Agora Universitară (Etică şi Deontologie)

La sfârşitul celei de a doua Facultăţi (Filosofia-1970), omul de cultură şi poetul Al. Căprariu m-a căutat. Ne-am văzut  – pentru prima dată –  în redacţia revistei clujene  ”Tribuna”. Discuţia noastră nu a durat mai mult de un sfert de ceas. Am fost absolut de acord să fiu numit redactor la editura “Dacia”, pe care Dânsul o înfiinţa atunci, plecând de la Zero. După cam o săptămână aveam şi buletin de identitate de Cluj, prin intervenţia decisă a unuia dintre cei mai buni Şefi pe care i-am avut în viaţa mea, Al. Căprariu. Dar eram încă student, iar Profesorul Nicolae Kallos mi-a făcut propunerea să rămân asistent la “Catedra de Filosofie”  – de la Universitatea clujeană – Catedră pe care Dânsul o conducea. După o discuţie tensionată cu Al. Căprariu, acesta, generos, mi-a dat dezlegarea să trec de la Editură la Catedră (“dacă tu crezi că asta ţi-e soarta”, mi-a precizat Dânsul). Mi-am alcătuit dosarul de asistent şi m-am dus la repartiţie, care în acel an avea loc în “Dulce Târgul Ieşului”. Numai că în anul precedent, avusese loc o Sesiune Naţională a studenţilor de la Filosofie pe clasica temă a “înstrăinării”. M-a pus nu ştiu cine (sau ştiu eu cine m-a pus) să mă duc la microfon şi să analizez sistematic formele în care “înstrăinarea” este prezentă în socialism (mai ales în agricultură, eu fiind copil de ţăran). Aplauzele sălii mi-au stimulat elanul, iar ceea ce a urmat este greu de descris. A doua zi Partidul m-a chemat la raport şi m-a luat la fix, atrăgându-mi atenţia că pentru ce am zis în seara precedentă puteam să intru şi pe “mâna Securităţii”. Eu am uitat această secvenţă (am crezut că a fost “tranşată”, ca să folosesc un termen preferat al lui Andrei Marga), dar cu o jumătate de oră înainte de intrarea la repartiţie, Profesorul Nicolae Kallos mă caută şi îmi spune : “Acum va trebui să ai nervii foarte tari. Din păcate, dosarul dumitale a fost respins, cu puţin timp în urmă, de Comitetul Central al U.T.C.”. M-am întors, apoi am coborât singur pe scări, stăpânindu-mi lacrimile. Dar Al. Căprariu  – încă Şeful meu de drept -  ori ştia ceva, ori l-a dus intuiţia, pentru că pentru  repartiţia de la Iaşi a scos şi postul meu de “redactor”, dar ca “post exceptat”. Potrivit Legislaţiei de atunci, dacă nu îl ocupam eu, nu putea să-l ocupe altcineva. Şi astfel mi-am ocupat prin repartiţie (să-i zic Ministerială) postul pe care îl ocupam deja prin decizie (Directorală). M-am întors (până la Iaşi doar m-am deplasat, înainte şi înapoi) la admirabila editură “Dacia”, condusă de admirabilul Al. Căprariu (şi cu un colectiv pe măsură). Dar vine anul 1971, ca un fel de “lovitură bună a destinului”. Este anul în care apare  faimosul Cod etic. Titlul lui este atât de lung şi de adacadabrant formulat, încât îi las pe alţii să-şi amintească de el. Oricum, Directiva generală era introducerea acestui Cod etic (respectiv a Eticii) în sistemul de învăţământ superior. Atunci Profesorul Nicolae Kallos m-a căutat şi a deschis un post de lector la concurs, post cu încărcătura “Etică”. Şi aşa am ajuns universitar (lector), profilat pe Etică. Am plecat efectiv de la 0 (zero), iar efortul de cristalizare a disciplinei s-a concretizat în două volume “Elemente de Etică”. Am predat cursul de Etică la Filosofie, Istorie, Drept,  până în 1990, când am ajuns Şeful “Catedrei de filosofie sistematică”. Venit în Capitală, după încheierea mandatului de P-DG al SRR, am reluat predarea acestui curs la “Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele comunicării” (FJSC) a Universităţii din Bucureşti. Nevoile specifice ale Facultăţii m-au obligat la deschiderea unui front nou de lucru: Deontologia. Sunt cele două domenii tematice pe care vreau să port şi să susţin dialogul cu cititorii mei , fie ei studenţi (foşti, actuali, posibili) sau ne-studenţi.

NB-1. Cu referire la termenii de bază, precizez că elinul “agora” şi latinul “forum” sunt echivalente (sinonime) şi că ambele desemnează un spaţiu public, de analiză, dezbatere, decizie. Diferenţa dintre ei trimite la diferenţa dintre cele două mari culturi şi nu este cazul aici să ne adâncim în această problemă (adâncă). Oricum, termenul latin “forum” este mult mai frecvent folosit în cultura noastră actuală decât termenul “agora”. Termenul latin este spectacular şi spectaculos, dând şi sugestia de sobrietate, precizie, exactitate. Termenul elin este comparativ mai “primitiv”, dând sugestia de spontaneitate, de libertate fără constrângeri rigide. Dacă noi vorbim azi  - pe bună dreptate -  despre cultura greco-latină, ca o bază a culturii europene, înseamnă că folosirea ambilor termeni  – “agora”, “forum” -  este egal legitimă. Deci opţiunea mea pentru “agora” este şi o opţiune personală, subiectivă.

NB-2. Găsesc aici prilejul să-i mulţumesc Domnului Profesor Nicolae Kallos pentru faptul că prin sprijinul Dânsului (absolut dezinteresat) am ajuns universitar, cu ocazia acelei “lovituri bune a destinului” care a fost Etica. În întreaga perioadă în care am fost universitar la Cluj-Napoca i-am simţit  – fără a avea nici un fel de altă relaţie -  prezenţa protectoare. De altfel, Dânsul rămâne pentru mine un model de Şef care ştie să facă faţă unor împrejurări nu tulburi, ci foarte tulburi, nu numai complexe, ci şi complicate, nu numai formal armonizate, ci şi  – la diverse niveluri -  tensionate. Cum sunt şi împrejurările vieţii în care trăim azi.

This entry was posted in Agora Universitara (Etica si Deontologie). Bookmark the permalink.

2 Responses to Agora Universitară (Etică şi Deontologie)

  1. Andreea says:

    Domnule profesor apeciez mult reflectiile dvs si v-as ruga sa imi spuneti o adresa de email pentru corespondenta privata. Cu multe multumiri, Andreea

Lasă un răspuns către Andreea Anulează răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>