Trei enunţuri despre Drumuri

Toată cultura şi civilizaţia umană poate fi privită (reductiv, desigur) şi din  perspectiva a trei metafore epistemice: Drumul-Casa-Instrumentul. Le spun metafore “epistemice”, întrucât ele au o realitate proprie (drumul este drum, casa este casă, instrumentul este instrument) , dar au şi o semnificaţie mai largă, simbolică. Altfel spus, ele au o configuraţie fizică, dar au şi o deschidere metafizică. Fiecare dintre cele trei elemente are o istorie proprie, dar şi conjugată (cu a celorlalte două). Casa, spre exemplu, a început cu “peştera” (adevăr confirmat ştiinţific de către arheologi şi teologic adeverit de Patriarhul  Daniel). Apoi s-a trecut în spaţiul exterior, la “colibă” şi aşa mai departe, până azi. Primele instrumente au fost “eoliţii”, modelaţi de Natură în inconştienţa ei şi folosiţi de om în starea lui pre-conştientă. Dar aici ne interesează doar Drumul. El a început cu cărările făcute de animale în entropia nelimitată a Naturii. Pe ele a păşit omul, care le-a multiplicat, le-a lăţit şi le-a extins până la reţeaua magistralelor de azi, care împânzesc aproape întreg Pământul. În această istorie lungă a Drumului (i-am putea spune şi Drumul Drumului) şi în interiorul Imperiului Roman, apare propoziţia absolut remarcabilă: “Toate drumurile duc la Roma“. Propoziţia vrea să ne spună mai întâi că Roma este centrul axiologic al Lumii, spre care toată lumea aspiră sau se îndreaptă. (Aşa cum provincialii - cel puţin unii – aspiră să ajungă în Capitală). Dar al doilea sens al propoziţiei - cel tehnic – mi se pare şi mai important: reţeaua de drumuri este atât de bine organizată, încât dacă vrei să ajungi la Roma, nu ai cum să nu ajungi, nu ai cum să te rătăceşti. Din Munţii Apuseni, ţară auriferă în Imperiu, oricine (dac, roman sau român în devenire) putea ajunge la Roma dacă dorea sau dacă era obligat să ajungă. Eu nu ştiu cum, adică pe ce Drum a ajuns Badea Cârţan la Roma, dar, oricum, el nu a ajuns pe vremea Imperiului Roman. A ajuns ca să vadă ce a mai rămas din Imperiu şi în aceste rămăşiţe, ce a mai rămas din  noi, foştii daci (Columna). Romanii au fost nişte maeştrii ai Drumului, întrucât Drumul înseamnă extensie, “lăţire”, cum ar spune cronicarul nostru Miron Costin. Pe acest drum fizic (construit din solide) mergi cu piciorul (sau cu  prelungirea lui, sandaua, cizma…), cu copita (calul) sau cu roata (absolut genialul instrument care transformă cercul în linie dreaptă). Dar după un Imperiu pământesc destrămat şi pe ruinele lui se dezvoltă şi un Imperiu Ceresc. Este vorba de Religia Creştină. În procesul de cristalizare a acestui nou Imperiu intră în joc şi gândirea unui mare Teolog, Dionisie Areopagitul. Noul Imperiu este spiritual, dar ecuaţia de bază se păstrează. Adică, Dumnezeu este centrul Existenţei (a Lumii), pe care El a făcut-o. Marele Teolog ne spune aşa: de la oricare formă a Existenţei am porni, din aproape în aproape vom ajunge tot la Dumnezeu. Pentru aceasta trebuie să folosim ca metodă - deci ca instrument - analogia, gândirea analogică. El pleacă de la constatarea că formele Existenţei, oricât de diferite ar fi ele, prezintă şi asemănări (altfel nu ar fi posibil “genul proxim” al lui Aristotel). Chiar dacă am pleca de la un “vierme” - exemplifică Teologul – tot la Dumnezeu ajungem, folosind ca instrument analogia. Dar aici  similitudinea (analogia, dacă vreţi) cu enunţul roman este evidentă şi poate fi reformulată aşa: “Toate drumurile duc la Dumnezeu“. Drumul poate fi numit şi Cale, iar dacă primul enunţ, cel roman, vizează Calea mişcării fizice, al doilea ţine de credinţă şi este o Cale a gândirii analogice. Dar mai avem un Drum, respectiv o Cale, care este Calea opiniei. Aici trec direct de la Imperiul Roman şi de la Împărăţia Cerurilor la viaţa noastră reală de acum şi de aici. În organizarea politică actuală a societăţii noastre avem Poziţia şi Opoziţia. Trec în acest text (context)  peste faptul că şi una şi alta (mai recent, alta) sunt compozite. Urmăresc “dialogul” lor,  în spaţiile publice şi în Mass-Media. Din acest “dialog” decelez aici o singură secvenţă, coerentă, constantă. Aproape toţi reprezentanţii Opoziţiei (oameni politici, mai mari sau mai mici, analişti politici, comentatori, realizatori, redactori … etc)  au efectiv un  fel de Fix, formulabil simplu în propoziţia: “Traian Băsescu este de vină”. Să observ mai întâi că din perspectiva mare a Opoziţiei, sunt percepute (văzute) nu preponderent, ci exclusiv, doar aspectele negative, chiar dacă ar fi vorba de detalii absolut nesemnificative (“căutate cu lumânarea”, cum se spune). Şi acum urmează Drumul, cea de a treia Cale, a opiniei, cum am zis. O femeie din Munţii Apuseni (Ţara lui Emil Boc) a fost bătută de bărbat. De ce a fost ea bătută? Pentru că bărbatul ei s-a îmbătat. Dar de ce s-a îmbătat bărbatul? Pentru că a aflat că va intra în şomaj. Dar de ce va intra el în şomaj? Pentru că Emil Boc a trecut toată ţara la un program de restructurare. Şi de ce a facut el ce a făcut? Pentru că aşa i-a dictat Traian Băsescu. Concluzia - cică riguros logică – sună simplu şi clar: Traian Băsescu este vinovat pentru faptul că femeia a fost bătută de bărbat (într-un sat din Munţii Apuseni). Iar dacă acest exemplu îl extindem la întreaga Românie rezultă – acum, riguros exact – că : “Toate drumurile duc la Traian Băsescu” şi el este vinovat pentru tot ceea ce se întâmplă rău în ţara noastră (inclusiv pentru că un elev de la Liceul X, din Oraşul Y,  a luat nota 8 la purtare). Asta, desigur, ar merge cumva, dar numai din punctul de vedere al Opoziţiei, şi cu instrumentul opiniei, un instrument (şi delicat şi periculos) asupra căruia voi reveni. Altfel, din punct de vedere raţional (coincident cu bunul simţ moral şi cu bunul simţ al gândirii) nu merge nicicum.

