întrebăm pe Bulă.
      NB- Referitor la invocarea lui Einstein, aş face doar precizarea că limba română face o distincţie clară între “relativitate” şi “relativism”, ” libertate” şi “libertinism” etc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>