Sfertul Academic

Ce  înseamnă cuvântul “sfert”, respectiv ce este un sfert ştie toată lumea. El este a patra parte dintr-un întreg. Îi putem spune (matematic) o pătrime, ca mărime extensivă, iar ardeleneşte i se spune “un fărtai.” Iar, în limbajul lui Bulă, dacă există docţi şi semi-docţi, există desigur şi sferto-docţi.  Până aici este cam în regulă, dar ce este oare  “Sfertul Academic”? Ei, aici lucrurile devin puţin mai complicate. Reprezentarea curentă şi corectă asupra acestei expresii ne spune cam aşa: la o întâlnire cu caracter academic este fixat un termen temporal al începerii unei activităţi. Tu ca participant poţi întârzia, dar poţi întârzia cel mult un sfert de ceas faţă de timpul fixat într-un orar înainte stabilit (convenit). Doar depăşirea acestui sfert este blamată şi se sancţionează cumva, într-un fel sau altul. Oricum l-am lua, “Sfertul Academic” este justificarea etică a unei incorectitudini: abaterea de la punctualitate. Noi ne reprezentăm lipsa de punctualitate doar sub forma întârzierii. Dar şi cel care vine cu un sfert de ceas mai devreme este tot nepunctual, pentru că nu vine la fix. I-am întrebat pe studenţi: cât fac două nepunctualităţi egale dar opuse ca sens (prea devreme-prea târziu), dacă sunt adunate şi apoi împărţite la doi?. Jucăria matematică este cu tâlc : orice calcul aritmetic am face, el anulează ideea de corectitudine- incorectitudine. Răspunsul corect este acesta: rezultă tot două ne-punctualităţi. Această “jucărie matematică” sesizează riscul oricărei cercetări pur cantitative, de natură statistică. Oricare medie statistică sesizează ceva (cantitativ), dar riscă să piardă altceva (calitativ). De aceea ele trebuie corelate. Avem aşadar o singură formă a punctualităţii şi două forme ale ne-punctualităţii (prea devreme, la stânga şi prea târziu, la dreapta). Există o propoziţie oarecum celebră după care: “Punctualitatea este privilegiul regilor”. Propoziţia are şi acest înţeles: dacă un rege vine prea târziu, el îşi dispreţuieşte subalternii (supuşii), dacă vine prea devreme, îi este teamă de ei. După acest model (regal) ar trebui să se comporte toţi Şefii. Numai că punctualitatea şi nepunctualitatea (cu cele două forme) pot fi folosite şi strategic, în cele mai variate forme. Stalin avea aici o strategie diabolică (şi a amânării şi a luării prin surpriză). Un model de  punctualitate ni-l oferă Kant. Se povesteşte că cetăţenii din oraşul său îşi puteau regla ceasurile în funcţie de traseul plimbărilor filosofului prin urbe. De altfel  – să recunoaştem –   şi Kant a fost un Rege în regatul sau împărăţia gândirii.