NB-1 Primul enunţ, “Toate drumurile duc la Roma”, are şi reversul lui natural: ”Toate drumurile pleacă de la Roma”. Acest revers, pe latura lui tristă, l-a cunoscut poetul Ovidiu, exilat în Pontul Euxin, se pare că pentru o iubire interzisă. Citindu-i - în tinereţe - opera, mi-am dat seama pentru prima dată ce înseamnă să fi exilat. L-am înţeles, mai târziu, pe Socrate, care exilului i-a preferat moartea. Problema se pune în aceşti termeni doar dacă Individul (fie el P1 sau P2) are o Patrie. Iar dacă cea exterioară este discutabilă (tranziţie, criză, integrare… etc.), Patria interioară poate rămâne, mai departe, certă, indiscutabilă. Dar există şi exilaţi în propria lor ţară. Nu cred că este o problemă: trebuie să descopere fiecare care este ţara de care aparţine. Poetul Ovidiu nu se mai putea întoarce la Roma (interdicţie imperială); azi însă, exilaţii de oriunde se pot duce în patria care cred ei că este a lor. Eu personal m-aş duce în Laponia, dacă nu aş trăi în România.

NB-2 Fiind elev şi pionier, am fost învâţat (eu şi noi, elevii) un cântec, ale cărui versuri mi le amintesc şi azi, deşi destul de vag. Citez din memorie: “Drumuri, drumuri - Ceaţă şi spini – Frig şi buruieni - Noapte şi mărăcini”. Nu voi intra  în interpretarea acestui text din vremea copilăriei mele. Îmi aduc aminte acum de el,  în contextul celui de al treilea enunţ despre Drum, potrivit căruia tot ce se întâmplă azi în ţara noastră – ca în cântecul invocat - este rău şi că vinovatul unic al acestui rău este Traian Băsescu, de aceea, cum am spus – potrivit acestor interpreţi – “Toate drumurile duc la Traian Băsescu“.

NB-3 Cu cele trei enunţuri despre Drumuri, nu m-am referit la drumurile reale din ţara noastră de azi (a românilor, mai ales ca urmaşi ai romanilor). Eu m-am referit numai la ceea ce m-am referit şi nu şi la altceva. Despre “altceva” vom sta de vorbă altcândva.

NB-4 În această Lume, numărul opiniilor este mai mare decât numărul  locuitorilor Planetei. Aceasta, cel puţin pentru faptul că cineva sau altcineva (P1 sau P2) poate avea şi două opinii (concurenţiale) sau îşi poate schimba opinia (nu de la o zi la alta, ci de la o secundă la alta). În limba română, termenul “opinie” este traductibil prin cuvântul “părere”. Conchid acum - riguros exact -,  dar în locul lui Bulă: oricâte păreri ar fi în această lume, ele pot fi împărţite în două clase: “părerile de bine” şi “părerile de rău”. Cu referinţă la al treilea enunţ despre Drumuri, nu pot să spun altceva decât că îmi pare rău. Într-o formă de expresie poetizată ar putea suna cam aşa : “Frunză verde pe părău – Pentru tine, pentru mine – Pentru noi, îmi pare rău”.

  

This entry was posted in Unghiuri si antinomii. Bookmark the permalink.

21 Responses to Trei enunţuri despre Drumuri

  1. Victor says:

    Fără a duce neapărat discuția pe tărâm politic și rămânând la o analiză teoretică/retorică a exploatării metaforei ”drumului” univoc, la nivelul opiniei, spre președintele-tătuc (cel puțin așa cred că l-au văzut mulți care l-au ales pe Traian Băsescu), mă întreb sincer (și fără vreun partizanat) ce altă formulă mai eficientă ar fi putut alege opoziția în afară de cea a ”țapului ispășitor”. Oare ar fi impresionat pe cineva promisiuni legate de reglementarea fiscalității, de introducerea impozitului progresiv sau știu eu ce alte ”abstracțiuni”? Atlfel spus, ce alte mijloace retorice ar fi avut opoziția pt. a avea cât de cât un impact?

