Constructe

După Revoluţie (1989) a apărut dezideratul ca şi noi, intelectualii, să ieşim din sfera înaltă a teoriei în viaţa istorică reală, să coborâm din „turnul de fildeş” al abstracţiei în lumea faptelor, pe care să le limpezim cu „luminile” noastre. Nu m-am înscris în nici un Partid, pentru a-mi păstra condiţia de universitar neutru, independent. Dar pentru ocuparea postului de Preşedinte-Director General (PDG) al „Societăţii Române de Radiodifuziune” (SRR), prima condiţie era tocmai aceea de a nu fi înscris într-un Partid. Aşa că am dat concurs şi am ajuns PDG al SRR. M-am mutat în Capitală întrucât nu puteam conduce o Instituţie atât de mare – „instituţie de interes naţional” – din exteriorul ei. Am condus Radiodifuziunea Română (SRR) atât sub poziţia care m-a propus (PSDR – Ion Iliescu) cât şi sub opoziţia care a ajuns la putere (CD – Emil Constantinescu). După încheierea mandatului de 4 ani am revenit la Universitate. Numai că în perioada acestui mandat m-am consacrat total Instituţiei pe care o conduceam. Am dus – cum am şi zis mai apoi – o viaţă de sclav şi de sihastru. Printre altele, am abandonat orice fel de preocupare teoretică (filosofică) şi ca citit şi ca scris. Când am revenit la preocupările (şi temele) mele, am constatat cu uimire că aproape nu mai ştiu să mai scriu. Este vorba, desigur, de elaborările teoretice ample, sistematice, spre care sunt înclinat. Mi-am zis că trebuie să o iau încet (sau „încetişor”, cum spune moldoveanul) şi aşa s-au înfiripat Constructele, de la o zi la alta. „Formatul” – ca să îi zic aşa – m-a prins, încât am ajuns  relativ repede la o carte cu acelaşi titlu: Constructe (Sinapsa, 2000). Cartea este însoţită de 2 Postfeţe, prima semnată de Domnul Profesor Ilie Pârvu, a doua semnată de Domnul Paul Grigoriu. Profesorul Ilie Pârvu comentează: „Cartea lui Tudor Cătineanu reprezintă o lucrare necesară în filosofia şi cultura românească. Ea transformă un concept epistemologic, ideea de construct (formulată de filosoful fizicii, americanul H. Margenau), într-o nouă modalitate de experimentare filosofică asupra ideilor şi temelor culturii, introducând în felul acesta un nou ‘gen literar’ în filosofie. Acest gen, ce se va putea numi, în viitor, ‘constructe’, reuneşte exactitatea analizei, corespunzătoare sorgintei lui epistemologice, cu expresia de o calitate stilistică excepţională. Prin realitatea esenţială a acestui gen, ‘constructele’ pot împlini în filosofia românească un rol de mediator necesar”. În final Profesorul Ilie Pârvu conchide: „Cred că lucrarea profesorului Tudor Cătineanu va străbate un drum lung în cultura românească”. Domnule Profesor Ilie Pârvu, eu V-am auzit, cu această constatare-urare, să Vă mai audă şi Bunul Dumnezeu. Oricum, ea mă determină suplimentar să continui seria Constructelor. La rândul lui, Domnul Paul Grigoriu – de pe poziţia omului de cultură absolut comprehensiv, declinându-şi  însă calitatea de specialist – observă: „Profesorul Cătineanu este un filosof dintr-o specie rară:  la Domnia Sa , vibraţia ideii (oricât de complicată ar fi ea, ideea) se face în interiorul unei entităţi concrete, pe care cititorul o poate percepe şi defini cu uşurinţă, ajungând, aşadar, într-un mod lesnicios la înţelegerea abstractului propus spre evaluare”. În finalul Postfeţei, Paul Grigoriu recomandă cartea „celor care vor să se apropie de actul filosofic şi să-i simtă parfumul abstract de adevăr”. La acest comentariu  – care nu mai are nevoie de comentarii – aş spune doar că nu sunt Filosof, ci doar Profesor de Filosofie. A-ţi atribui tu însuţi, în viaţă fiind, titlul de Filosof, mi se pare o indecenţă. Ca şi în cazul eroilor, abia după ce au murit, putem stabili dacă au fost sau nu eroi. Deci aceste Constructe le continui în calitate de Profesor (şi de virtual, posibil Filosof).