Mai în glumă, mai în serios am schiţat o tipologie care descrie formele istorice ale “Sfertului Academic”. O primă formă istorică este legată de numele lui Platon şi de instituţia pe care a înfiinţat-o şi a condus-o: Academia.  Aici “Sfertul Academic” ia, de la bun început,  o turnură aparte,  în sensul că discipolii lui Platon (învăţăceii lui) veneau la Academie cu un sfert de ceas mai repede decât  Platon. În acest sfert de ceas ei discutau (dezbăteau) ideile predate de Platon la întâlnirea precedentă şi aceasta pentru a putea fi mai receptivi la noile idei ce urmau a fi predate de Maestru. Altfel spus, aşa cum sportivii, înainte de un concurs, se încălzesc antrenându-se fizic, discipolii lui Platon, înainte de întâlnirea cu el, se antrenau metafizic. Şi aici “Sfertul Academic” este o ne-punctualitate, numai că aici discipolii  sunt aceia care vin mai repede cu un sfert de ceas şi vin cu rost. Ceea ce urmează este o întreagă Istorie, milenară. Lunga perioadă Scolastică  – pe care unii o pun sub semnul “luminii”, iar alţii sub semnul “întunericului”-  funcţiona în cadrul unor valori absolute. În interiorul acestora , “prea devreme”şi “prea târziu” nu puteau fi decât greşeli culpabile sau erezii condamnabile. Abia epoca modernă va pune în joc forma clasică (încă actuală) a “Sfertului Academic”. Această epocă este  – formulat generic -   aceea a apariţiei şi dezvoltării Capitalismului . Acest proces se însoţeşte cu două fenomene: creşterea tuturor vitezelor (de la viteza mişcării pe stradă, la viteza mişcării între oraşe sau continente) şi multiplicarea tuturor conexiunilor (de la cele inter-individuale la cele inter-grupale, sau statale). Societatea tradiţională, stabilă şi previzibilă, este înlocuită de o societate modernă, dinamică şi imprevizibilă. Iar dacă acum combinăm cei doi parametrii  – creşterea tuturor vitezelor şi multiplicarea conexiunilor -  rezultă logic o creştere a ponderii pe care hazardul (întâmplarea, accidentul) o are în viaţa oamenilor şi  – întrucât şi ei sunt oameni –  în viaţa profesorilor. În acest context istoric apare forma clasică a “Sfertului Academic”. Dacă ia măsuri rezonabile, Profesorul (Omul de ştiinţă, Academicianul) ajunge la timp acolo unde trebuie să ajungă. Dar chiar şi aşa, hazardul îi poate face figura, încât el poate întârzia, dar numai cu un sfert de ceas. Aici cuvântul “poate” ne ajută prin bivalenţa lui semantică: “poate”, în sensul că este posibil şi “poate” în sensul că este acceptabil (să întârzie). Limba engleză exprimă diferenţa dintre cele două înţelesuri ale lui “poate” ca diferenţă dintre “can” şi “may”. Acum,  dacă luăm extremele acestei situaţii tipizate, la ce ajungem?. Un profesor, adică P1 (de regulă, începător) ia măsuri excesive pentru a ajunge şi ajunge prea devreme (uneori chiar mult prea devreme), iar un alt profesor, adică P2 (de regulă, dezabuzat), nu mai ia nici o măsură, de aceea ajunge peste “Sfertul Academic”, sau nu mai ajunge deloc. De aceea , vom conchide aici că “Sfertul Academic” este o modalitate de protecţie a activităţii academice (de orice natură specială ar fi ea) împotriva entropiei din context. Este, desigur, şi o formă a compromisului, dar este vorba despre un compromis admisibil, care are reguli riguroase. Forma pe care o numim  clasică a “Sfertului Academic” a rămas durabilă în timp. Totuşi, pe “vremea comuniştilor” ea a intrat în umbră, cum a intrat în tăcere termenul “retorică”. Într-o dictatură nu se admite nici o abatere de la orar (plan-planificare) şi nici un alt punct de vedere decât cel fixat ideologic. O întârziere, mai ales la o şedinţă de partid, era mai gravă decât o erezie medievală. Punctualitatea în spaţiul didactic  – şi din partea dascălilor şi a elevilor, studenţilor -  trebuia să fie absolută. Am putea spune că în acest spaţiu socio-cultural, “Sfertul Academic” atinge gradul 0 (zero) şi este ca şi inexistent. Dar vine Revoluţia (1989) şi Libertatea. Prezenţa la cursuri a studenţilor nu mai este obligatorie. Am trăit acea perioadă şi îmi amintesc de faptul că studenţii au făcut o operaţie de razie generală, numită “recuzare”. Ei şi-au “recuzat” (refuzat) dascălii pe care îi considerau incompetenţi şi care de regulă erau impuşi sau susţinuţi de Partid (P.C.R.). Cu inerentele ei erori (greşeli) , această operaţie a fost benefică. Dar aici se răstoarnă şi sensul “Sfertului Academic” într-un sens hilar, aproape tragi-comic. Vine Profesorul (unii dintre profesori) punctual la curs şi aşteaptă şi aşteaptă, dar studenţii nu vin, nu mai vin. După un sfert de ceas se consideră şi Dânsul îndrituit  – potrivit regulii de aur a “Sfertului Academic” -  să îşi ia geanta (fie ea diplomatică sau ne-diplomatică)  şi să plece acasă.  Aici “Sfertul Academic” s-a păstrat, numai că el şi-a schimbat termenii şi sensul faţă de cel originar, platonician: nu discipolii îl aşteaptă pe Profesorul care vine, ci Profesorul îi aşteaptă pe discipolii care nu mai vin. Dar cultura noastră înregistrează şi o formă explicită a acestei expresii (şi concept). Este vorba de rubrica pe care marele realizator Paul Grigoriu a deschis-o la “Radio Actualităţi”  – după ce s-a retras de la “Matinal”-   şi care se chema pur şi simplu “Sfertul Academic”. Sensul titlului este foarte complex, dar în esenţă el vrea să ne spună: ce nu aţi discutat (rezolvat) voi în ora oficială, voi discuta(rezolva) eu în restul neoficial , adică în “Sfertul Academic”; şi nu oricum, ci în mod academic,  adică profesional, profesionist. Domnul Paul Grigoriu mi-a fost Adjunct pe sectorul cel mai complex al “Radiodifuziunii Române” pe care am condus-o în perioada 1995-1999. Într-o zi, ieşind din Cabinetul Dânsului i-am spus : Dragă Paul, te las cu “Sfertul tău Academic”, eu mă duc cu “Întregul Lui”. Mă duceam la Universitate, unde aveam de ţinut un curs. Dar numai după câţiva ani de predare în spaţiul universitar mi-a venit ideea unui nou “Sfert Academic”. Nici înainte şi nici după 1989 nu am avut probleme cu prezenţa studenţilor la cursuri. Şi totuşi mi-a venit această idee, pe care o experimentez cam de patru ani. Formulată simplu ea sună aşa: 1- Prezenţa la cursuri este facultativă (nu este obligatorie); 2 – La sfârşitul cursului, fiecare dintre cei prezenţi îmi înaintează o foaie de hârtie (un sfert de A4, de preferinţă) în care îşi notează numele,  pune o întrebare şi formulează o opinie, pe temele expuse la curs; 3 – La începutul cursului următor, îmi rezerv un sfert de ceas pentru a răspunde întrebărilor (pertinente) ale studenţilor mei;4- Prezenţa (pe care o fac cu această ocazie) contează, fie că este pasivă sau activă, adică este cu sau fără întrebări şi opinii, doar în limitele rotunjirii unui punct în media finală. Acesta este “Sfertul meu Academic”. Numai că întrebările şi opiniile studenţilor mei au început să fie atât de multe (variate, complexe), încât răspunsul la ele nu mai putea încape într-un sfert de ceas, nici cu ajutorul teoriei lui Einstein despre dilatarea şi contractarea timpului. Acesta este motivul originar pentru care am deschis această secvenţă: să am un dialog cu studenţii. Cum am sugerat deja, este vorba de toţi studenţii mei (trecuţi, prezenţi , posibili), sau de oricine altcineva, interesat de temele (problemele) puse în joc.