    • tcatineanu says:

      Întrebarea ta este atât de pertinentă şi precisă încât m-a pus pe gânduri. Nu îţi pot răspunde la ea – acum şi aici- decât parţial. Dacă aş fi un Ideolog al Opoziţiei, aş elabora o concepţie coerentă şi completă a strategiei ( tehnicilor) de “atac”la adresa Poziţiei. . Las această sarcină în seama Domnului Andrei Marga, să zicem. Nu vreau- în acest Blog- să-mi expun poziţia proprie privind “alte tehnici” pe care le-ar putea folosi Opoziţia împotriva Poziţiei ( sau invers, cu asimetriile necesare). Tu ai simţit însă că eu am rezerve ( tacite) faţă de Drumul al treilea, numit al opiniei şi care duce de la cel mai mic rău ( femeia din Munţii Apuseni) la Şeful Maxim, Traian Băsescu, de unde propoziţia :” Toate drumurile duc la Traian Băsescu”. Vreau să-ţi definesc acum, în câteva puncte, sensurile “rezervei” mele, tacită dar reală, cum ai intuit : 1)- Opoziţia a folosit, foloseşte şi va folosi mai departe această linie “retorică” de atac – cum îi spui tu- că vrem, că nu nu vrem, eu, tu sau noi. Ea – linia sau Drumul al treilea – este aproape vecină cu un fenomen natural. Probabil că de aceea tu te şi întrebi ce ar mai putea să facă ea, altceva?. 2)- Dar prin această mişcare i se conferă lui Traian Băsescu o importanţă (poziţie) pe care Dânsul nu o are efectiv. De fapt, Opoziţia îl transformă pe Traian Băsescu în Dictator. Mai întâi, pe calea cuvintelor şi apoi şi pe cale virtuală, care riscă să devină reală. Traian Băsescu poate deveni Opozantul unic al tuturor Opozanţilor. 3)- Optez pentru o strategie regională , nu exclusivă ci una complementară, ( şi dacă eşti pe Poziţie şi dacă eşti în Opoziţie) , aceasta fiind mai eficientă : zona, tema ( problema), colectivele şi indivizii, atribuţiile şi răspunderile, apoi stimulentele şi sancţiunile. 4)- Ştim amândoi că avem o libertate nelimitată a Opiniei. Există totuşi o Logică a opiniei şi ,mai ales, o Deontologie a ei, asupra căreia voi reveni. 4)- Mai notez doar în trecere că limbajul folosit de Poziţie ( unii dintre dânşii), dar mai ales cel folosit de Opoziţie ( alţii dintre dânşii) este atât de agresiv şi de vulgar , încât nu mai şti cine cui se adresează., cine se confirmă şi cine se discreditează
      Îţi mulţumesc pentru comentariul şi întrebarea ta cu care- vezi şi tu- m-ai pus pe gânduri.

      • Victor says:

        Multumesc si eu pt. raspuns si pt. nuante.
        Da, si eu cred mai curand in solutia nr. 3 din acest raspuns (problema e cum o pui in practica) si mai putin in criticile/explicatiile/motivatiile care duc, toate, catre acelasi om (care, orice functie ar avea, ramane doar un om).

  2. Lg says:

    Propoziţia “Toate drumurile duc la Roma” a rămas dar acele drumuri nu mai sunt. Se dovedeşte că o propoziţie bine făcută este mult mai rezistentă decât piatra, sau din ce au fost făcute acele drumuri !.
    Ultima cale, adică drum, este şi cea/cel care ne influenţează viaţa de zi cu zi prin opinia politicienilor. Acest drum nu s-a mai “reparat” de la inaugurarea sa, odată cu democraţia parlamentară din ţara noastră (a fost numai abandonat din 1945 până în 1990). Acest drum, ca orice drum normal, dacă asta se poate numi normalitate, are două sensuri de circulaţie. Pe un sens este Poziţia : vom face, vom drege, aceasta este singura soluţie, am realizat, etc şi bla-bla-bla. Pe celălalt sens, adică sensul “invers”, este Opoziţia : nu este bine, au furat, au sărăcit poporul, jos, demisia.
    Acest drum a fost cel mai bine “fotografiat” de inegalabilul Caragiale. Putem spune că nimic nu s-a schimbat în ultimii nici 200 de ani. Dar ce contează 200 de ani faţă de vechimea drumurilor care duceau la Roma ?
    Prin analogie cu drumurile din Imperiul Roman şi actualul drum al opiniei puterii şi opoziţiei va dispărea. Până atunci actorilor participanţi la jocul politic, fie că sunt din partea puterii fie că sunt din partea opoziţiei, le recomand să revadă ZILNIC opera lui Nenea Iancu. Pentru aprofundarea cunoştinţelor în materie pot apela şi la imagini de arhivă cu marele actor Constantin Tănase !
    „Recomandarea” mea şi efortul Dumnealor au ca scop punerea înainte de toate a interesului general (făcând abstracţie de interesul propriu sau cel de partid) şi eliminarea traseismului politic. Rămâne de văzut dacă oamenii politici se pot schimba într-un timp mai scurt decât a fost durata de viaţă a drumurilor din Imperiul Roman.
    Regret că nu am să apuc vremea când drumul „femeia bătută din Apuseni – toate relele vin de la Traian Băsescu” va fi dezafectat sau chiar conservat pentru a fi un exemplu de cum să NU fie un drum.