NB-1. Sub raport Metafizic, punctualitatea etică nu este cu putinţă. Punctualitatea vine de la cuvântul “punct”. Dar punctul este o entitate matematică şi nu îi putem găsi un echivalent în spaţiul concret şi sensibil. Chiar dacă arăt cu degetul şi zic “aici”, eu indic de fapt o zonă a realului, nu un punct. La fel se întâmplă şi cu timpul;  atunci când zic “acum”, acest “acum” a şi trecut. Prezentul  - căruia îi spunem cotidian şi “acum” –  este marcat de acest paradox: dacă el are o valoare determinată  – oricât de mică -  atunci are o dimensiune, deci are trecut, prezent, viitor şi deci nu mai este prezent; dacă nu are o dimensiune, înseamnă că este egal cu 0(zero), deci nu există. Rezultă că punctualitatea, plecând de la ideea de “punct”, este imposibilă. Nu ne putem întâlni niciodată şi nicicum ca puncte, sau ca ansamblu de puncte, nici în spaţiu, nici în timp. De aceea, Fizica (post-atomară) a introdus conceptul de “câmp” pe care Metafizica trebuie să îl asimileze. În această ipostază de forme (întrupări, întruchipări) ale câmpului,  ne putem întâlni în timp şi la timp, putem uita, putem amâna, putem fi punctuali sau ne-punctuali, dincolo de condiţia fixă a punctului, fie el spaţial sau temporal. Atunci El poate să îi spună Ei:” Tu eşti un lan  – Eu sunt un elan –  Eu sunt o pădure – Tu eşti o tufă de mure”. La acest prim NB. – care bate mai departe decât tema propriu-zisă -,  să mai observ faptul că punctul nu este anulat, ci este integrat în câmp, odată cu punctualitatea care capătă însă alt înţeles; de relaţie optimă a câmpurilor, de logică şi deontologie a lor.

NB-2. Student fiind la prima Facultate , am învăţat despre conexiune (relaţie) că este universală. Mi-am dat întâlnire cu o prietenă (o posibilă iubire), într-un loc anume şi la o oră precisă. Dar eu aştept, aştept şi ea nu vine, nu mai vine (dincolo de orice sfert academic sau ne-academic). M-am îndoit atunci de caracterul universal al conexiunii. Mai târziu însă m-am înţelepţit şi mi-am zis că totuşi noi doi eram în conexiune: eu prin aşteptare, ea prin uitare sau amânare. Oamenii sunt ne-punctuali, fie pentru că uită ce au promis să facă, fie pentru că amână să facă  ceea ce au promis;  fie pentru că au altceva mai bun de făcut.

NB-3. Germanii sunt cunoscuţi, recunoscuţi , pentru punctualitatea lor, pe care o ilustrează Kant.  Comparativ cu ei, noi  românii suntem mai puţin punctuali. Pus în faţa acestei evidenţe, Constantin Noica afirmă că românii sunt de fapt un popor “al posibilităţii”. Dacă revenim la conceptul punctualităţii, avem în stânga un “prea devreme” şi în dreapta un “prea târziu”. Ar merita un studiu paremiologic analiza acestei teme, în proverbele şi zicătorile românilor, care ar putea releva zbaterea acestui popor între extreme. Căci ceea ce este “prea devreme” este refuzat (este recuzat politicos) iar ceea ce este “prea târziu” este suspendat în viitorul imaginar(“La Paştele Cailor”, “La a doua venire a Domnului” etc). Încât timpul istoric rămâne un fel de continuu prezent,  care nu mai are nevoie de nici un fel de “Sfert Academic” exterior. El este incorporat în întregul non-academic al Istoriei noastre în care a fost posibilă şi zicătoarea: ” Niciodată nu a fost să nu fi fost cumva”.

NB-4. Ca întodeauna, Bulă este mai concis şi este la obiect (respectiv, la subiect). Pe “vremea comuniştilor” el spunea: “Ce poţi face azi, lasă pentru mâine, că poate poimâne nu trebuie să mai faci”.

This entry was posted in Agora Universitara (Etica si Deontologie). Bookmark the permalink.