    • tcatineanu says:

      Sunt efectiv încântat de comentariul Dvs. autogen ( autonom) despre Drum şi Drumuri. Nu am nimic de adăugat, nici în sus, nici în jos, nici în stânga, nici în dreapta, la coerenţa şi frumuseţea deplină a acestui comentariu ( angajat şi afectiv).
      NB- Probabil că – în acest context- ar merita să ne gândim şi la diferenţa pe care limba română o face simplu şi clar între expresiile ” a fi pe Drum” şi ” a fi pe drumuri”.

      • Lg says:

        Sunt onorat de aprecierea Dumneavoastră.
        Referitor la diferenţa pe care limba română o face între expresiile ” a fi pe Drum” şi ” a fi pe drumuri” să ne reamintim operele lui Ceauşescu. Acesta le-a adunat într-un prim volum intitulat “România pe drumul construirii socialismului”. Apoi a mai scris un volum intitulat “România pe drumul construirii comunismului”. Apoteotic, şi-a încheiat opera într-un volum de sinteză al celor două, intitulat “România pe drumuri”.

        • tcatineanu says:

          Diferenţa pe care limba română o face între expresiile “a fi pe drum” şi “a fi pe drumuri” este simplă şi- ca să zic aşa- eternă. Clasificarea inteligentă pe care Dvs. o faceţi operelor lui Nicolae Ceauşescu- plecând de la diferenţa semantică menţionată- este de fapt inspirată de Bulă, marele nostru personaj naţional. Clasificarea Dvs. este pentru mine un argument viu , un argument în plus, că Bulă nu a murit. În altă formă de expresie, una împrumutată de mine din alt text: ” Că doar Bulă, n-a murit- Doar puţin a adormit”
          NB- Personal cred că acum suntem -cel puţin deocamdată- pe drumuri şi că nu se întrevede încă, ceva mai clar, Drumul. ( TC).

          • Lg says:

            Aşa este. În retorica ultimilor ani „drumul” a luat forma unui tunel (în tunel este întuneric şi poate fi văzută cel mult LUMINIŢA de la capătul său). Într-un tunel nu ai cum să greşeşti drumul pentru că nu ai cum să o iei nici la stânga nici la dreapta, nici în sus nici în jos. Dar acest drum este mult mai periculos pentru că poţi greşi sensul, adică DIRECŢIA. Desigur că există „luminiţe” la ambele capete dar în loc să te apropii de cea care trebuie te îndepărtezi de ea şi consecinţele pot fi (poate chiar sunt !) dureroase. Am două întrebări :
            1.Care ar fi diferenţa / asemănarea dintre „suntem pe drumuri” şi „nu se vede luminiţa de la capătul tunelului” ?
            2.Este posibil ca un politician să vină cu un program despre cum să ne adunăm de pe drumuri / ce putem face ca să vedem luminiţa de la capătul tunelului ? Sau recentele declaraţii ale guvernanţilor precum că „am depăşit criza, suntem pe drumul cel bun (dar mai avem de aşteptat pentru a simţi şi rezultatele !)” nu mai fac necesar un program de adunare a românilor de pe drumuri ?

          • tcatineanu says:

            Acum câţiva ani am publicat un text cu titlul “Metaforele tranziţiei”. Metafora cu “Tunelul şi luminiţa” era pe primul loc, dacă îmi amintesc bine. Era şi metafora nemaipomenită cu “tăierea cozii”: că trebuie să o tăiem toată şi dintr-o dată, sau trebuie să o tăiem pe bucăţi, secvenţial. Vă daţi seama ce efect a avut asupra mea această metaforă, întrucât eu fiind copil de ţăran am cunoscut pe viu ( pe viul lor, mai ales al câinilor) ambele tehnici. Dacă tot mă invitaţi şi în spaţiul politic, am să vă spun că actualul Premier, Domnul Emil Boc a mers pe tăietura radicală a “cozii”. Numai că aici trebuie să vedem despre câte şi care cozi este vorba. Tot în limbajul metaforei, aici putem avea de la ” cozi de consumatori”( mici, intermediari sau mari), până la “cozi de topor”, tot felul de cozi, inclusiv aceea a “codaşilor”. Putem realiza în acest context- amândoi- că omul este singura fiinţă care nu are coadă. Iar dacă, într-un fel sau altul, este asociat cu ea, tot într-un fel sau altul trebuie să scape de ea.
            La întrebarea cu metafora “tunelului” s-ar putea să vă surprindă răspunsul meu. Sensul de bază al metaforei mie mi se pare pozitiv. Totuşi, dintr-un mediu întunecat, ieşi printr-un tunel ( dacă este bine făcut, evident) la lumină. Apoi, tunelul are precizie şi chiar dacă are ocoluri ( trenul), tot te duce ( te scoate ) undeva, la lumină. Sensul primei Dvs. întrebări merge însă intuitiv spre o altă metaforă: labirintul. Labirintul este patria absurdă a lui ” a fi pe drumuri” şi a nu fi pe nici un Drum. Ştiţi- ştim că “firul Ariadnei” dă soluţia mitică a ieşirii din labirint, adică de pe drumuri pe Drum. Acum, ca răspuns la a doua întrebare, Poziţia consideră că ea este în posesia ” firului Ariadnei”, prin care ieşim deja din labirint ( criza mondială şi haosul autohton, dacă este să le numim cu doar două cuvinte). Opoziţia însă consideră că ea este în posesia acestui “fir”virtual, dar singurul care ne va scoate din labirint atunci cân Opoziţia va ajunge la Putere. Restul politic al întrebării Dvs. este prea complex ca să vă răspund la el acum şi aici. Oricum, regret că noi românii- care suntem şi un popor de ţesători- nu putem croşeta cele două “fire” ( ale unei unice Ariadne ).
            NB1. La cursul de “Filosofia culturii” am dat o definiţie a Labirintului, care sună simplu aşa: ” Labirintul este perfecta identitate dintre Casă şi Drum, în care nici Casa nu este Casă, nici Drumul nu este Drum”.
            NB-2 Am obsevat mai nou proliferarea unei alte metafore în spaţiul public şi în Mass-media: Medicul ( Doctorul). I-am dat unui doctorand sarcina de a se ocupa tehnic de această metaforă epistemică semnificativă. Vă puteţi aduce contribuţia, dacă vreţi.