12 Responses to Sfertul Academic

  1. Lg says:

    Încerc să caracterizez articolul într-un singur cuvânt : FAIN. Nu ştiu dacă am reuşit să cuprind totul. Referirea la “sfertul academic al lui Paul Grigoriu” mi-a răscolit amintiri. Dar “asta este viaţa !”
    Am totuşi o nedumerire. Sfertul este, nu-i aşa, o pătrime a întregului. În zona preuniversitară (pre-academică să-i spunem) sfertul este de 15 minute, chiar dacă “ora” are numai 50 de minute. În zona universitară (academică) unitatea de măsură este “cursul” şi acesta are două ore (sau s-a schimbat şi eu nu ştiu). Dacă “cursul” se desfăşoară pe durata a două ore “convenţionale” de ce “sfertul academic” nu are 30 de minute (jumătate de oră) ?
    Logica acestei întrebări : într-o situaţie fortuită, în care un profesor de liceu întârzie un sfert de oră (cu scuzele de rigoare pentru „sfertul academic”), se presupune că restul rămas, adică celelalte trei sferturi, îi sunt suficiente pentru a ţine ora de şcoală. Întrebarea propriuzisă : dacă întrebările studenţilor Dumneavoastră sunt interesante, şi desigur şi răspunsurile la ele, de ce nu extindeţi „sfertul” până la limita unei pătrimi din curs ?

    • tcatineanu says:

      Termenul “sfert” are o semnificaţie cantitativă ( a patra parte din ceva, inclusiv dintr-o oră, dacă e vorba de timp). Dar “sfertul academic” are şi o semnificaţie simbolică. Ca “sfert academic” el nu poate varia, este identic cu el însuşi. La orice manifestare cu caracter academic ( Curs universitar, Sesiune ştiinţifică, Şedinţă a Academiei…etc) poţi întârzia un “sfert de ceas” . Aceste manifestări pot dura mult şi bine, “sfertul academic” care le pot preceda ca absenţă ( sau întârziere) rămâne acelaşi. Eu am resemnificat însă pozitiv ( şi cu referinţă la Paul Grigoriu şi cu referinţă la mine) acest “sfert academic”. Cu această resemnificare – făcută mai în glumă, mai în serios- “sfertul academic” ajunge să fie nu golul unui plin, ci plinul unui gol. Dar în înţelesul lui clasic el rămâne tot un ” sfert academic”, chiar dacă după el am vorbi- cum ar spune Shakespeare – ” o eternitate şi ceva în plus”.
      NB1- Eu înţeleg dorinţa Dvs. de a transforma “sfertul academic” – resemnificat pozitiv- aproape în întregul lui ( academic şi el). Această nostalgie internă a Dvs. – inspirată de Bulă- este anulată tot de Bulă. Căci El face diferenţa dintre ” posibilităţile care se poate şi posibilităţile care nu se poate”. În acest caz, “posibilitatea nu se poate”, pentru că între semnificaţia cantitativă a “sfertului” şi semnificaţia simbolică a “sfertului academic” ( că îl vedem negativ, că îl vedem pozitiv) există diferenţa menţionată.
      NB2. “Asta este viaţa”, spuneţi Dvs., spune Preotul invocat, sau nu mai ştiu eu cine spune, adică toată lumea. Dar ” a lui Parizianu” din “Moromeţii” V-ar putea întreba simplu : ” Care viaţă?” sau -şi mai grav- ” “Ce este viaţa?”
      NB3- M-am îndepărtat puţin de diferenţa dintre semnificaţia matematică şi cea simbolică a sfertului. Dar, oricare temă poate fi reluată, matematic sau nematematic , dată fiind diferenţa pe care un gânditor profund cum este Constantin Noica o face între ” adevăr” şi ” “exactitate”. De la distanţă Vă puteţi gândi la această diferenţă.

  2. ion ionescu says:

    intrasem pe google sa caut o explicatie simpla despre semnificatia “sfertului academic” si am dat peste acest articol extrem de interesant si placut citirii. sa mai spuna cineva ca “goagăl” a fost inventat numai ca sa putem rade de Marean Vanghelie care este.