  3. Lg says:

    Foarte interesantă şi incitantă remarca : noi românii- care suntem şi un popor de ţesători- nu putem croşeta cele două “fire” ( ale unei unice Ariadne ). Fiecare, adică şi poziţia şi opoziţia, au propriul Drum pentru, vorba lui Nenea Iancu, “binele acestei ţărişoare”. Cred că este bine aşa, să existe, cel puţin, două drumuri. Personal nu-mi doresc un singur drum pentru că acesta nu poate fi decât DICTATURĂ.
    Şi poziţia şi opoziţia se substituie “medicului” (doctorului) care vor să trateze “bolnavul”, adică societatea. Amândouă sunt de acord într-un singur punct : societăţii nu-i este prea bine şi trebuie tratată. Ca orice medic, fiecare cu diagnosticul său şi pe cale de consecinţă cu Drumul său, adică tratamentul său !
    Nu am citit Jurământul lui Hipocrat dar ştiu (vă rog să-mi confirmaţi sau infirmaţi dacă ştiu bine) că orice medic a jurat să “amelioreze starea de sănătate a pacientului”. Nici un medic nu a jurat să facă pacientul perfect sănătos ! Probabil nici nu este posibil.
    Chiar la nivel de individ nu prea poţi găsi doi medici care să-ţi prescrie acelaşi tratament. Este de înţeles că indiferent de tratament îţi “ameliorează” starea de sănătate dar nu te vindecă complet şi definitiv. La nivel de societate cu atât mai mult. Asta este viaţa !

    • tcatineanu says:

      Dat fiind caracterul “cronofag” al acestui instrument ( ” scula virtuală”, cum îi spun eu ), vă răspund concis, pe puncte:
      1)- Când vorbeam de croşeta posibilă a celor două “fire” ale aceleaşi Ariadne ( Poziţia şi Opoziţia) eu mă gândeam la un Guvern de Uniune Naţională, nu la Dictatură. Aceste Guverne, istoric, au fost, sunt şi vor mai fi ( la noi, ca şi în alte ţări ….”civilizate”).
      2)- În comentariul meu- la comentariul Dvs.- nu este vorba despre Medicul real şi de relaţia lui cu Pacientul, tot real, ci de Metafora Medicului, aşa cum este ea folosită în comunicarea publică şi mai ales în Mass-media. Un singur exemplu semnificativ: Şeful FMI afirmă la microfon că România este azi ( în Ianuarie, 2011) ca un bolnav deja stabilizat, dar care poate sucomba în orice moment…dacă. Şi urmează un şir al lui “dacă”. Aceste metafore vreau să le identific şi să le sistematizez, cu ajutorul unui doctorand.
      3)- Cât priveşte Medicul real- la care vă referiţi- nu am nimic de zis decât că adresez ruga :” Ajută-mă, Doamne, să nu ajung pe mâna lor”, iar dacă tot va fi să ajung cândva, să ajung pe mâna unor Medici care au citit ” Jurământul lui Hipocrate”, care este o capodoperă a umanităţii.
      4)- Am înţeles şi nu am înţeles ultima Dvs. propoziţie: ” Asta este viaţa”. Oricum, eu nu mă împac cu ea aşa cum este ( “deocamndată”, spunea un poet, “până una alta” ar putea spune Bulă ).

      • Lg says:

        Sunt de acord cu Dumneavoastră şi nici eu nu mă împac cu viaţa aşa cum este. Dar repet : asta este viaţa ! Propoziţia vine din spusele preotului în Biserică : acolo unde este viaţă este şi durere şi suspin. Dumneavoastră, magistral, l-aţi completat pe preot : …… deocamdată, până una alta !

        • tcatineanu says:

          Chiar acum am venit de la un Curs la care le-am prezentat studenţilor ceea ce se poate numi “circuitul axiologic”, adică cercul creator de valori ( Adevărat- Fals, Bine-Rău, Frumos- Urât, Dreptate- Nedreptate, …etc.). Punctul de plecare ( deschidere) al acestui cerc este NEVOIA. Aceasta este izvorul şi temeiul VIEŢII. Acum, dacă nevoia- de orice natură ar fi ea- rămâne doar nevoie, ea este însoţită subiectiv de un sentiment de suferinţă, care gradual poate creşte până la limita ultimă a exasperării, disperării şi ( cazuri amare ) a sinuciderii. Dar dacă nevoia este satisfăcută, situaţia este asociată subiectiv cu starea de confort, cu plăcerea, bucuria şi, la limită, fericirea. Spre deosebire de Preotul Dvs., eu includ în expresia “asta e viaţa” ambele posibilităţi, ca şi posibilitatea de a trece de la una la alta. Mai ales această trecere de la una la alta merită să fie analizată, fiind, într-un fel, pentru înţelegerea vieţii, cea mai instructivă.
          În dialogul nostru de până acum, a apărut totuşi ca o temă subiacentă, proplema atitudinii, a angajării. Vedeţi că Măriuca o pune în termeni expliciţi, într-o modalitate chiar acută. În ceea ce mă priveşte- deocamdată, până una alta- rămân la propoziţia lui Goethe, pe care am invocat-o într-un articol anterior : ” Dacă fiecare cetăţean din Hamburg face curat în faţa casei lui, Hamburgul va fi un oraş curat”. Acum îmi fac datoria de Dascăl. Faptul că am deschis acest Blog, înseamnă că mi-am asumat o altă datorie şi răspundere, desigur. Aici, termenul “răspundere” poate fi luat în două înţelesuri: răspund la oricare întrebare care mi se adresează ( dacă mă pricep, desigur ) şi sunt răspunzător ( adică responsabil ) pentru răspunsurile mele. Mai departe, mai vedem noi ( fiecare în parte sau amândoi ).
          NB- Plecând de la Goethe, Vă puteţi juca şi Dvs. cu expresiile progresive: ” faţa casei”, “faţa oraşului”, “faţa Lumii”, …”interfeţele Internetului”.

          • Lg says:

            Vreau să cred că am înţeles mesajul Dascălului. Deci ….
            Expresia germană “a face curat în faţa casei” se traduce în română prin “a face ordine în ogradă”. Progresiv ograda poate fi (pornind de la propria gospodărie) sat la ţară sau stradă la oraş, comună sau municipiu, judeţ, ţară (stat) şi mai nou Uniunea Europeană. Plecând de la Goethe, dar şi revenind la el, atitudinea şi angajarea fiecăruia determină felul în care arată ograda din care face parte. Deşi şi nemţii şi noi suntem în aceeaşi ogradă, a UE, totuşi parcă ograda lor arată mai bine decât ograda noastră. Ieşind în Lume, japonezii văd ograda europeană aşa cum este ea, nici ca a nemţilor dar nici ca a românilor. Cred că determinant pentru felul în care arată o “ogradă” sau “faţa casei” este angajarea şi atitudinea “locatarului”. Acestea două (angajarea şi atitudinea) fac diferenţa ! Iar acolo unde nu este nici Dumnezeu nu poate cere. Cu privire la faţa (ograda) sau interfeţele Internetului cred că “marţienii” sau extratereştii sunt în măsură să se pronunţe.
            Am înţeles bine sau “aşa şi aşa” ?
            NB. – Iarăşi sunt de acord cu Dumneavoastră că în expresia “asta este viaţa” sunt ambele posibilităţi, ca şi posibilitatea de a trece de la una la alta. Nu am vrut să spun că viaţa înseamnă numai durere şi suspin. Dacă aşa s-a înţeles înseamnă că am o problemă de comunicare. Viaţa presupune şi bucurii şi satisfacţii, precum şi o stare „neutră”. Toate sunt trecătoare şi nu există o regulă, acceptată ştiinţific, de succesiune a acestora. Totuşi înţelepciunea populară a definit această regulă ca fiind „roata vieţii” (suntem încă la „Trei enunţuri despre Drumuri”). Înţelegem că după suferinţe vin bucurii (ceea ce este bine) iar după bucurii vin suferinţe (ceea ce este rău), dar ASTA ESTE VIAŢA ! Moş Ion Roată chiar a completat : roata vieţii se roteşte ! Şi tot ca un sfat popular este bine să stai cât mai aproape de axul roţii : nici bucuriile nu vor fi prea mari dar nici suferinţele prea puternice. Acest sfat se pare că nu este cunoscut de cei „bolnavi de putere” care vor cu orice preţ să ajungă în vârf. Mare eroare să nu iei în calcul roata vieţii !!

  4. Aveti in vedere si alte modalitati de a scrie pe Internet? Ma gandesc la Twitter si Facebook, in mod special.

    • tcatineanu says:

      Plec de la propoziţia ” A pleca de la zero”. De-a lungul vieţii mele am fost obligat să o exersez pe viu, să o pun în pagină, dacă vrei tu. Această propoziţie o pot argumenta şi prin doctrina lui Kant. Voi scrie un Construct pe această temă. Ca să-ţi răspund simplu la întrebare, deocamdată mă duc pe această variantă pe care mă aflu, unde cred că mai am de corectat câte ceva. Probabil că “formatul”- cum se numeşte el- de la “Unghiuri şi antinomii” ar trebui să îl regândesc puţin, încărcându-l cu mai multe referinţe concrete din viaţa cotidiană şi deplasând reflexivitatea ( reperele teoretice) spre Constructe. Mai departe, vom trăi şi vom vedea, cum se spune. Orice întrebare sau sugestie din partea ta sunt binevenite.

  5. Bianca says:

    Foarte frumos textul domnule profesor…intru în fiecare zi ca să vă citesc textele. Păcat că nu mă pot ridica la nivelul analizei făcute de dvs, dar mi-ar plăcea ca românii care merg la Roma, sau la Londra să audă …”Toate drumurile duc la Bucureşti” :) ) Mirabela Dauer are un cântec…”drumul până acasă lung îmi pare…parcă nu mai am răbdare..” Vă doresc o săptămână minunată!