    • tcatineanu says:

      Am fost plecat mai multă vreme de acasă.De aceea am întârziat cu un semn. Vă mulţumesc pentru cuvintele de apreciere. Voi reveni în curând pe Blogul meu. ( T. C. )

  3. Andrei says:

    Si eu am cautat pe gogu’ “sfert academic” si am dat de articolul dumneavoastra. Am doar 18 ani si nu am fost martor nici al comunismului si nici al vietii de facultate. Vreau sa va spun un singur lucru: articolul dumneavoastra mi-a facut seara mai buna. As dori sa mi se explice la scoala lucrurile asa cum le explicati dumneavostra aici. Cred ca am o singura ora, de estetica, in care un profesor va seamana. Esecul din ultimii ani de la BAC si in general, din liceele romanesti cred ca ni se datoreaza tuturor. Sutem improscati cu randuri care nu spun nimic, cu muzica de proasta calitate, cu profesori prost instruiti si prost platiti si rezultatul il vedem cu totii: elevi care nu spun nimic nici prin vorbe, nici prin comportament. Totul este forma fara fond, din pacate.

    • tcatineanu says:

      Dragă Andrei,
      Abia azi m-am întos acasă, după o “dispariţie” mai lungă: ţi-am citit mesajul. Mă bucur că ai doar 18 ani. Pentru această vârstă eşti un tânăr evident matur. Mai dă-mi câteva date despre tine ( sfera de preocupări, de intenţii… ). Nu-mi place să mă citez, dar pentru că veni vorba de BAC, îţi spun că am scris un articol pe această temă. Dacă ai timp ( şi chef ) uită-te peste el!. Vreau să revin asupra temei. Cât priveşte “forma fără fond”,ea a fost formulată clasic de către Maiorescu. Eminescu o dezvoltă ( în felul lui, în forma lui ) şi o pune în joc politic total. Nici nu ştiu foarte bine care ar putea fi soluţia rezolutivă a acestei probleme. Uneori mă gândesc că o soluţie ar putea fi aceasta: forma se propagă, oricum, mai repede decât conţinutul, omul fiind o fiinţă imitativă ( succesorul maimuţei maimuţăreşte). Sociologul Paretto dezvoltă o întreagă teorie a imitaţiei. Forma fiind dată (cum, necum ) soluţia ar putea fi nu negarea sau contestarea ,ci adâncirea ei, adică dezvoltarea propriului ei conţinut posibil şi virtual. De fapt, ceea ce contestăm noi, nu este forma, ci absenţa fondului. O analogie sculpturală o poate oferi aici Michelangelo. În blocul infom sau diform de marmoră el “vedea” forma sculpturii.Operaţia de sculptare consta în eliminarea treptată a reziduurilor care mascau ( acopereau) forma sculpturii din interiorul blocului de marmoră .
      Ca Profesor la Universitate, am citit diverse documente venite de la Minister. Am rămas deconcertat, dar şi revoltat: sunt calchieri stângace şi confuze ale unor documente venite din Apus, formulate într-o limbă hermetică şi confuză, imposibil de asimilat şi de acceptat. Am luat măsura radicală să nu mai citesc nici un document (desigur că aceasta nu este o măsură şi nu poate fi recomandată).
      După un timp lung de “tăcere”, azi am publicat pe Blog un text amânat: “Registrul opiniei (II)”. Dacă ai timp (şi chef) uită-te peste el. Aştept un semn, un semnal.
      Tudor Cătineanu

  4. Pingback: Etica din orarul secretarelor | Student România Curată

    • tcatineanu says:

      Îţi răspund cu “niţică”(Arghezi)întârziere. Mi-a plăcut mărturisirea ta referitoare la “Sfertul academic” Ba, m-a chiar flatat. Îţi mulţumesc!