    • tcatineanu says:

      Chiar şi un Profesor se simte bine dacă este lăudat, om fiind şi el, nu? Cât priveşte fondul problemei, dacă ai înţeles analiza mea – şi este evident că ai înţeles-o – , te-ai ridicat deja la “nivelul” ei. Croce spunea undeva că dacă citim ” “Divina Comedie”- şi o citim cu fiinţa, nu cu retina- noi, muritorii de rând ne ridicăm la înălţimea lui Dante. Deduci şi tu că această regulă este universală. Dar oare ce se întâmplă dacă citim, dacă suntem chiar obligaţi să citim o “catastrorfă”, ca să-i spun generic aşa? Din comentariul tău -însoţit şi de cântecul admirabilei Mirabela Dauer- am înţeles ( sau am subânţeles ) opţiunea ta pentru Casă, pentru “a fi acasă”, nu pentru Drum-Drumuri. De altfel, în Blogul pe care l-am deschis voi relua tema generală a relaţiei Casă- Drum, cu referinţe la viaţa noastră reală de azi, fie ea diurnă sau nocturnă, fericită sau mai puţin fericită.
      NB- Orice opinie, observaţie, sugestie din partea ta pot fi “sămânţa” unei idei noi. Le aştept cu gândul la regula “aceluiaşi nivel”.

  6. aurelia says:

    Odiseea, Epopeea lui Gilgamesh, Harap Alb, hagiografiile despre Mahomed, Parzifal-ul lui Eschenbach şi Siegfried care pândeşte din Cântecul Nibelungilor, până şi “Pe drumuri de munte” ale lui Hogaş sau călătoria lui Manoil din Levantul lui Cărtărescu şi multe altele pe care nu le mai încape memoria mea, toate sunt călătorii, în felul lor iniţiatice. Nu ştiu dacă etimologia slavă a substantivului “drum”conţine ceva în sensul acesta, dar, eu, ca om de litere, nu pot să nu mă gândesc la sinonimele şi toate structurile care-l antrenează. Dintre ele l-aş alege pe “cale”, o entitate latină, cu sensuri multiple de “depărtare, distanţă, motiv, pretext, scuză, spaţiu”. Şi de aici discuţia se poate extinde în funcţie de rezervele aflate la dispoziţie. În niciun caz nu mă duce gândul la “devălmăşia şi patosul realului” din specia derizoriului lui Andrei Pleşu, căci ceea ce ne înconjoară astăzi pe căi (sic) mai mult sau mai puţin limpezi, întortocheate, repetitive sau de paradă mi se pare ca aparţinând entropiei de care pomeneaţi dvs. în primele mişcări ale materiei, atunci, în străvremurile universale. Şi nu pot să las deoparte vorba neamţului “Je falscher die Richtung, desto länger der Weg” căci după cum spune el, cu cât este mai greşită direcţia, cu atât este mai lung drumul.
    Pe această cale (1), prin acest mijloc (2), acced la spaţiul (3) deschis de dvs. din depărtarea (4) citadină spre minunarea noastră, a discipolilor, vă mulţumesc pentru bogăţia de pre-texte (5) de gândire şi contemplare. Să tot fie, domnule profesor!

  7. Domnul Nimeni says:

    Citind articolul despre Drumuri,m-am pomenit navigand departe,dincolo de scopul central de a purta dialoguri constructive pe tema realitatilor noastre politice…Cuvinte ca drumuri,Roma,badea Cartan,pozitie si opozitie,au redeschis o durere surda pe care o port de ceva timp in suflet…Am ajuns si eu intr-o zi pe calea aerului si in interes de afaceri,nu de pelerinaj ca strabunul nostru ilustru,la Roma.Deja ma simteam vinovat in suflet ca profit de ocazie si cu un singur drum vreau sa impac si capra sufletului si varza materiala!
    Cum capra sufletului imi era mai neastamparata,am decis s-o rezolv prima,asa ca am plecat disdedimineata sa vad Columna lui Traian.Pe drum,am construit fantezii ale imaginatiei in care eu,imbracat ca un dac as fi reeditat in secolul xxi episodul lui Badea Cartan…Mi-am imaginat o mare de turisti,comentariile lor intr-o babilonie de limbi,fulgere de aparate foto,mai ales asiatice…Ceva insa ma facea sa simt gheata in zona inimii,Roma pe care o strabateam in direcia Columnei parca nu era cea din carti,nici cea din colectia mea de vederi din copilarie,adica era tot ea,dar fara viata,ca o statiune in extra sezon.Am ajuns.Piata era inconjurata de panouri de metal,parea un santier pustiu abandonat de multa vreme.Columna fusese deplasata la extremitatea opusa deschiderii pietei,cu spatele la lume si fara nici o sansa sa ajungi la treptele ei si sa vezi deslusit scenele basoreliefurilor.Cu varsta devii mai tolerant,calatorind mult mai adaptabil,asa ca inghitind noduri am fost gata sa accept ca zona se afla intr-un proiect de restaurare(cu aspect de abandonare),dar ajungand cat de aproape mi-au permis gardurile,am inteles ca monumentul nu era provizoriu asezat acolo,ci definitiv pt ca…sus pe Columna…in locul lui Traian Augustus trona Sfantul Petru cu gestul lui de pax vobiscum imprumutat de la Jupiter,cu spatele la lume,facand decor pt o bisericuta oarecare…M-am pomenit plangand cu mainile inclestate pe metalul ruginit si rece al panourilor,cu ochii la sfintii mei parinti de pe Columna…Apropo de drumuri,aruncat pe drumuri cu istoria intr-0 punga albastra roasa de soareci…

  8. Dl Nimeni says:

    …Dar sa revenim la Drumuri.Tare va rog sa ma acuzatii,Domnule Profesor si stimati colegi de comentarii,eu nu ma pricep nici la politica nici la multe altele,nu am autoritate in vre-un domeniu,sunt exact cum ma cheama si pe deasupra nu sunt nici foarte cuminte si docil.Imi plac teribil drumurile cu toate sensurile lor,prefer drumurile drepte cu tinta clara,dar si cele care serpuiesc cu un scop.Ma tenteaza sa strabat drumuri in sensul invers al opiniei generale,iubesc pestii care inoata contra curent si,ca si ei imi depun icrele in izvoare limpezi,departe de oceanul involburat al politicii si al manipularilor masmediei.Iubesc drumurile spre inima omului si ma aventurez pe cararile intortocheate ale creierului uman si,Doamne,de cate ori era sa-mi rup gatul in prapastii fara fund,dar si cate piscuri de o frumusete care mi-au luat graiul am vazut!Pentru ca am vazut ca e rost de cugetari frumoase,m-am aciuiat si eu aici si va rog sa ma scuzati ca m-am trezit si eu vorbind…
    Va scriu de pe un i-Phone si nu e vina lui,e vina mea pt ca nu stiu inca sa folosesc optiunea de a scrie cu diacritice.
    Dar,revenind la Drumuri,parafraza Dv ,”toate drumurile duc la Basescu”,ma face sa zambesc gandindu-ma ca,dupa cum stim toti,ironia face ca dl presedinte sa fie asociat cu drumurile si in cel mai propriu sens posibil de pe vremea cand era Ministrul Transporturilor.Ca multi altii probabil,tata isi revarsa naduful cand intra cu masina intr-un sir de gropi inevitable pe soseaua noastra nationala prin aceeasi fraza obsesiva:Aici sunt banii dv!Ne amintim toti de aceste cuvinte scrise elegant pe indicatoare din materiale de calitate.In ciuda gropilor prin care calcam,eu am crezut la inceput ca acele tablii vorbesc despre o strategie reala,ca se vor materializa intr-un drum concret si solid al Romaniei postdecembriste…Acum cand privesc in urma constat ca ceea ce nu am inteles noi,cei simpli,a fost doar cuvantul aici.Aici nu insemna acolo unde erau gropile si drumurile tarii,era un aici mult mai esoteric care pava un alt drum,in timp ce noi vorbeam singuri pe drumurile noastre tot mai pline de hartoape.Gandurile mi-au fugit si atunci si acum la o expresie din cartile vechi ale Bibliei,la o profetie mesianica data poporului Israel dupa intoarcerea din robia babiloniana:…”cel ce drege drumurile si face tara cu putinta de locuit”Doamne ce scurt si cuprinzator si nobil suna!Nu sunt om politic,poate doar un pic de gospodar in ograda lui,dar sunt convins ca daca banii aceia ar fi fost ACOLO unde am crezut noi astia simpli ca sunt,drumurile noastre toate ar fi dus Romania intr-o directie mai buna.Probabil ca Domnul Basescu nu era Presedinte,dar ar fi purtat un nume frumos care ramanea in istorie.Ceva de genul,”Cel ce drege drumurile si face tara cu putinta de locuit”.Ganditi-va la comert,turism,investitii,locuri de munca,reducerea exodului de forta de munca si inteligenta peste hotare.
    De atunci a trecut insa mult timp,asocierea domnului Presedinte cu drumurile la propriu e aproape uitata!Ramane insa cea figurata,in mod ironic,mai puernica chiar decat cealalta,iar Domnul Profesor o face subiectul acestor dezbateri!Am inteles ca drumurile de asediu ale opozitiei nu sunt de urmat si ca femeia batuta din Apuseni nu are de ce sa -i multumeasca dlui Basescu.Clar,nu toate drumurile duc la Basescu.Numai in masura in care si ale lui duc la noi sau la mine,ca individ.De aceea cred ca solutia,chiar daca am ajuns la ceasul cel din urma,tot asta este:sa dau o fuga pana la vecinul,sa ma sfatuiesc cu el,sa mai chem cativa,tot satul,tot cartierul sau orasul,sa reparam un drum,sa ne luam un tractor,sa destelenim ogoare odihnite de 20 de ani,sa avem curajul de a redeveni agrari ( si nu numai)intr-o lume care se confrunta cu foamea,sa ne facem drumurile noastre si Voda isi va face drum pana la noi,oricare ar fi el pt ca aici sunt de acord cu Paunescu:…”traiasca Romania,traiasca Tricolorul,traiasca Alma Venus,Maria Sa ,Poporul!”
    …Stiu ca nu e usor,…si va fi si mai greu,tot mai greu…dar va trebui!
    Comunism?Socialism?Capitalism?Etichete pe o marfa de contrabanda!
    “Ce-i inima?Mi-e foame”zicea Labis la “ceas oprit de lege si de datini”!
    Primitiva si inca ultra moderna,sfanta nevoie rupestra de care aminteati ne va invata sa construim Drumurile de care avem nevoie.
    Iubesc subiectul acesta…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>