      • tcatineanu says:

        Dragă Ana,
        Scrisoarea ta m-a impresionat prin sinceritatea ei, ca şi prin precizia gândirii şi acurateţea expresiei.Observaţiile tale privind calitatea didactică a învăţământului din ţara noastră sunt întrutotul îndreptăţite.De-a lungul carierei mele de Profesor, am predat de la clasa a V-a până la Universitate.Fiecare nivel al învăţământului are defecţiuni specifice, dar cele sesizate de tine, ca liceană, sunt generale, generice.În esenţă, este vorba de “stilul” dogmatic, care merge pe un singur punct de vedere, considerat singurul adevăr sau adevărul absolut.Pentru început, ţi-aş da două sugestii. Mai întâi, de oricare temă-problemă te-ai ocupa, este bine să începi cu informaţia primară, să pleci “de la zero”, cum se spune. Informaţia primară, sau A.B.C.-ul, cum mai este numită, este conţinută în Dicţionare şi în Manualele de Liceu. Este bine să consulţi două Dicţionare, respectiv două Manuale, scrise de doi autori diferiţi.Notele comune ale lor constituie fondul care trebuie reţinut, iar diferenţele dintre texte, respectiv dintre autori, reprezintă “fisura” prin care gândirea ta proprie poate să intre şi să crească. Mă limitez aici la această dublă sugestie, dar voi reveni în curând la scrisoarea ta.
        P.S. Eşti intrată eventual pe Facebook!? Dacă nu, atunci îţi sugerez să intri şi să îmi soliciţi prietenia, aceasta fiind o uzanţă a jocului

  5. Ana says:

    Si eu am dat de articolul dumneavoastra cautand pe google semnificatia exacta a ‘sfertului academic’. Citeam “Cel mai iubit dintre pamanteni” de Marin Preda si am dat peste aceasta expresie. Mi-am amintit cum in liceu elevii foloseau ca scuza ‘sfertul academic’ pentru intarzielile lor la ore si mi-am amintit ca mama imi spusese odata ca ‘sfertul academic’ inseamna de fapt ajungerea profesului cu 15 minute inainte pentru a se pregati pentru curs , desi in carte este folosit cu intelesul de intarziere. Drept urmare am cautat pe Google sa vad care este adevarata semnificatie a expresiei si m-am bucurat sa aflu din articolul dumneavoastra ca si mama, si Marin Preda au avut dreptate.
    Referitor la ce a spus Andrei despre calitatea invatamantului romanesc: eu studiez stomatologie la o universitate renumita din Marea Britanie, tocmai am terminat anul 3. Probabil prima impresie a oamenilor despre mine, dupa ce ma prezint in acest fel (probabil si a dumneavoastra), este ca sunt o fata desteapta. Asa am crezut si eu, pana am venit aici si am inceput sa ma compar cu alti studenti, studenti britanici sau din alte tari. Mi-am dat seama cat de mecanic mi s-a predat si am invatat totul in liceu. Mi-am dat seama ca invatamantul romanesc nu m-a invatat cum sa gandesc pentru mine, cum sa imi formez propriile opinii, m-a invatat doar cum sa memorez ceea ce mi se da: sa memorez niste eseuri la limba si literatura romana, in loc sa incercam noi insine sa intelegem operele, m-a invatat sa memorez niste date istorice, fara sa stiu exact semnificatia evenimentelor respective; mi-am dat seama ca eu nu am o cultura generala formata, nu as putea vorbi fluent despre istoria tarii mele, nu cunosc arta marilor artisti in pictura, nu stiu nici politica, nici filozofie (am 22 de ani si doar recent m-am informat singura ce inseamna de fapt capitalism, socialism etc si nu imi amintesc sa mi se defineasca acesti termeni in liceu in orele de istorie). M-am decis sa nu mai pierd timpul si in timpul meu liber sa invat ceea ce liceul nu m-a invatat. As aprecia foarte mult daca ati putea sa imi recomandati niste carti cu continut filozofic, politic, istoric potrivite pentru a incepe abordarea acestor subiecte, dar si carti de literatura si critica literara.

    • Ana says:

      ,,Pentru omul obișnuit, cerul e albastru, pădurea e verde și întunericul negru. Omul obișnuit vede ce i se spune de mic că trebuie să vadă. Pădurea în asfințit însa e arămie, ochii percep arămiul, totuși omul de rând spune că e verde. Omul obișnuit privește tabloul în care pictorul a înfățișat adevărul vizibil, adică răsfrângerea roșiatică târzie a razelor pe coama copacilor, și e convins că așa-s artiștii, niște mincinoși simpatici, pentru care pădurea e roșie, cerul verde și întunericul albastru. Numai artiștii văd corect cum e lumea, oamenii de rând nu se obosesc să vadă. Le e de ajuns ce li s-a spus că trebuie să vadă.”

      In acest paragraf de Tudor Octavian ma identific cu omul obisnuit, din pacate.

      • tcatineanu says:

        Problema deschisă aici este problema Simţului comun şi a Bunului simţ.Tudor Octavian o abordează numai în plan estetic. Estetica este Teoria generală, sau Filosofia Frumosului-Urâtului, acestea fiind valori estetice, care sunt prezente şi în Natură, dar care se cristalizează superior în Artă-Arte, adică în Literatură, Pictură, Sculptură, Muzică etc. Tudor Octavian se referă numai la Pictură.
        În istoria Esteticii s-a cristalizat treptat diferenţa dintre Imaginile figurative şi Imaginile non-figurative. Imaginile figurative redau (reproduc, imită) lucrurile (entităţile) reale ale Lumii aşa cum sunt ele, adică aşa cum le vede Simţul comun şi Bunul simţ. Dar, cu referinţă la simţul Văzului, adică Ochiul, tot Estetica face diferenţa dintre “Ochiul exterior”, care vede cu Retina, şi “Ochiul interior”, care vede cu Spiritul, adică vede ceea ce nu se vede în Natură şi la prima vedere. Tot aşa, avem “Urechea exterioară”, care aude şi ascultă cu Timpanul, şi “Urechea interioară”, care aude şi ascultă cu Spiritul, aude şi ascultă ceea ce nu există şi în Natură.Aceasta înseamnă că şi în Pictură şi în Muzică, Imaginea nu este reprodusă după Natură, ci este şi construită de artist (Pictor, Muzician). Altfel spus, Imaginea non-figurativă nu este o reproducere a Naturii, ci este o expresie a spiritului Artistului, care şi zice “Aşa văd eu Lumea” În acest sens, Imaginile figurative, pe latura lor obiectivă redau, reproduc fidel lucrurile existente, iar pe latură subiectivă exprimă Simţul comun şi Bunul simţ. Prin contrast cu acestea, Imaginile non-figurative construiesc ceea ce nu există în Natură la prima vedere, respectiv exprimă subiectivitatea artistului, care este, ca Persoană, unic şi irepetabil. De regulă, Imaginile non-figurative contrazic Simţul comun şi Bunul simţ, de aceea marii artişti nu au fost înţeleşi sau au fost chiar damnaţi de contemporanii lor. În sensurile menţionate de mine, s-a spus despre Pictura de până la Impresionişti(Monet, Manet) şi mai ales Expresionişti (Van Gogh, Gauguin) că este “Un colţ de natură văzut printr-un temperament”, iar despre Pictura de după cei menţionaţi, că este “Un temperament văzut printr-un colţ de Natură” În Cultura noastră este clasică “Estetica” lui Tudor Vianu, dar îţi recomand şi George Em. Marica “Filosofia simţului comun” Alte aspecte le las şi le voi aborda în funcţie de întrevbările tale.
        PS Cuvintele cu valoare conceptuală, sau termenii “cheie” i-am scris cu majuscule (ca nemţii!)

Lasă un răspuns către tcatineanu Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>